Acestea sunt acuzate că nu au evaluat corect instrumentele financiare complexe şi riscante care au adus criza. William J. Harrington, fost analist la agenţia de evaluare financiară Moody’s din New York din 1999 până în 2010, este una din persoanele care îndeamnă la reformă. Într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Guardian, el aduce în atenţia publicului problemele din sistemul firmelor de rating. Agenţiile de rating au fost “bau-baul” universal al crizei, spune Harrington. În mod clar acestea poartă o responsabilitate foarte mare, dar dacă atenţia se concentrează doar asupra lor sunt pierdute din vedere problemele întregului sistem: marile bănci, firmele de contabilitate, companiile de investiţii, case de avocatură specializate pe probleme financiare, autorităţile de reglementare şi presa economică. Agenţiile de rating ne-au făcut un deserviciu prin faptul că au permis ca vina să fie aruncată asupra lor. Practic, acestea protejează ceilalţi jucători, care se pare că sunt mulţumiţi de această situaţie. Iar cei de la agenţiile de rating spun: “Daţi vina pe noi. Suntem obişnuiţi cu asta”.
Leave a Reply