Asta în ideea în care, vom avea probabil după centralizarea tuturor voturilor şi repartizarea ultimelor mandate de parlamentari, o victorie zdrobitoare a USL, care va ajunge aproape la 70% din mandatele de parlamentari din Parlamentul României. O astfel de majoritate politica uriasa nu a mai avut nici o Alianţă Politică în România, şi nu mai are nici o altă ţară din UE.
Acest lucru s-ar putea spune ca este foarte bun pentru o guvernare stabila, cu un guvern stabil si cu politici stabile, lucruri extrem de importante pentru România, mai ales acum când vedem că după 23 de ani de la căderea Comunismului, singura politică coerentă a Guvernelor post-decembriste s-a referit la cuvântul “Reforme”. Claritatea şi viziunea în realizarea acestor Reforme, “a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârşire”, vorba lui Nenea Iancu. Dacâ încercăm astăzi, la rece, să analizăm acest scor, care între noi fie vorba, dacă România ar fi avut o lege a uninominalului pur, aşa cum susţinea cândva Preşedintele Băsescu, ar fi fost mult mai categoric chiar, mergând până la 90% pentru USL, vedem însă că motivele reale ale succesului USL sunt cel puţin îngrijorătoare, dacă nu chiar alarmante….
Leave a Reply