Faptul că lucrezi pentru un brand binecunoscut îţi oferă oportunitatea unică de a aduce inovaţii în experienţele de brand în moduri în care brandurile mai puţin cunoscute nu o pot face”, spune Thomas Marzano, liderul echipei care se asigură că experienţa brandului Philips e cea potrivită. „Philips are o prezenţă extinsă pe piaţă şi o poziţionare bună în raport cu concurenţa, fiind adesea în postura de lider care dă tonul şi nu de follower. Totuşi, amploarea globală a operaţiunilor este diferită de cea a unui brand local, prezent doar într-o singură ţară, ceea ce face ca eforturile de implementare să fie mai mari.”
Thomas Marzano şi-a început cariera la Philips ca inginer de sunet şi new media designer, iar în acei ani de debut în care s-a format spune că a avut ocazia să lucreze cu oamenii talentaţi din companie, de la care a învăţat foarte multe. „Oportunităţile în companie sunt infinite dacă le poţi depista şi te angajezi că vei oferi soluţii. Aceste oportunităţi şi abilitatea de a promova iniţiative în companie m-au expus la toate aspectele de design, business şi brand. Toate acestea m-au condus spre rolul actual de global head of brand experience şi interimar în poziţia de global head of brand.”
„Există numeroase lucruri pe care o companie trebuie să le facă pentru a-şi ţine clienţii aproape, însă totul începe cu adoptarea unei mentalităţi care pune clientul pe primul loc la toate nivelurile companiei”, explică Thomas Marzano. „De la dezvoltarea de noi soluţii, proiectarea experienţelor acestor soluţii, marketing, vânzări, la CRM şi servicii pentru clienţi, este esenţial să fim extraordinar de empatici faţă de oamenii pe care îi deservim şi să creăm totul pentru şi împreună cu clienţii noştri.”
El oferă ca exemplu situaţia din zona de sănătate, unde compania lucrează cu mulţi parteneri în domenii precum connected care şi precision diagnosis, colaborând ulterior cu aceştia pentru a dezvolta soluţii care li se adresează. „Nu ne concentrăm doar pe vânzarea unei tehnologii către un partener, ci ne dorim să îi înţelegem, pentru ca apoi să dezvoltăm soluţii adaptate nevoilor acestora. Un exemplu recent include un acord de parteneriat de 10 ani în domeniul inovaţiei încheiat între Philips şi spitalele Klinikum Stuttgart din Germania.” Un alt exemplu oferit de Marzano este colaborarea recentă dintre Philips şi Sunrise Senior Living, un furnizor major de servicii de asistenţă pentru vârstnici, în peste 325 de comunităţi din SUA, Canada şi UK: „Această colaborare va continua, iar noi vom identifica opţiuni tehnologice care să abordeze cele mai acute nevoi ale populaţiei în vârstă”.
La întrebarea „se schimbă experienţa de brand pe fondul digitalizării?”, Thomas Marzano crede că răspunsul trebuie aprofundat. „Oamenii au multe interacţiuni cu un brand. Prin produse şi servicii, ambalaje, website-uri, bloguri, spaţii comerciale, spitale, persoane de contact, aplicaţii mobile, iar lista poate continua. Toate aceste interfeţe oferă o anumită experienţă utilizatorilor. Majoritatea acestor experienţe trec neobservate, aşa cum ar trebui.” De exemplu, spune el, atunci când porneşti un fierbător pentru a fierbe apă, apeşi pe buton, apa începe să se încălzească, iar la final aparatul se opreşte. „Nu este o experienţă căreia să îi acorzi prea multă atenţie, deoarece funcţionează exact aşa cum ne aşteptăm. Este ceea ce numesc eu «experienţă neutră». Iar majoritatea experienţelor ar trebui să fie neutre. Aceste experienţe neutre nu contribuie mult la diferenţierea unui brand în piaţă, dar sunt mize importante pentru toate brandurile.”
Există, apoi, experienţe negative pentru utilizatori, adică experienţe pe care oamenii le au atunci când nevoile şi aşteptările lor nu sunt îndeplinite, „când ceva se strică sau este dificil de utilizat sau chiar când interacţionează cu un reprezentant de brand nepoliticos care preia apelul la un centru de relaţii cu clienţii. Aceste experienţe sunt devastatoare pentru un brand şi ar trebui să fie abordate în mod sistematic şi remediate”. În cele din urmă, spune Marzano, există experienţele pozitive sau chiar remarcabile pentru utilizatori. Acestea sunt experienţe în care nevoile şi aşteptările oamenilor nu doar că sunt îndeplinite, ci sunt şi depăşite. „De exemplu, Philips Ambient Experience transformă o experienţă înfricoşătoare pentru un copil – aceea de a trece printr-o scanare RMN – într-o aventură cu proiecţii interactive şi poveşti care îi distrag atenţia şi îl liniştesc în timpul scanării. La final, rezultatele sunt mai eficiente, iar experienţa pentru pacient este îmbunătăţită. Aceste experienţe remarcabile pentru utilizatori, pe care eu le definesc ca «experienţe de brand», sunt o expresie a valorilor brandului respectiv. Aceste experienţe de brand creează diferenţiere pentru un brand şi ar trebui construite în mod conştient.”
Thomas Marzano acceptă însă că lucrurile s-au schimbat datorită digitalizării, oamenii având mai multă interacţiune cu brandurile, astfel că acestea trebuie să aibă grijă să ofere experienţe pozitive utilizatorilor prin tot ceea ce fac. „Iar când brandurile nu fac acest lucru, oamenii vor spune întregii lumi. Dar cumva lucrurile nu s-au schimbat complet, în sensul că mereu a fost esenţial pentru branduri să se diferenţieze printr-o misiune unică. Iar brandurile extraordinare au creat întotdeauna experienţe de brand remarcabile, distinctive şi astfel memorabile.”
Care sunt aspectele pe care ar trebui să le îmbunătăţească în general companiile în privinţa relaţiilor cu clienţii? „Răspunsul la această întrebare se regăseşte în cuvântul «relaţii»”, este de părere executivul. „Oamenii au numeroase tipuri de relaţii cu cei din jur, de la relaţii de iubire, la relaţii de lucru, prietenie etc. De obicei, relaţiile sănătoase între oameni se întemeiază pe lucruri precum încredere reciprocă, iubire, empatie, grijă, respect şi valori împărtăşite. Nici relaţiile bune între oameni şi branduri nu diferă foarte mult.” El notează că brandurile trebuie să dea dovadă de empatie şi să facă tot posibilul pentru a-şi înţelege clienţii şi pentru avea într-adevăr grijă de ei. Mai mult, brandurile trebuie să creeze o „conexiune emoţională” şi să ofere semnificaţie prin valori comune, nu doar prin produsele şi serviciile pe care le vând. „Brandurile trebuie să investească enorm pentru a genera încredere. Brandurile trebuie să înţeleagă faptul că relaţiile, cele care contează cel mai mult, nu sunt tranzacţionale, ci sunt un schimb permanent de valori. Tranzacţiile sunt doar produsul secundar al acestui schimb de valori.”
Marzano explică faptul că trăim într-o eră digitală în care oamenii investesc doar în relaţii cu branduri care le adaugă valoare, cu branduri care le împărtăşesc credinţele şi valorile. Brandurile cu o misiune, adaugă el, sunt cele vor avea succes în a clădi relaţii de durată cu clienţii lor.
Ce sfat ar oferi executivul de la Philips companiilor aflate la început de drum pentru a crea un brand puternic? „Sfatul meu este să se gândească nu doar cum arată brandul lor, ci mai ales ce valori reprezintă. Începeţi prin dezvoltarea unei credinţe şi a unei misiuni pentru brand, asiguraţi-vă că reflectă în mod autentic cine sunteţi, iar apoi acţionaţi mereu în lumina acestei misiuni. Invitaţi-vă partenerii şi clienţii să creeze brandul împreună cu voi şi lăsaţi-i pe ei să devină vocea brandului”, spune Marzano, care subliniază că doar după ce misiunea a fost dezvoltată poate fi creată şi expresia brandului: sigla, aspectul, tonul, personalitatea. „Aplicaţi în mod consistent acestea în toate mediile şi punctele de interacţiune cu publicul, continuând să dezvoltaţi brandul, din convingerea că a construi un brand este ca a alerga la un maraton, este nevoie de angajament pe termen lung pentru a obţine rezultate”, încheie el.
Tag: Consultant
-
Oportunităţile sunt infinite – dacă le poţi depista
-
Cine sunt „ăştia”: Profesorul român de la London Business School
E român. A plecat din ţară acum aproape două decenii şi, după ce a studiat în Toronto, Canada, s-a stabilit în centrul financiar al Europei, la Londra. De mai bine de un deceniu este profesor la London Business School, una dintre cele mai prestigioase şcoli de business din Europa şi din lume, şi e totodată membru în boardul universităţii. Vine în ţară de câteva ori pe an pentru afaceri, fiind printre altele consultant al fondului local de investiţii Morphosis Capital. E Florin Vasvari.
„Sunt profesor la London Business School, unde predau cursuri de private equity şi venture capital. Un al doilea curs pe care îl ţin este cel de distressed investing & financial restructuring (investiţii în active cu probleme şi restructurare financiară). Focusul este pe active alternative, opţiuni de investiţii mai puţin obişnuite.” Aşa îşi începe povestea Florin Vasvari, un român care îi învaţă pe executivii şi antreprenorii din toată lumea – unii tineri, alţii mult mai în vârstă ca el – despre business, economie şi fuziuni şi achiziţii.
Era anul 2000 când românul pleca în Toronto, Canada, pentru studii. A luat drumul străinătăţii după ce a absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE, universitate unde a studiat în paralel şi la Facultatea de Contabilitate. În timpul studiilor din România chiar a lucrat pentru o firmă din domeniul contabilităţii.
„Provin dintr-o generaţie care a învăţat din greu. În plus, am avut oportunitatea să merg şi să mă dezvolt în străinătate. Credeam că voi reveni după 2-3 ani în ţară, dar nu s-a întâmplat asta.” După ce a absolvit masteratul în Toronto, a decis să continue în acelaşi oraş cu doctoratul, care s-a întins pe o durată de cinci ani. Între timp a devenit şi cetăţean canadian.După ce a terminat studiile şi-a dat seama că era supracalificat pentru ce oferea economia României la momentul acela, aşa că s-a mutat la Londra. „Nu am planificat să ajung la Londra, dar multe lucruri se întâmplă şi viaţa te ia prin surprindere.” I-a plăcut programul de doctorat, care a avut ca subiect managementul cu specializare în contabilitate şi finanţe. De regulă, cei care termină acest program urmează o carieră în educaţie ca profesori, ceea ce a făcut şi el.
„Când am absolvit eu, în 2006, piaţa muncii erau bună la nivel mondial, aşa că am putut alege dintre mai multe universităţi din SUA şi Europa.” A optat pentru Marea Britanie deoarece era mai aproape de casă.
Recunoaşte însă că primeşte în continuare oferte de a preda la universităţi din SUA, Singapore sau Hong Kong. „E o piaţă globală cea a educaţiei de top.” Alege să rămână însă la Londra, unde are deja o viaţă aşezată, după cum o descrie chiar el.
„Mai mult, London Business School este în top cinci universităţi din lume şi este mai internaţională decât cele din SUA, unde majoritatea studenţilor sunt americani.” Aici, doar 8% din cursanţi sunt britanici, iar cei mai mulţi (11% din total) sunt americani.
Încă de când a ajuns la Londra, în 2006, Florin Vasvari a lucrat pentru London Business School. A început ca asistent universitar (assistant professor), apoi lector (associate professor) şi ulterior profesor universitar. „London Business School (LBS) e o instituţie privată. Sunt membru şi în boardul director, astfel că mă implic şi în zona administrativă. O conducem ca pe un business în sensul că împreună decidem ce programe propunem, ce bugete aprobăm şi ce investiţii planificăm.” Sursele de venit ale şcolii sunt două: taxele de şcolarizare (35.000 de lire pe an per student) şi donaţiile pe care le fac absolvenţii. Spre exemplu, LBS a cumpărat o clădire lângă campusul propriu şi în renovare a investit 80 de milioane de lire, bani donaţi de către absolvenţi, după cum povesteşte Florin Vasvari. Donaţiile pot fi investite astfel sau pot merge către un fond care la rândul lui găseşte oportunităţi de business, acest model fiind practicat de mai multe şcoli de top din lume, mai ales de cele din SUA, dar nu numai. London Business School primeşte anual 2.500 de studenţii care se înscriu pentru un program de MBA, executive MBA sau master in finance. Acestea sunt principalele programe ale şcolii. „Avem şi un master în management pentru absolvenţii unor facultăţi din Europa care nu au experienţă în business, program ce are o durată de un an. Suntem o şcoală care oferă doar cursuri postuniversitare.”
Mulţi români vin să studieze la London Business School, după cum spune profesorul Vasvari. „Unul dintre foştii mei studenţi e Daniel Farmache, actualmente CEO-ul e-Infra Group, iar el e doar un exemplu.” În afară de studenţi însă, LBS are şi 12.000 de executivi care vin an de an pentru cursuri de specialitate, cursuri ce pot dura o săptămână, două, o lună sau care se pot întinde pe un an dar care au frecvenţă redusă. „Eu predau cursuri de private equity pentru studenţii şcolii, dar pot şi să comasez o parte din informaţie în 4-5 zile de lecţii intensive pentru executivi.”
Florin Vasvari afirmă că nu s-a gândit să renunţe la profesorat pentru a se dedica exclusiv consultanţei, spre exemplu, pentru că îi place ce face. „Nu am un şef, plus că mereu am ce învăţa.”
Mai mult, în mediul universitar din Marea Britanie şi SUA, cadrele didactice nu au vârstă de pensionare, aşa că poţi preda cât vrei sau cât poţi. „Îmi place jobul meu. Cunosc 500 de oameni noi pe an şi învăţ de la ei. Cursurile sunt interactive şi 80% sau chiar 90% dintre participanţi sunt executivi sau antreprenori. Mulţi dintre studenţi sunt chiar mai în vârstă ca mine. Este un job foarte ofertant.”
La şcolile de top din lume, profesorii seniori lucrează în medie 80-90 de ore pe an, cadrele didactice ţinând lecţii pentru circa 70 de studenţi per curs. „În afară de profesorii universităţii avem şi experţi din business care vin să predea alături de noi.”
La LBS spre exemplu, în departamentul lui Florin Vasvari, predau executivi de top din cadrul fondurilor de investiţii majore precum KKR sau Carlyle. Sunt cursuri practice, care au aplicabilitate imediată în business. „Astfel, oamenii care studiază la noi pot să se angajeze rapid după aceea.” Fondurile de private equity, spune el, au devenit tot mai atrăgătoare pentru tineri după ce acum 10 ani toată lumea voia să lucreze în cadrul marilor bănci. Astăzi, majoritatea vrea o componentă de antreprenoriat în carieră, iar private equity-ul este de fapt un fel de antreprenoriat financiar.
„Pe lângă predatul efectiv, noi, profesorii, avem în spate şi multe ore de pregătire. Eu, spre exemplu, fac cercetare pe cont propriu pentru cursuri pentru că, în final, la ore, nu doar ofer informaţii, ci creez valoare adăugată şi dezvolt aptitudini.” Datorită jobului el călătoreşte mult în toată lumea, la conferinţe, la alte universităţi unde merge să predea sau să îşi prezinte cercetările. În Dubai şi Hong Kong, LBS oferă cursuri, aşa că ajunge mai des.
„Suntem activi într-o piaţă unde educaţia e un proces continuu. Tot ce predăm noi este concret, nu teoretic, altfel ca şcoală nu am fi supravieţuit.”
În afară de profesorat, Florin Vasvari e şi consultant pentru fondul de investiţii Morphosis Capital, fiind totodată membru în board. „Le ofer o perspectivă obiectivă şi îmi spun părerea dacă un business merită investiţia sau nu.” Fondul de private equity Morphosis Capital a fost înfiinţat de patru români cu experienţă peste hotare şi are ca focus investiţiile în IMM-urile româneşti.
„Astăzi există fonduri de investiţii dispuse să parieze pe orice tip de business. Nu mai sunt doar investitorii financiari mari care caută afaceri pe măsură, ci au apărut şi jucători care se uită către IMM-uri, spre exemplu”, spune Florin Vasvari. El e de asemenea membru în trei alte consilii de administraţie – pentru o companie din Marea Britanie care investeşte în sectorul imobiliar, pentru o firmă din Dubai care îşi concentrează atenţia pe zona de tech şi pentru o a treia din zona de soluţii de hedging.
„Revin în România frecvent, cam o dată la două luni, pe de-o parte datorită colaborării cu Morphosis, dar nu numai.” Recunoaşte că nu s-a gândit să se întoarcă definitiv în ţară, pentru că un job ca al său e greu replicat aici. Totuşi, revine periodic, fiind implicat în businessul local.
„Mi-e dor de cultura românească, de prieteni. Nu pot spune că duc dorul gastronomiei însă. După ce călătoreşti mult şi munceşti peste graniţă, descoperi că ai o varietate mult mai mare în alte ţări sau oraşe, precum Londra spre exemplu. Bucătăria românească este dezvoltată în jurul cărnii de porc, pe care eu nu o mănânc.”
Traficul, pe de altă parte, este teribil peste tot în lume. În România situaţia e înrăutăţită de lipsa de infrastructură, spune el. În Londra e trafic, dar bine organizat. Plus că, dacă e să fim sinceri, Bucureştiul e încă mic prin comparaţie cu Londra.”
Dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite la România, ar merge pe educaţie, educaţie, educaţie. Totul pleacă de aici, crede el. Educaţia e cheia dezvoltării unei naţii.
„Ca ţară, nu putem concura în zona de valoare adăugată mică pentru că mereu se va găsi cineva mai ieftin. Trebuie să mergi pe lanţul valoric şi să ţinteşti mai sus.” Despre businessul local, Florin Vasvari mai adaugă că se observă un interes crescut din partea investitorilor.
„Am venit în România cu o cursă British Airways şi am remarcat că mulţi din avion erau aici pentru business. Acum 10 ani situaţia era alta. Avantajul e că România e parte din Europa şi multe fonduri abia descoperă piaţa locală.” Vestul e deja foarte competitiv. Pe de altă parte, dacă o criză va lovi Europa, atunci tot capitalul ce a venit în România va dispărea, se va întoarce acasă în Occident.
„Momentan însă, viaţa în România pentru persoanele cu educaţie medie, dar nu numai, e bună, e mai bună ca în alte ţări. Salariile cresc, serviciile devin mai bune. Nu văd de ce lumea pleacă în număr aşa mare.” În opinia sa cele mai mari riscuri pentru România sunt bomba demografică şi faptul că mulţi oameni încă pleacă şi puţini sunt cei care se întorc.
Despre piaţa de M&A locală, pe care o studiază îndeaproape odată cu rolul de consultant al Morphosis Capital, el spune că este puternic polarizată. „Ai fondurile paneuropene care caută acorduri majore, dar aceste tranzacţii apar o dată pe an, asta dacă apar.” Sunt ani când nu ai megatranzacţii, adică deal-uri de peste 500 de milioane de euro, spre exemplu. Au apărut însă şi fondurile interesate de IMM-uri, cum e cazul Morphosis Capital. E vorba de un segment unde nu există competiţie din partea jucătorilor internaţionali, vorbim de pariuri de sub 10 mil. euro.” În prezent sunt trei jucători în domeniu, pe lângă Morphosis mai sunt Black Sea Fund şi Equiliant Capital, fond dezvoltat de fraţii Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc.
„Există multe oportunităţi pe segmentul acesta. Noi vorbim cu o nouă generaţie de antreprenori, o generaţie care de regulă a studiat pe afară, care înţelege ce oferă un fond de investiţii, o generaţie care are nevoie de finanţare în business.”
În ansamblul său, piaţa de M&A din România e dominată de capitalul străin, puţine fiind fondurile ridicate de investitorii locali. Asta o face să fie volatilă.
„În alte ţări, cei mai bogaţi antreprenori ridică fonduri şi dau mai departe banii câştigaţi pentru a-i ajuta pe cei mai mici să se dezvolte. În România, fraţii Pavăl au o primă astfel de iniţiativă şi ar putea atrage şi altele de profil.”Piaţa locală de M&A trece de câţiva ani printr-o perioadă bună, mergând mână în mână cu economia şi cu consumul privat. Interesul investitorilor este de altfel direct proporţional cu creşterea PIB-ului şi a altor indicatori economici de bază. Dar e invers proporţional cu timpul liber al lui Florin Vasvari, care trebuie să prospecteze atent piaţa locală, dar nu numai. „După business îmi place să îmi dedic timp familiei şi fac, cât de des pot, mountain biking. Timpul liber e însă limitat.”
-
Românul de 29 de ani care a trăit toată viaţa în SUA, dar vorbeşte perfect româneşte şi visează să predea la şcoala din satul în care a copilărit
Tim Marian, senior portfolio manager la o bancă din Statele Unite, ajunge la birou în fiecare zi la 8:00 – 8:30, iar primul lucru pe care îl face este să revizuiască evoluţiile de pe pieţele bursiere asiatice şi să citească noutăţile care apar pe pieţele financiare. Apoi, se uită timp de 35 – 40 de minute la pieţele futures şi derivate pentru a înţelege cum va fi tonul zilei, timp în care Bloomberg sau CNBC sunt pe fundal la televizorul din birou.
„Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienţi care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile şi pe care îi ajutăm să le gestioneze şi instituţii care au peste 5 milioane de dolari”, povesteşte el.
După ce se pune la punct cu noutăţile, întocmeşte o listă cu toate activităţile care sunt de făcut în acea zi, de la răspuns la e-mailuri (clienţi, clienţi potenţiali, memo-uri interne etc.), la pregătirea pentru conferinţe telefonice şi revizuirea portofoliilor.
„Petrec următoarele 3-4 ore ale zilei pentru a completa sarcinile din acea listă, pentru a urmări pieţele, pentru a face orice modificări care sunt necesare portofoliilor etc. Apoi, în mod normal, iau masa cu un client sau un potenţial client (sau mă întorc acasă pentru a lua prânzul cu familia mea dacă pot). După ce mă întorc la birou, în mod normal mă întâlnesc cu clienţi potenţiali sau recomandaţi din reţeaua mea, oameni care ar dori să discute despre planificarea financiară/ gestionarea portofoliului şi văd cum îi putem ajuta.”
Spune că face un efort să fie acasă cel târziu la 16:00-17:00, iar noaptea petrece aproximativ o oră studiind, având în vedere că este pe cale să obţină un CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează.
„Eu nu am avut o diplomă în Finanţe”
Tim Marian a trăit cam toată viaţa în SUA, având în vedere că atunci când avea mai puţin de un an – în 1991 – familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi s-au mutat în Queens, New York. Astfel, din 1992 până în 2011 el locuit în New York împreună cu familia sa şi, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.
„De fapt, eu nu am avut o diplomă în finanţe. Am început universitatea cu dorinţa de a deveni profesor, ca ambii mei părinţi, şi, dintre toate materiile, voiam să predau matematică. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea şcolii am început relaţia cu soţia mea, care locuia în Cluj în acea perioadă şi care mergea la Universitatea Babeş-Bolyai”.
Astfel, petrecându-şi verile şi iernile în România, ca să fie alături de soţia lui, şi-a dat seama că studierea matematicii ar fi presupus un efort prea mare, aşa că a făcut trecerea de la matematică la studierea englezei/ literaturii.
„Era mai uşor, mai puţină muncă şi deja citisem majoritatea cărţilor care se cereau. Pentru un profesor salariul este acelaşi indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) şi, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai uşoară. Călătoriile mele către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil mai ales în plină criză financiară şi, printr-o coincidenţă, tatăl unui prieten mi-a zis (ţinând cont de istoricul meu cu matematica) să privesc tranzacţiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”.
La acel moment, nu ştia nimic despre piaţa Forex (piaţa internaţională de schimb valutar în care participanţii câştigă din diferenţa de curs valutar), iar după câteva zile de cercetare şi practică pe un cont de tranzacţionare demo şi-a dat seama că îşi doreşte să lucreze în domeniul financiar. Între timp, a obţinut diploma de absolvire la Queens College în New York.
A fost escortat de agenţii de pază când a vrut să se angajeze
După ce a terminat studiile, şi-a făcut CV-ul şi şi-a dat seama că nu are nicio şansă să fie chemat la un interviu dacă aplica pe portalul de HR al vreunei firme, având în vedere că nu avea studii în domeniu.
„Aşa că m-am îmbrăcat la costum şi am căutat adresele celor mai mari bănci de investiţii şi firme din New York. M-am dus pe Wall Street şi Park Avenue şi am început să bat la uşi. M-am gândit că, dacă am noroc, va vorbi cineva cu mine câteva minute. Nicio şansă, m-am dus la patru dintre cele mai mari firme şi trei dintre ele nici nu au vrut să vorbească cu mine. La ultima la care m-am dus, au pus să fiu escortat afară de către cei de la securitate.”
Apoi, s-a dus către firmele mai mici din domeniu, iar scenariul s-a repetat. Se simţea descurajat şi şi-a dat seama că New Yorkul e prea scump pentru el, aşa că a vorbit cu fratele său, care l-a încurajat să se mute în Atlanta – unde locuia la acea vreme – având în vedere că acesta plănuia să se mute înapoi în România.
„La scurt timp după ce ne-am hotărât să ne mutăm în Atlanta, fratele meu s-a mutat înapoi în România. Odată rămaşi singuri în Atlanta, nu cunoşteam pe nimeni, aveam puţini bani şi eu eram foarte dezamăgit. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face: mi-am luat CV-ul, m-am îmbrăcat la costum şi m-am dus să bat la uşile aceloraşi firme, dar în Atlanta. Scenariul a început la fel, respingeri, mulţi oameni chiar au râs de mine. Eu am simţit că aceasta este chemarea mea, dar nu aveam idee în ce mă băgam.” Aşa a ajuns la sediul Merrill Lynch din Atlanta, unde a cerut să vorbească cu persoana aflată la conducere.
„Pentru prima dată, cineva era dispus să îmi ofere cinci minute. Cinci minute s-au transformat în 15, apoi în 30 şi aşa mai departe. Cunoştinţele pe care le acumulasem şi studiul individual au dat rezultate, dar am plecat cu impresia că nu aveam nicio şansă să obţin jobul respectiv.”
Prin urmare, şi-a sunat soţia plângând, era foarte frustrat şi, la scurt timp după ce a vorbit cu ea, a fost sunat de la Merrill Lynch cu o ofertă de muncă. Astfel, frustrarea s-a transformat în fericire, „au fost şi mai multe lacrimi”, pentru că „nici nu puteam să-mi imaginez cât de mult urma să mi se schimbe viaţa şi tipul de stres la care urma să fiu expus în următorii cinci ani”.
„Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii”
Tim a petrecut aproximativ patru ani la Merrill Lynch, apoi a fost recrutat de o altă bancă din SUA , unde a stat aproape trei ani şi a devenit Certified Financial Planner (studii la Universitatea Emory) şi Certified Investment Management Analyst (studii la Yale School of Management).Cea mai mare satisfacţie a meseriei lui Tim Marian este reprezentată de faptul că lucrează cu oamenii, pentru că ajunge la conversaţii foarte personale cu clienţii, având în vedere că îi întreabă câţi bani fac, ce investiţii au, care sunt planurile lor pentru viitor, ce fel de datorii au (dacă există) şi ce îi preocupă.
„În mod ironic, şi partea cea mai complexă este, de asemenea, să lucrezi cu oamenii. O porţiune foarte importantă a investiţiilor este aspectul emoţional al acestora. Subestimăm acest lucru şi credem că toată lumea este raţională şi matematică şi aproape niciodată nu se întâmplă aşa. Una dintre cele mai dificile părţi ale jobului este să lucrez cu oamenii ca să îi ajut să depăşească anumite aspecte psihologice atunci când vine vorba de bani. Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii.”
Stresul angajaţilor din servicii financiare este subestimat în filme
Domeniul serviciilor financiare este extraordinar de stresant, dar poate deveni uimitor atunci când depui efortul necesar, crede el. Spune că mentorul său l-a ajutat să înţeleagă ceva pe care puţini oameni care lucrează în finanţe îl realizează: faptul că cei pe care îi deserveşte şi-au sacrificat o parte din viaţă pentru a munci din greu şi a-şi strânge averea.
„Clienţii noştri au lucrat multe ore pe zi şi au dormit puţin noaptea, au ratat evenimentele din familie şi au făcut sacrificii mari pentru a fi acolo unde sunt. De aceea, este corect să sacrific şi eu o parte din viaţa mea pentru a învăţa cum să îi ajut mai bine, am o obligaţie morală să fac asta.”
În ceea ce priveşte o comparaţie a meseriei de bancher de investiţii din viaţa reală versus cea proiectată în filmele americane, Tim spune că, în filme, „glamourul este adesea exagerat, iar stresul este aproape întotdeauna subestimat” şi că, uneori, chiar dacă bucuria unei reuşite profesionale este uimitoare, stresul poate fi devastator în această meserie. Nu pot vorbi pentru alţii, dar eu am un profund ataşament emoţional faţă de ceea ce fac şi pot spune că, uneori, bucuria este uimitoare, iar stresul poate fi devastator.”
Vrea să fie profesor în satul Jac din judeţul Sălaj
În ceea ce priveşte viitorul, Tim Marian spune că unul dintre obiectivele sale – poate cel mai mare – este să se mute înapoi la Zalău. De fapt, el s-ar fi mutat de mult în Zalău, dar are oameni „care contează pe el” în SUA, dincolo de faptul că nu ştie cine l-ar putea angaja cu setul de abilităţi pe care le are. Iar antreprenor nu vrea să devină.
Locul lui preferat din lume este satul Jac din Sălaj, de unde provin mama şi soţia sa, unde şi-a petrecut în copilărie vacanţele de vară.
„Am fost foarte binecuvântat să trăiesc o viaţă dublă, am crescut în New York, am mers la şcolile de acolo, am vorbit limba, am învăţat cultura, dar Zalăul a fost întotdeauna acasă. Adevărul este că, până la urmă, oricât de mult lucrez pentru a dezvolta latura corporatistă, voi fi întotdeauna doar un alt copil din Zalău.” Spune că se simte cel mai bine atunci când îşi duce copiii în Jac şi îi vede jucându-se pe strada unde se jucau părinţii, bunicii şi străbunicii lui. „Dacă aş putea, aş merge şi aş preda la şcoala din Jac. Ştiu că în acest moment există o criză când vine vorba de profesori în mediul rural, de ce să nu merg şi să ajut? Sper să-mi acorde şi ei cinci minute când voi merge şi voi bate la uşa lor.”
Găseşte-ţi un mentor – cea mai bună lecţie învăţată de Est
Cea mai mare lecţie nu vine, de fapt, din viaţa profesională. În 2016 am aflat că am o tumoare la gât (era cancer, dar nu agresiv). Adevărul este că acumulasem foarte mult stres şi mă scufundasem încet într-o depresie uşoară. A fost o perioadă îngrozitoare, am trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi mi-a fost scoasă jumătate din tiroidă. La aproximativ două zile după operaţie, îmi amintesc că m-am uitat pe fereastră spre lacul din spatele casei şi m-am gândit că cel mai logic lucru ar fi fost să merg şi să mă arunc în el şi să nu ies niciodată afară. Nu m-am gândit niciodată cât de drastic ar putea fi dezechilibrul hormonal cauzat de tiroidă. Slavă Domnului, soţia mea a fost acolo, dar pentru o clipă, gândul a fost foarte real. La aproximativ o lună, am mers să iau singur prânzul în pauză, iar viaţa mi s-a schimbat drastic. Un domn mai în vârstă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă poate să mi se alăture, fiindcă amândoi eram singuri. Am fost de acord, s-a aşezat şi mi-a pus o întrebare: „Când începi să construieşti o casă?”. După aproximativ o oră şi jumătate, mi-am dat seama că trebuie să stau aproape de această persoană. Timp de doi ani, această persoană m-a îndrumat. Cea mai bună lecţie pe care o poţi învăţa în afaceri şi chiar şi în viaţa personală este aceasta: dacă eşti tânăr, găseşte pe cineva care a trecut prin viaţă, roagă-l să te mentoreze şi vei realiza că sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştii. Cineva trebuie să ne înveţe să gândim, chiar dacă credem că putem gândi deja pe cont propriu, un pic de experienţă de viaţă ajută mult.
Cum se vede economia României din biroul din Atlanta
Sunt foarte optimist (poate în mod naiv) cu privire la România. Cred că o parte a problemei este că mulţi dintre noi, românii, nu avem o viziune clară despre ceea ce ne dorim. Ţara s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii 20 de ani când vine vorba de atragerea de investitori străini. Mulţi oameni spun că dacă am avea un sistem fiscal mai avantajos ar fi ideal (ar ajuta), dar cred că noi, ca popor, ar trebui să ne concentrăm pe promovarea stabilităţii guvernamentale, pe pedepsirea dură a corupţiei (pentru a o descuraja) şi pe aplicarea unor legi care au fost de fapt adoptate, deoarece predictibilitatea poate fi atractivă. Urmăresc Cartea Albă publicată de Consiliul Investitorilor Străini şi lucrurile fascinante sunt:
– faptul că aproximativ 1/3 dintre persoanele angajate lucrează pentru companii străine şi se pare că proporţia va creşte în viitor;
– e interesant că firmele străine (cu angajaţi români) au o productivitate de două ori mai mare decât firmele cu capital românesc (mi se pare foarte trist, sincer);
– SUA au un rol foarte mic în comparaţie cu Austria, Germania şi Olanda când vine vorba de investiţiile străine directe.
Am petrecut ceva timp gândindu-mă la felul cum este structurată ţara şi consider că, cu schimbări în infrastructură şi leadership, am putea vedea o rată de creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor asemănătoare cu cea din 2000-2008. Însă cred că avem un aparat guvernamental mult prea numeros.
Sfaturi de investiţii pentru românii care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună
Există o carte foarte bună, pe care o recomand clienţilor şi copiilor lor, „Cel mai bogat om din Babilon”. Este un bun punct de plecare pentru a-şi face o idee despre cum să gestioneze banii. La 1.000 de euro, în cea mai mare parte, poţi trăi bine (în funcţie de oraş, un astfel de salariu pentru Zalău ar fi excelent) şi ai rămâne şi cu ceva bani. Să ştii să îţi gestionezi bugetul este important. Mie îmi place să păstrez o structură simplă a bugetului: donez 10% din ceea ce fac (fie bisericii, fie în scopuri caritabile, în funcţie de ceea ce îi face plăcere fiecăruia), 70% cheltuiesc (să zicem lifestyle), iar la ultimii 20% se întâmplă „magia”. Dacă aş locui în România, probabil că mi-aş împărţi cei 20% în două părţi: 10% aş economisi şi i-aş investi într-o afacere proprie sau aş încerca să achiziţionez imobile pentru închiriere, pentru a-mi diversifica fluxul de venituri. Pentru ceilalţi 10% aş deschide un cont la o companie de brokeraj şi aş începe să mă uit la achiziţionarea de acţiuni în companii cu care sunt familiarizat şi aş investi în soluţii pe care le pot
înţelege.
Viitorul muncii în era tehnologiei
Oamenii se stresează în legătură cu asta şi nu ar trebui. Cred că noua tehnologie (de exemplu inteligenţa artificială) îi va ajuta pe oameni să facă ceea ce fac cel mai bine, să gândească şi să creeze! Susţin reducerea zilei de muncă dacă putem menţine eficienţa şi randamentul la fel sau chiar să le îmbunătăţim. Nu aduce niciun beneficiu să stai pur şi simplu la serviciu şi să aştepţi să treacă timpul. Cu toţii avem nevoie să ne adaptăm. În prezent, în sectorul financiar există foarte multă anxietate (pentru unii) că IA va prelua locurile de muncă, dar cred că este o concluzie prea dramatică. O persoană foarte calificată care lucrează pe lângă roboţi ar putea fi extrem de benefică pentru creşterea productivităţii şi a eficienţei.
-
Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri: Există finanţare din belşug în România, dar multe firme sunt supraîndatorate
Fondurile de investiţii apărute în piaţă în ultimul an, de la cele de private equity şi până la cele de tip growth, alături de programele de finanţare publice precum Startup Nation oferă antrprenorilor mai multe variante de finanţare ca niciodată, însă gradul de îndatorare extrem de ridicat pe care îl au multe companii din România reprezintă o piedică, apreciază pentru ZF Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri.
„Finanţare, la modul general, există în România. Chiar din belşug. Problema este că multe firme din România sunt în general supraîndatorate. Fie nu fac profit şi apelează la datorie pentru a supravieţui, fie fac profit, însă antreprenorul îl scoate din firmă ca dividende. Există statistici care spun că sub 10% din firmele din România sunt finanţabile pe termen lung de către bănci şi alte instituţii financiare. Aşadar, întrebarea pentru un antreprenor este: cum faci să ai indicatori financiari pentru a fi între acei 10%”, explică Cristian Tudorescu, consultant financiar experienţă de peste 15 ani în pieţele de capital şi de peste 4 ani în consilierea financiară a IMM-urilor.
Citiţi mai multe pe ZF.ro
-
La cumpărături cu inteligenţa artificială
Acesta este proiectul la care Fashion Days – cel mai mare retailer online de modă din România, cu afaceri de peste 250 milioane lei anul trecut – a început să lucreze intens de anul acesta, iar primele implementări au fost deja făcute în primăvara acestui an, când retailerul a introdus funcţia More like this (Mai multe ca acesta – n. red.) în platforma sa online. Bazată pe tehnologia AI (inteligenţă artificială), funcţia More like this le recomandă clienţilor o plajă largă de produse similare cu cele pe care le vizualizează, ţinând cont de atributele vizuale ale acelora. Practic, atunci când apasă butonul More like this din dreptul unui produs, clienţii văd produsele similare aceluia din punct de vedere vizual.
„În ultimul timp ne-am axat foarte mult pe listinguri. Am implementat deja o soluţie de AI, mai exact funcţionalitatea More like this, care îţi arată produse similare, şi urmează să introducem şi funcţia Less like this (Mai puţine ca acesta – n. red.) – practic, dacă nu îţi place un model afişat, apeşi pe acest buton ca să elimine şi restul produselor de acel gen şi astfel poţi ajunge la o listă cu cele mai potrivite produse pentru tine”, explică Robert Berza, CEO-ul retailerului online Fashion Days, parte din grupul eMAG.
Cele două funcţii sunt extrem de utile în procesul de shopping online, în condiţiile în care gamele de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte accesorii de modă devin tot mai mari, iar consumatorii au nevoie de o serie de filtre pentru a ajunge la produsele dorite. „Pe unele categorii de produse avem 1.000 unităţi pentru femei. Iar dacă foloseşti cele două funcţii, poţi ajunge la cele 20-40 de perechi relevante pentru tine”, a punctat el.
Astfel, avantajul online-ului de a pune la dispoziţie o gamă de produse mult mai mare decât magazinele fizice, limitate de spaţiu, care se putea transforma într-un dezavantaj pe măsura lărgirii ofertelor unui retailer online, va rămâne în continuare un avantaj. În plus, acesta va uşura şi mai mult procesul de selecţie pentru cumpărători, afişându-le doar produsele relevante pentru ei, ceea ce într-un magazin fizic nu este posibil.
Ca atare, fiecare client al Fashion Days va avea în viitor propria sa ofertă personalizată din gama retailerului pe măsură ce se vor implementa şi alte soluţii tehnologice de ultimă oră, ceea ce practic va însemna că fiecare utilizator va avea în buzunar, pe aplicaţia mobilă dedicată de pe smartphone, propriul magazin online de fashion.
Pe lângă acest aspect, serviciile de livrare, extrem de importante în industria comerţului online pentru a combate concurenţa din offline, unde produsele sunt disponibile imediat, au fost îmbunătăţite substanţial de către Fashion Days. Astfel, acum clienţii retailerului online de modă au posibilitatea de a primi produsele comandate în 24 h sau chiar mai puţin – prin intermediul serviciului special de livrare în aceeaşi zi sau prin intermediul lockerelor.
În prezent, clienţii Fashion Days pot alege între a primi produsele comandate prin curier, livrare standard sau într-un anumit interval orar, prin poştă, în reţeaua de lockere Easybox dezvoltată de grupul eMAG (disponibilă în prezent în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi) şi în showroomurile eMAG. Practic, dacă vei comanda seara pe Fashion Days, a doua zi dimineaţă îţi poţi ridica produsele din lockere sau showroom, iar dacă dai comanda dimineaţa, o poţi ridica după-amiaza sau seara.
În luna iulie, 5% din comenzile înregistrate de Fashion Days pe plan local au fost livrate în lockere, procentul acestora crescând lună de lună începând cu lansarea serviciului în luna februarie. Din luna august se va introduce inclusiv returnarea produselor în lockerele Easybox, ceea ce va simplifica cu mult procesul de retur.
Prin îmbunătăţirea serviciilor de livrare, retailerul online şi-a redus şi rata comenzilor care nu mai sunt ridicate de către clienţi şi sunt trimise înapoi („back to sender”) pentru că au ajuns după câteva zile, perioadă în care aceştia şi-au cumpărat deja ce aveau nevoie dintr-un magazin fizic.
„În luna mai spre exemplu, rata produselor neridicate de clienţi a scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Acesta este un indicator care are legătură cu viteza de livrare. Dacă livrezi peste 3-4 zile, procentul clienţilor care nu ridică comanda este mai mare pentru că între timp poate au ajuns la un mall, spre exemplu. În schimb, dacă livrezi a doua zi, clienţii nu vor mai avea motiv să nu ridice comanda”, a menţionat el.
Majoritatea comenzilor de pe Fashion Days – 80% – sunt realizate prin intermediul dispozitivelor mobile, în special din aplicaţia mobilă dedicată, care generează aproape 70% din vânzări în prezent.
„Ai magazinul online deschis 24/24 h în buzunar, iar ce lipsea era şi livrarea 24/24 h. De aceea proiectul cu lockerele este strategic, pentru că acestea permit ridicarea comenzilor 24/24 h”, a punctat Robert Berza.
Retailerul de fashion online va continua să investească în îmbunătăţirea platformei sale de shopping, atât pentru desktop, cât şi pentru mobil, prin introducerea de noi filtre şi funcţionalităţi şi va lucra de asemenea şi la îmbunătăţirea serviciilor.
„Pagina de produs este foarte importantă, la fel şi serviciile. Spre exemplu, pentru livrarea prin intermediul lockerelor vom afişa mesaje de genul «Comandă până în ora 13 pentru a mai prinde livrarea de seară». Pentru a face însă acest lucru, noi trebuia întâi să avem puse la punct toate fluxurile logistice pentru a ne putea ţine de promisiune. Vom începe să scoatem în faţă încet-încet serviciile noi oferite.”
În afară de îmbunătăţirea platformei online de shopping şi a serviciilor oferite, Fashion Days şi-a schimbat anul trecut şi strategia de achiziţie de branduri, cele din gamele medie şi de top având acum o pondere mai mare în rândul brandurilor comercializate de retailer, ceea ce explică şi creşterea coşului mediu de cumpărături la 335 lei în 2018.
„În online, clienţii vor un «deal» mai bun. Ne-am axat pe strategia de a oferi produsele pe care clienţii şi le doresc la nivel de statut fiindcă în România, fashionul încă face parte din categoriile care îţi oferă statut – să se vadă un brand recognoscibil la ochelari, ceas, haine etc. Aşadar, ne-am îndreptat către volume mai mari de la astfel de branduri.”
Ca atare, dacă în 2017 în top 5 cele mai vândute branduri pe Fashion Days intră spre exemplu United Colors of Benetton, care este considerat un brand de volum, acum în locul lui intră Guess, care este poziţionat mai sus. Astfel, printre cele mai vândute branduri comercializate de Fashion Days se numără Guess, Guess Jeans, Diesel, Pepe Jeans, plus brandurile dedicate de sport – Nike, Puma, Adidas, New Balance. În total, retailerul online achiziţionează produse de la circa 300 de branduri pe sezon – primăvară/vară şi toamnă/iarnă, având active zilnic în magazinul online între 35.000 şi 45.000 de produse.
Totodată, Fashion Days şi-a schimbat şi strategia privind aprovizionarea stocurilor, achiziţionând 60% din produsele dintr-un sezon cu 9 luni înainte, iar restul în timpul sezonului respectiv.
„Începem să aducem branduri cu care să putem lucra în timpul sezonului, comandăm din nou produse care s-au vândut – acolo unde furnizorii permit restocarea”, a menţionat CEO-ul Fashion Days, adăugând că această abordare a ajutat foarte mult retailerul în atingerea obiectivului de profitabilitate.
„Când un client vedea un produs şi apoi nu mai era în stoc ca să îl comande, pierdeam o comandă. Şi nu mai vrem să pierdem nicio comandă.”Toate aceste schimbări de strategii şi introducerea de noi funcţionalităţi şi servicii fac parte din planul Fashion Days pentru a-şi atinge obiectivul de profitabilitate.
„Acum noi ne axăm pe profitabilitate, ceea ce ne-a determinat de altfel să ne schimbăm strategia”, a subliniat Robert Berza. El a menţionat că în a doua jumătate a anului trecut Fashion Days a înregistrat mai multe luni pe profit în România.
„Anul acesta vom fi pe muchie, însă pierderile vor fi sub 2% pentru Fashion Days România, ceea ce înseamnă aproape atingerea obiectivului. De anul viitor, vom trece însă cu siguranţă pe plus.”
De la înfiinţarea Fashion Days în 2009 de către un grup de investitori din Elveţia şi până în prezent, retailerul online nu a raportat profit în niciun an, conform datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe, până în 2017, când businessul a fost integrat în cadrul Dante International, compania care gestionează şi eMAG – cel mai mare retailer online din România.
Anul trecut, Fashion Days România a înregistrat afaceri de 250 milioane lei, cu circa 30% mai mari faţă de 2017, avansul fiind generat de creşterea numărului de comenzi primite şi de majorarea valorii medii a coşului de cumpărături ca urmare a schimbărilor realizate. Veniturile nu includ şi vânzările realizate de Fashion Days şi în Bulgaria sau Ungaria şi nici cele realizate prin intermediul platformei eMAG marketplace.
Pentru anul acesta, ţinta retailerului online de fashion este de a-şi menţine creşterea de 30% a afacerilor locale, aceasta fiind cu mult peste avansul pieţei de profil. Piaţa de fashion online din România este estimată la circa 250-300 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 9-10% din întreaga industrie de profil. Cu un an în urmă însă, ponderea vânzărilor online era de circa 7-8% din întreaga industrie de modă.
-
Cum a reuşit să transforme un fost consultant un restaurant în ruină într-un start-up de 535 mil. dolari
Jaydeep Barman, fost consultant în cadrul companiei McKinsey, a realizat că nu există nici o brand global de mâncare indiană, după ce a lucrat în ţări precum Elveţia, Marea Britanie şi Franţa. Oferta iniţială publică de succes a operatorului indian al lanţului de pizza Domino’s a fost un semn că trebuie să se întoarcă în India. Şi-a dat demisia de la McKinsey cu câteva luni înainte să fie făcut partener cu drepturi depline, conform Bloomberg.
În India, Barman a facut echipă cu un coleg de la şcoala de afaceri INSEAD, Kallol Banerjee, şi a lansat, în 2012, un lanţ de restaurante numit Faasos care vindea lipii pentru kebab. Susţinuţi de Sequoia Capital, cei doi au deschis aproximativ 50 de locaţii. Însă chiriile mari i-au determinat pe cei doi să închidă operaţiunea trei ani mai târziu şi să treacă la bucătăriile cloud.
Rebel Foods se autointitulează cea mai mare companie internaţională de restaurante la nivel mondial, compania serveşte zeci de meniuri diferite, de la pizza italiană cu brânză, până la 99 de variante de dosa (o clătită populară din sudul Indiei cu linte şi orez).
Toată mâncarea este gătită în mai mult de 200 de aşa-numite bucătării cloud, deoarece aceste operaţiuni centralizate servesc clienţii îndepărtaţi care habar nu au de unde provine mâncarea lor – un proces asemănător cu serviciile de cloud computing.
Susţinut de Sequoia Capital, Rebel Foods, bazat în Mumbai, a primit în iulie 125 de milioane de dolari de la Coatue Management, Goldman Sachs, serviciul de livrare indonezian Gojek şi alţii. Compania, care este evaluată la 525 milioane de dolari, spune că a depăşit dublarea vânzărilor anul trecut şi se extinde acum în Asia de Sud-Est şi Orientul Mijlociu. În următoarele 18 luni, Rebel şi Gojek vor construi 100 de bucătării indoneziene. Rebel intenţionează să deschidă 20 de bucătării în Emiratele Arabe Unite până la sfârşitul anului.
Rebel Foods spune că cele 235 de bucătării ale sale din 20 de oraşe produc 2 milioane de comenzi pe lună. Majoritatea sunt amplasate în complexe industriale, holuri spre etaj sau alei laterale unde chiriile sunt mici şi capacitatea nu reprezintă o constrângere.
-
Povestea „Directoarei desculţe”, femeia care te învaţă cum să începi o afacere în care poţi lucra de acasă
Barefoot Executive este şi numele site-ului pe care îl deţine şi a cărţii bestseller pe care a creat-o cu scopul de a ajuta oamenii să lucreze de acasă într-un mod profesionist.
„Carrie Wilkerson a pornit la drum cu oportunităţile unei fete obişnuite, dintr-un oraş mic, capabilă să gândească dincolo de limite”, începe secţiunea About me (Despre mine) a site-ului său, care s-a dezvoltat de la un simplu blog, la un imperiu cu zeci de mii de abonaţi. Astăzi, Wilkerson este autoare a bestseller-ului Barefoot Executive, speaker internaţional, câştigătoare a numeroase premii pentru activitatea sa de consultant şi influencer în social media şi un invitat solicitat al posturilor de radio. De asemenea, a apărut la CNN, Fox Business News şi a fost numită de Forbes în topul influencerilor la segmentul small business (afaceri mici). Conform site-ului său, este şi consultant de marketing şi trainer în vânzări, lucrând cu cu clienţi precum Google, John C. Maxwell, Zig Ziglar etc. În anul 2009 a fost numită „cel mai bun om de marketing al anului”.
Carrie Wilkerson are în spate o experienţă vastă ca reprezentant de vânzări şi consultant în afaceri. În prezent, aceasta îşi câştigă existenţa oferind sfaturi a peste 100.000 de bărbaţi şi femei, din experienţa sa ca „Barefoot Executive”. „Te poate învăţa cum să îţi construieşti afacerea de care ai nevoie şi cum să conectezi punctele „DE CE” şi „CUM. De asemenea, te va ajuta să îţi faci un plan prin care poţi obţine ceea ce îţi doreşti, conform condiţiilor tale, din propria casă, chiar şi desculţ, dacă asta vrei ””, arată descrierea de pe site-ul acesteia.
Deşi a pus bazele mai multor afaceri în ultimii 19 ani, Carrie Wilkerson a crescut şi patru copii, cel mai mic fiind la grădiniţă, iar cel mai mare la liceu. Porecla de „Barefoot Executive” a primit-o cu ani în urmă, când era gravidă şi, cu toate acestea, conducea de acasă operaţiunile unei firme. „Cred că oricine îşi poate crea viaţa pe care o doreşte, menţinându-şi priorităţile intacte”, este motto-ul acesteia.
-
Opinie Mihaela Feodorof, executive coach şi business consultant – Coachingul transformaţional sau „varianta 4D” a coachingului
Mă aflam la începutul drumului managerial când am luat contact prima dată cu noţiunea de „coaching” – un termen devenit deja uzual în lumea de business. Mi-a căzut bine recunoaşterea efortului îndelung depus prin numirea într-o funcţie de conducere. După ce am depăşit însă răsfăţul egoului, am căzut epuizată şi tristă cu capul între palme. Ce mă fac acum? De unde şi de ce am eu de astăzi alte drepturi? Şi cum să mă despart de bunele relaţii colegiale, chiar prieteneşti, pe care le aveam deja cu cei cu care făcusem până ieri, cot la cot, atâtea lucruri? Nu-mi stă în fire să stau prea mult în faza premergătoare depresiei, aşa că m-am dus la cel căruia îi datoram atât recunoaşterea, dar mai ales starea în care mă aflam. I-am spus exact ce simt, ce gândesc şi i-am cerut ajutorul. Mi-a zâmbit, mi-a spus că ştie şi înţelege prin ce trec, dar că el nu ştie cum să mă ajute. Dar poate să-mi recomande un proces de dezvoltare care să se desfăşoare pe mai multe luni şi în care să fiu însoţită de un coach.
Au trecut peste 15 ani de atunci. Termenul s-a banalizat. Toată lumea ştie acum ce este şi cum se consumă coachingul. Şi oferta de servicii s-a rafinat pe măsură ce tot mai multe persoane au înţeles procesul şi s-au specializat, certificat sau nu, în a profesa. Termenul netraductibil, integrat în limbajul corporatist universal, prin care înţelegem antrenarea unui nou mod de a gândi şi acţiona, a unor comportamente până atunci inexistente sau ineficiente pe care coach-ul, beneficiarul, le doreşte. Unii îl consideră la modă, alţii îl văd ca pe un instrument care îi ajută să evolueze profesional şi personal.
Odată cu dezvoltarea mediului de business, persoanele care activează în zona de middle şi top management, cât şi antreprenorii români au început să apeleze la coaching. Primul nivel de dezvoltare al coachingului este cel tranzacţional – cel care te ajută să îţi stabileşti cu claritate obiectivele pentru care lucrezi, să îţi construieşti un plan de acţiuni adecvat dorinţelor şi resurselor tale, dar mai ales să obţii rezultate măsurabile. Aşadar, coachingul tranzacţional se concentrează pe acţiune. Însă pentru a gestiona eficient toate acestea este nevoie ca tu, cel care conduci o echipă sau ai o afacere, să rămâi în armonie cu viaţa ta profesională şi personală.
Şi iată-ne într-o altă paradigmă a creşterii, la următorul nivel al procesului de coaching – coachingul transformaţional. În anii de lucru susţinut cu diverse persoane pe care le-am însoţit în procesul de dezvoltare prin executive coaching, am ajuns deseori aici. Am identificat şi readus la viaţă, în viaţa beneficiarului, roluri uitate, abandonate, ale persoanei în cauză. Niciodată nu am renunţat însă.
A pune întrebări cu sens, care ating suprafeţe ascunse privirilor, este instrumentul de lucru al coach-ului. Soţ(ie), fiu/fiică, frate/soră, prieten(ă), sportiv(ă), şef(ă), coleg(ă), iubit(ă), orice altă pasiune, plăcere care te ţine viu(e), sunt perspective din care funcţionezi scoţând la iveală abilităţile tale, cel care vrei să fii din nou însufleţit de ceea ce faci, energic şi cu privirea luminoasă. Între timp, cu siguranţă nefiind singura care a ajuns în această paradigmă de lucru, programele de certificare au evoluat pe măsură. Până în acest moment, coachingul transformaţional este cea mai completă şi complexă metodă de dezvoltare personală şi profesională, „varianta 4D a coachingului”. Adică, mai pe înţelesul tuturor, toate demersurile de dezvoltare sunt dedicate individului în totalitatea sa, fără a face separarea între viaţa personală şi cea profesională.
Procesul de coaching transformaţional face trecerea la nivelul superior de dezvoltare, antrenând individul pentru modelul de leadership transformaţional. Dar pentru că nu este atât de simplu pe cât de frumos sună, nu oricine, sau oricând, este pregătit să parcurgă acest nivel. Faţă de coachingul tranzacţional, cel transformaţional aduce sub aceeaşi umbrelă toate rolurile pe care le ai, conştient sau inconştient, în viaţa ta. Nu este un exerciţiu uşor. Dar ştim deja că numai în afara zonei de confort creştem. Acest tip de coaching activează resursele individului în ansamblul său, fapt ce antrenează diferite forme de inteligenţă (raţională, emoţională sau spirituală) ale persoanei implicate în proces.
Nu este terapie, nu este mentorat, nu este consiliere! Este exact ceea ce îţi este greu să faci singur – un suport în analizarea şi conştientizarea perspectivelor vieţii tale şi a acţiunilor pe care le întreprinzi din această perspectivă. Rezultatele acestui demers vin, aşa cum era firesc, ca efect al acţiunilor din viaţa noastră de zi cu zi. Mai concret, dacă eu îmi antrenez empatia, ingredientul vital al eficienţei inteligenţei emoţionale, voi vedea efectele (primind chiar feedback de la cei din preajma mea) atât în rolul de manager de la birou, cât şi în cel de părinte, prieten, soţ etc.
Cum măsor eficienţa procesului de coaching transformaţional? Prin eficienţa cu care acţionez, claritatea cu care îmi stabilesc obiectivele, dar mai ales obiectivitatea şi înţelegerea corectă a contextului în care funcţionez.Una dintre experienţele în care coachingul transformaţional şi-a dovedit eficienţa îmi trezeşte amintiri foarte frumoase. Am lucrat cu o persoană care avea rolul de CEO de multinaţională. O femeie frumoasă, inteligentă, rafinată, care lucra într-o industrie ce i se potrivea mănuşă. Intenţia acesteia, din perspectivă profesională, a fost aceea de a-şi clarifica şi eficientiza relaţiile cu echipa de board şi oamenii cheie din echipă. Am lucrat la acest aspect prin mai multe demersuri până am ajuns la un proces individual de dezvoltare.
Am trecut pragul coachingului tranzacţional către cel transformaţional pas cu pas, printr-un exerciţiu îndelungat de introspecţie care a generat schimbări majore în viaţa sa per ansamblu. Ca să fiu succintă, şi-a schimbat cu totul modul de a funcţiona, a făcut alegeri definitorii plecând de la un rol profesional care au generat repoziţionarea sa în viaţă – modul în care dezvoltarea sa a impactat organizaţia s-a tradus în creşterea cifrei de afaceri, prin relaţii mai armonioase cu echipa şi partenerii de business, dar şi în viaţa personală. La un moment dat, o altă clientă îmi mărturisea convingerea ei că şeful companiei în care lucra (CEO-ul multinaţionalei) are, la rândul său, un coach, având în vedere provocările prin care treceau la nivel organizaţional. Aşadar, a avea un însoţitor de drum atunci când modul de a acţiona nu pare a fi cel mai eficient, dar nici în armonie cu tine, devine un standard de igienă personală şi profesională, aşa cum îţi verifici anual starea sănătăţii.
-
Care este secretul succesului profesional în viziunea Liudmilei Climoc, CEO al Orange România
• Liudmila Climoc a preluat în 2017 poziţia de CEO al Orange România, cel mai mare jucător de pe piaţa de telefonie mobilă după cifra de afaceri şi numărul de abonaţi.
• După ce a absolvit Facultatea de Calculatoare, Informatică şi Microelectronică din cadrul Universităţii Tehnice din Republica Moldova, Liudmila Climoc şi-a început cariera la compania de telefonie mobilă Voxtel (operator care a trecut la brandul Orange în 2007) pe poziţia de consultant de vânzări.
• În 2008, la zece ani de la momentul în care se angaja pe poziţia de consultant de vânzări, Liudmila Climoc era promovată în cea mai înaltă poziţie din companie, de director general, fiind astfel primul manager local care devenea CEO, poziţie ocupată anterior doar de expaţi.Cifră de afaceri (2018): 1,12 mld. euro
Număr de angajaţi: 3.500Profilul Liudmilei Climoc a fost publicat în catalogul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.