Despre patriotism, fara prejudecati
Isabel Allende s-a nascut la Lima, in Peru, unde tatal sau ocupa un post diplomatic. Dupa lovitura de stat din 1973 prin care unchiul sau, presedintele Salvador Allende, a fost alungat de la putere si mii de compatrioti de-ai sai au fost ucisi sau incarcerati de catre Augusto Pinochet, Isabel a ales calea exilului. Dupa ce se lanseaza in jurnalistica, incepe sa scrie teatru si povesti pentru copii. Succesul il cunoaste de-abia in 1982, cand romanul Casa spiritelor devine best-seller international. In seria de autor pe care i-a dedicat-o editura Humanitas, dupa alte sapte romane, iata acum o carte autobiografica, la modul larg, in care sunt evocate nu doar crampeie din copilaria si adolescenta autoarei, ci si pagini semnificative din istoria unei tari, Chile, pe care o iubeste cu o pasiune devoratoare. Intr-atat incat cronicarul de la BookPage, dupa ce i-a citit volumul, a exclamat: Allende isi iubeste atat de mult tara, incat cititorii vor dori sa-si faca bagajele si sa ia avionul pana la Santiago de Chile!
Isabel Allende, Tara mea inventata,
Editura Humanitas, Bucuresti, 2007
Casa lui Solomon
Volumul eseistic Noua Atlantida este una dintre ultimele scrieri ale lui Sir Francis Bacon (1561-1626), filozof si om politic, fost lord cancelar al Angliei. Pe o insula invaluita in mister, un grup de marinari europeni aruncati de o furtuna din Pacific descopera o societate perfect ordonata, care cultiva o religie a armoniei, unde se fac experimente nemaivazute si unde o guvernare suverana este pusa in slujba progresului stiintific. Noua Atlantida este insula Bensalem, dar nu ea capteaza in totalitate imaginatia, ci misterioasa Casa a lui Solomon. Ea pastreaza, cumpara si vinde secrete (prin intermediul unor servicii care seamana foarte mult cu cele de spionaj), astfel incat stie in orice moment ce se intampla in lumea cunoscuta, ramanand in acelasi timp invizibila pentru europeni.
Noua Atlantida,
Editura Nemira, Bucuresti, 2007
Leave a Reply