Surasul si amnezia Biografie pusa sub semnul lui Bouvard si Pécuchet, binecunoscutii eroi ai lui Flaubert, Povestea unui idiot… spune intotdeauna mai mult decat afirma si doare, cu siguranta, mai tare decat marturiseste eroul-povestitor. Decupata pe fundalul unei Spanii postbelice stridente – careia ii sunt sugerate toate surprinzatoarele evolutii -, Azua nareaza o lucida aventura picaresca. Iata cum incepe volumul: In toate fotografiile in care sunt infatisat in copilarie, apar cu acelasi suras nesuferit. Este pururi egal, identic, ca si cand ar fi vorba despre o masca. Acest semn fara echivoc de abjectie mi-a hotarat viata. Si iata cum se incheie: Ar fi mai bine sa spun ca acest suras imi aminteste ca am uitat ceva. Dar nu stiu ce, fiindca am uitat. Si cum poti sa-ti amintesti ca ai uitat ceva? Felix de Azua, Povestea unui idiot spusa de el insusi, Editura Polirom, Patimile dupa Bach In ciuda unui titlu sforaitor, aparut parca la editura Cartea rusa cu 40 de ani in urma, volumul lui Davitt Moroney este cat se poate de proaspat, de subtil si incarcat de dezvaluiri surprinzatoare privind viata lui Johann Sebastian Bach. Desi autorul volumului are un doctorat in muzicologie si a desfasurat o prodigioasa activitate de clavecinist si organist specializat in muzica baroca, el nu intreprinde aici o calatorie docta pe portative. Atras de detaliul biografic dens in semnificatii, Moroney incearca sa-i intrevada reverberatiile in opera sau, dimpotriva, refractia: Bach si-a pierdut mai multi copii, a trait in doliu si in amaraciune, a fost subevaluat de catre contemporani, insa muzica a izbutit, in numeroase randuri, sa-l calauzeasca, sa-l salveze de depresie, sa-l ridice deasupra mizeriilor cotidianului. Tot asa, aflam ca asprul cantor de la Thomaskirche din Davitt Moroney, Bach, o viata iesita din comun, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006
Leave a Reply