Valoarea totală a donaţiilor primite de USL în prima săptămână de campanie electorală se ridică la peste 3 milioane de lei, în timp ce donaţiile primite de partidele din ARD se situează la peste 1,6 milioane de lei, conform informaţiilor date publicităţii de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). AEP precizează, într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, că, în perioada 9-15 decembrie, valoarea totală a donaţiilor primite şi declarate de competitorii electorali a fost de 6.278.778 lei, din care 787.608 lei de la persoane juridice şi 5.491.170 lei de la persoane fizice. Astfel, conform datelor făcute publice de AEP, în prima săptămână a campaniei electorale, USL a primit donaţii totale de 3.007.323 lei, respectiv 420.215 lei de la persoane juridice şi 2.587.108 lei de la persoane fizice.
Leave a Reply