“E o chestiune, din punctul meu de vedere, strict politică, decizia apărând exact în prima zi de campanie electorală, în condiţiile în care eu sunt candidat la Senat în Maramureş din partea USL”, a afirmat ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, la RFI. Ministrul a spus că a avut o singură discuţie cu inspectorii ANI, în iunie, când am fost “la dânşii”. El a adăugat că şi-a înaintat în scris punctul de vedere, iar de atunci nu mai ştie absolut nimic, “nici cum arată decizia, nici ce prevede această decizie”. “Aştept decizia, în 15 zile, la instanţă şi instanţa o să decidă acest lucru. Mi se pare cât se poate de normal, nu vreau să comentez decizia ANI, decât o pură coincidenţă, că este în prima zi de campanie electorală”, precizează Liviu Pop.
Leave a Reply