La momentul întâlnirii, în clădirea Guvernului s-a aflat şi Remus Vulpescu, fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, care a derulat procedura eşuată de vânzare a Oltchim, din luna septembrie.
Luni dimimneaţa, premierul s-a întâlnit la Guvern cu ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru a discuta despre repornirea Oltchim (OLT), având ulterior şi o convorbire prin telefon cu Joaquin Almunia, comisar european pentru concurenţă, despre susţinerea financiară a combinatului.
Premierul a anunţat anterior că Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim, preconizată pentru anul viitor, să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply