Cea mai recentă producţie a teatrului Delacorte din Central Park este musicalul “Into the Woods”, în care joacă Amy Adams, iar Glenn Close dă vocea unui personaj, scrie New York Times. Viziunea fondatorului teatrului, Joseph Papp, a fost că “anumite lucruri nu pot fi transformate în marfă, iar cultura ar trebui să fie un astfel de lucru”, după cum spune Oskar Eustis, directorul artistic al Public Theater, care produce spectacolele “Shakespeare in the Park”.
De-a lungul timpului, pe scena teatrului Delacorte au urcat actori cunoscuţi precum Meryl Streep, Kevin Kline sau Al Pacino. Iar la aniversarea a 50 de ani a teatrului din iunie anul acesta Kevin Kline şi-a amintit cum şi-a făcut debutul în teatrul Delacorte în Richard al III-lea având rolul de a aduce o suliţă.
La teatru ajungi pe o cărare lină prin pădure, iar la intrarea în amfiteatru simţi că laşi lumea urbană în spate.
Scaunele nu sunt foarte confortabile, decorul de pe scenă pare de multe ori artificial, costumele croite cumva neglijent, dar poate tocmai această atmosferă de dulce nepăsare îi face pe actori să se simtă mult mai liberi aici. Şi chiar dacă se împiedică, au aerul de a spune “Vi se poate întâmpla şi vouă”, iar spectatorii simt pe undeva că barierele dintre ei şi actori sunt uşor permeabile.
Leave a Reply