Procurorul general a adus la CNE probe suficiente şi convingătoare pentru a nu fi nevoie să i se solicite documente suplimentare, dar o decizie în cazul sesizării de plagiat nu va fi luată astăzi, termenul legal fiind de 90 de zile, a spus purtătorul de cuvânt al ANCS, Gabriela Catană. “Consiliul Naţional de Etică a audiat-o în şedinţa de azi (vineri, n.r.) pe doamna Kovesi (…) Astăzi nu va fi o decizie finală în ceea ce priveşte sesizarea de plagiat şi nici data la care va fi următoarea şedinţă nu o ştim”, a spus purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), în subordinea căreia se află CNE.
Leave a Reply