Situaţia tensionată de pe pieţele externe şi scena politică românească cresc costurile de împrumut

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat luni 700 milioane lei, reuşind să atragă întreaga sumă vizată la licitaţia pentru vânzare de certificate de trezorerie cu maturitate de 11 luni, însă randamentul mediu a crescut de la 5,29% pe an la 5,53% pe an. “Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte cu mare atenţie evoluţiile de pe piata primară a titlurilor de stat. Uşoara creştere a randamentelor plătite de către Trezorerie pentru finanţarea de pe piaţă în ultima perioadă este determinată de mai mulţi factori printre care enumerăm situaţia tensionată de pe pieţele financiare din Uniunea Europeană şi zona euro, structura lichidităţilor din sistemul bancar precum şi tensiunile din zona politică din România, care pot determina reducerea apetitului pentru risc al investitorilor”, a declarat Sporiş pentru MEDIAFAX.

Mai multe pe mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *