Victor Ponta, la Bruxelles. Premierul a primit însemnul de conducător al delegaţiei României la reuniunea Consiliului European

După ce au urcat jurnaliştii, la avionul aflat în faţa salonului oficial au fost aduse de la terminalul aeroportului, cu un autobuz, persoanele care au cumpărat bilet pentru cursa Tarom spre Bruxelles. Ulterior, au urcat în aeronavă premierul şi membrii delegaţiei oficiale. O vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Bruxelles joi sau o eventuală prezenţă în clădirea Consiliului European a acestuia nu a fost notificată oficial până la această oră instituţiilor UE, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale. Premierul Victor Ponta a primit, joi, însemnul de conducător al delegaţiei României la reuniunea Consiliului European, iar miniştrii au primit badge-urile de membri ai delegaţiei, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu. Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

Mai multe pe mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *