Noua scoala de business din Moscova a devenit proiect national, sustinut de guvern si finantat cu 75 de milioane de euro de nume importante din business-ul local si international. Proiectul este vazut mai mult ca o oportunitate de business decat ca una academica. Succesul proiectului este legat de numele fondatorului sau, Ruben Vardarian – presedinte si director executiv al bancii de investitii ruse Troika Dialog si antreprenorul rus al anului 2005 -, potrivit Ernst & Young.Vardarian a reusit sa convinga alti 14 oameni de afaceri sa investeasca alaturi de el cate 5 milioane de euro fiecare. Printre asociatii sai se numara, conform Financial Times, si celebrul Roman Abramovici, cel mai bogat rus din topul Forbes. Principalul obiectiv al scoli, denumita deja Skolkovo – Moscow School of Management, este sa devina o alternativa serioasa pentru tinerii rusi: “Baiatul meu are 11 ani si ar trebui sa poata alege intre a studia la Barcelona, Londra, in Statele Unite sau Moscova”, spunea, foarte convingator, Vardarian. El recunoaste ca universitatea va fi condusa ca o companie, nu ca o scoala, profitul fiind important, tocmai pentru ca Vardarian vrea sa apropie cat mai mult studiul teoretic de business-ul real. Nu se cunoaste inca valoarea taxei pentru un an de scolarizare, dar profesorii – 10 rusi si 20 straini – vor castiga la nivelul brokerilor de pe Wall Street. Cadrele didactice ar trebui sa-i invete pe rusi sa-si asume mai multe riscuri, spune Vardarian, care asteapta ca 25% dintre viitorii absolventi sa-si inceapa propriile afaceri. 40 de milioane de euro vor fi depusi intr-un fond care va finanta viitoarele proiecte de afaceri ale studentilor. Presedintele scolii Skolkovo – Moscow School of Management va fi Ruben Vardarian. Facultatea va avea doi decani sau manageri, unul rus – Andrei Volkov, ministrul adjunct pentru stiinta si educatie, iar altul strain. Ca la orice alta companie, acestia vor raspunde in fata board-ului universitatii.
Leave a Reply