În acest caz au fost deferite 11 persoane, între care un avocat bucureştean şi doi angajaţi ai Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Piteşti i-au trimis în judecată pe George Costin, în stare de arest preventiv, preşedinte al Asociaţiei Decembrie 1989 Metrou România la momentul producerii faptelor, ulterior secretar de stat la Secretariatul de stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, şi pe Mihai Bolocan, în stare de arest preventiv, vicepreşedinte al asociaţiei şi preşedinte al Filialei Buzău a aceleiaşi asociaţii, Aurel Postelnicu, secretar general al aceleiaşi asociaţii, acuzaţi de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, spălare de bani, folosirea influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Leave a Reply