Atunci, fiul său, Lion, în vârstă de 21 de ani, a murit, răpus de meningită. Cartea, scrisă şi rescrisă preţ de circa şapte ani, istoriseşte această experienţă, dar dintr-o perspectivă ficţională. E un fel de datorie plătită faţă de memoria fiului său, dar şi un manual de resemnare nobilă, din rândurile căruia aflăm că “se poate trăi şi cu această sfâşiere în suflet”.
Naraţiunea, făcută din perspectiva defunctului (“în a unsprezecea zi după moartea mea, tata a plecat să-mi ducă plapuma la curăţătorie…”), are o nesfârşită pudoare şi nu capătă o clipă accente lacrimogene. E un imn splendid adus iubirii dintre tată şi fiu, ţesut cu fineţe emoţională şi graţie stilistică.
Michel Rostain, “Fiul”, Editura Allfa, Bucureşti, 2012
Leave a Reply