Opiniile exprimate de către membri AAFBR în cadrul unui sondaj intern indică estimări pentru rata anuală a inflaţiei între 2,1% şi 2,9%. Institutul Naţional de Statistică va anunţa luni rata inflaţiei pentru luna februarie. Pentru finele anului 2012, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 3,7% estimările oscilând între 2,9% şi 4%. La finalul anului 2013, rata anuală a inflaţiei s-ar putea situa la 3,5% (estimările variază între 3% şi 4,5%). Principalii factori inflaţionişti din următoarele 12 luni ar putea fi producţia agricolă internă, ajustarea preţurilor administrate (în special energie) şi cotaţia internaţională a petrolului. Aceştia ar putea fi contrabalansaţi de o serie de factori dezinflaţionişti, cei mai des identificaţi de către membri AAFBR fiind deficitul de cerere agregată şi aşteptările inflaţioniste ale consumatorilor.
Leave a Reply