Ministerul Finaneţelor propune şi reglementarea unui termen special de prescripţie de cinci ani (faţă de termenul general de 3 ani), în care Fondul de garantare va putea plăti indemnizaţiile/despăgubirile, pentru protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări. Proiectul de act normativ vizează şi introducerea unei secţiuni care să reglementeze modul de dizolvare şi lichidare (voluntară) a societăţilor din domeniul asigurărilor, inclusiv a brokerilor de asigurare, necesitate ce a rezultat ca urmare a unor situaţii ivite în practica din ultima perioada de timp, se precizează în nota de fundamentare. Potrivit documentului, procedurile privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare nu vor fi aplicate sucursalei unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene (sau Spaţiului Economic European) care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine.
Leave a Reply