BusinessMagazin

Tag: victime

  • Mesajul sfâşietor publicat de fiul premierului Albaniei, după ce a aflat că logodnica sa a murit în timpul cutremurului

    Kristi Reçi, logodnica fiului premierului Albaniei, Gregor Rama, a murit în timpul cutremurului, alături de părinţii şi fratele ei, transmite CNN. 

    Gregor Rama a publicat un mesaj pe contul său de Instagram, acesta scriind că „printre nenumăratele victime ale tragediei se numără şi cea mai apropiată persoană mie, alături de fratele, mama şi tatăl său”, adăugând că cei patru au fost găsiţi „sub dărâmături”.  

    Cel puţin 40 de persoane au murit în urma cutremurului cu magnitudinea de 6.4, seismul lovind oraşul Durres, aflat la o distanţă de 36 de kilometri de capitala ţării, Tirana, marţi dimineaţă. Este cel mai puternic seism produs în Albania în ultimii 40 de ani.

    Sute de oameni au fost răniţi, iar multe persoane sunt dispărute, operaţiunile de recuperare fiind încă în desfăşurare.

    În regiune s-au produs mai multe replici marţi dimineaţă, seismele înregistrând magnitudini de 5.0 şi 4.8, potrivit Ministerului Apărării din Albania.

  • FMI: Economia globală şi marii exportatori ai lumii s-au transformat în primele victime ale războiului comercial

    Coreea de Sud, unul dintre marii exportatori ai lumii a fost impactată de efectele la scară largă ale războiului comercial dintre SUA şi China. Exporturile sud-coreene au scăzut în T3/2019 cu 14,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, tot din cauza tensiunilor comerciale, în octombrie FMI şi-a redus prognoza privind creşterea economiei globale de la 3.3% la 3%.

    Coreea de Sud, este unul dintre cei mai importanţi exportatori de oţel la nivel global, iar pe fondul tensiunilor comerciale volumul mărfurilor comercializate la nivel internaţional a scăzut semnificativ. Pentru o ţară depedentă de export, aşa cum este Coreea de Sud, această scădere este cel puţin îngrijorătoare, scrie Financial Times.

    Exporturile de fier şi de oţel ale acestei ţări au scăzut cu 9.7% în T1/2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Nu doar exporturile de oţel şi fier au avut de suferit din cauza tensiunilor comerciale. Exporturile de produse electronice sud-coreene au scăzut cu 18%, iar cele de semiconductori au scăzut cu 32%.

    Această problemă a exporturilor se manifestă la nivel global. Volumul mărfurilor comercializate la nivel global a scăzut cu 1.2% în august, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată în august, comerţul global s-a contractat pentru a treia luna consecutiv, aceasta fiind şi cea mai îndelungată perioadă de scădere înregistrată de la criza din 2007 şi până în prezent.

    „Economia globală încetineşte, de aceea ne confruntăm cu o cerere tot mai scăzută pentru oţel” a declarat Jeon Tae-ki, managerul fabricii de oţel Posco, din estul Coreei de Sud.

    Exporturile de bunuri şi servicii sunt responsabile pentru peste 40% din PIB-ul Coreei de Sud, cea mare pondere în rândul celor mai mari 20 de economii ale lumii. Doar Germania poate egala Coreea de Sud din punct de vedere al ponderii pe care o au exporturile şi serviciile în PIB, dar şi aceast stat se confruntă cu probleme economice din cauza războiului comercial.

    Efectele războiului comercial impactează toate economiile, nu doar cele care mizează foarte mult pe export.

    Potrivit unui studiu realizat de FT, pe baza datelor furnizate de FMI, aproape 100 de ţări printre care se numără şi Coreea de Sud au fost afectate. Valoarea exporturilor realizate de aceste naţiuni a scăzut semnificativ în prima jumătate a acestui an.

    2019 pare să fie un an destul de prost şi pentru investiţii. Din cauza incertitudinii politice la scară largă, multe companii aleg să renunţe la planurile de investiţii. FMI prognozează că rata investiţiilor se va reduce cu 1.5% în interiorul economiilor avansate.

     

     

  • Boeing va plati câte 144.500 de dolari familiilor victimelor din accidentele avioanelor 737 MAX

    Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 milioane de dolari, anunţat de companie în iulie.

    Fondul, supravegheat de avocaţii de la Washington, Ken Feinberg şi Camille S. Biros, a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de anul 2020.

    CEO-ul companiei, Dennis Muilenburg, a susţinut, într-o declaraţie, că Beoing continuă să-şi exprime „cele mai profunde simpatii” familiilor şi persoanelor dragi ale victimelor accidentelor. „Deschiderea acestui fond este un pas important în eforturile noastre de a ajuta familiile afectate”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ipoteza emisă de avocatul familiei Luizei Melencu: Dincă este sfătuit de cineva. Urmăreşte închiderea cazului cu 2 victime

    Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat, marţi, la Caracal, că în paralel cu percheziţiile din locuinţa lui Gheorghe Dincă şi din pădurea de lângă oraş are loc şi o percheziţie informatică: „organele în drept au făcut o tabără în care sunt mai mulţi specialişti în diverse domenii, inclusiv informatică. Au venit cu generatoare de curent, cu toate dotările, cu imprimante şi cu tot ce se poate. (…) Se fac şi percheziţii informatice”.

    Întrebat despre o eventuală a treia victimă, avocatul a răspuns că se vorbeşte despre mai multe victime, nu neapărat despre a treia: „Din punctul meu de vedere această declaraţie a inculpatului, de data aceasta sinceră sau cel puţin parţial sinceră, în sensul în care ne-a condus la un cadavru fie chiar şi incinerat are scopul de a bloca cercetările, pe ideea că sunt două fete, dosarul este pornit pe două victime. În momentul în care se poate dovedi că cele două victime sunt decedate se poate ridica problema să nu se mai sta pe aici, în curte, să nu se mai facă alte cercetări. Din punctul meu de vedere tactica acestui inculpat este ca în momentul în care are două victime cel puţin recunoscute există pericolul să se închidă cercetările Nici noi, nici opinia publică nu cred că este normal să ne oprim aici. Anchetatorii nu au spus că s-ar opri aici”.

    Chestionat, de asemenea, de ce crede că Dincă îi trimite pe anchetatori pe diverse piste, unele greşite, dacă încearcă să apere sau să ascundă pe cineva, avocatul a răspuns: „El are o tehnică bine stabilită. Cineva îl învaţă cred că în timp util. Nu ştiu, o să vedem cu cine are el contact, cine îl învaţă. După atâţia ani de experienţă (ca avocat – n.r.) îţi dai seama imediat dacă îl învaţă cineva sau nu pentru că merge la chestii de o fineţe incredibilă, de genul: ne-a povestit una din fete a vrut să scoată bani de la bancomat şi nu a reuşit şi atunci el a interpretat că îi bate un apropo sexual, că dacă o plăteşte vrea. Fineţuri de astea, dar cu cheie juridică. Din punctul meu de vedere încearcă să închidă cazul prin cele două victime”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, pe primul loc în UE în privinţa convingerii că violul are justificare

    Un număr de 89 de persoane, dintre care 45 minori, au fost victime ale violurilor în prima jumătate a anului 2019, arată datele Inspectoratul General al Poliţiei Române. Totodată, 11.627 au fost victime ale violenţei domestice, indicând că 64 de persoane au fost zilnic agresate. Asta se întâmplă într-o ţară în care 55% dintre români cred că violul poate fi justificat.

    În prima jumătate a anului 2019, în întreaga ţară au fost înregistrate 89 de cazuri de viol, dintre care 44 de victime au fost adulţi, iar 45 minori. În cazul adulţilor, 32 dintre victimele violului au fost femei şi 12 bărbaţi. În categoria victimelor minore ale violului, 38 au fost fete, iar 7 băieţi.

    Din totalul de 89 de persoane violate în România, în primele şase luni ale anului 2019, 38 au fost fiul/fiica agresorului.

    De asemenea, datele IGPR arată şi că, în prima jumătate a anului, la nivel naţional au fost înregistrate 43 cazuri de agresiuni sexuale cu 44 victime rezultate din actele de sesizare. Din totalul acestor victime, 33 au fost fete minore, cinci băieţi minori, cinci femei şi un bărbat.

    În privinţa violenţei domestice, în primele şase luni ale anului 2019 au fost raportate 11.627 de victime (11.072  adulţi şi 555 minori), potrivit datelor Centrului FILIA, un ONG care luptă pentru drepturile femeilor. Dintre cele 11.072 de persoane adulte victime ale violenţei domestice (lovire sau alte violenţe), 81% au fost femei şi numai 19% bărbaţi. În privinţa victimelor minore, din cele 555 un procent de 52% sunt fete, iar 48% sunt băieţi.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Opinie – Bogdan Botezatu, director de cercetare în ameninţări informatice, Bitdefender: “Corporaţia hackerilor”

    Una dintre marile ameninţări cibernetice, ransomware-ul, a devenit în ultimii ani cea mai eficientă armă folosită de criminalii informatici, nu numai pentru a genera profituri proprii, dar şi pentru a produce daune materiale şi financiare victimei.
    Ransomware este o formă de atac cripto-viral în urma căruia victima e obligată să plătească recompensă atacatorilor pentru deblocarea datelor. În unele cazuri – de exemplu când ţinta este o organizaţie statală – atacul poate fi pur distructiv, cu scopul de a bloca procese tehnologice, activităţi de transport sau servicii financiare. În cea mai mare parte a existenţei sale, ransomware a fost folosit în atacuri care nu făceau vreo discriminare între victime, ţintind la un loc indivizi şi locuinţele lor, dar şi instituţii şi companii de toate mărimile. Treptat, operatorii de ransomware şi-au concentrat din ce în ce mai mult eforturile pe organizaţii ale căror date preţioase sporesc şansele de plată a recompensei.

    Hacker antreprenor, vând franciză
    Cea mai recentă evoluţie a fenomenului constă în folosirea ransomware-ului pe model de franciză. Ransomware-as-a-Service sau ransomware oferit ca serviciu permite până şi infractorilor amatori să „închirieze” un kit de infectare cu ransomware şi să lansase un atac. Vânzătorul pachetului îşi recrutează de regulă afiliaţii pe site-uri din Dark Web, unde cele două parţi negociază un comision pentru vânzător, dar şi pentru programatorii din spatele pachetului oferit spre vânzare.
    Avantajul acestei practici e că furnizorii de ransomware se pot dedica exclusiv dezvoltării respectivului ransomware, iar atacatorii nu sunt nevoiţi să deţină cunoştinţe tehnice avansate pentru a programa o astfel de ameninţare. Pentru toate părţile implicate, profiturile se generează uşor şi repetabil, ceea ce face modelul RaaS extrem de atractiv. În esenţă, RaaS este corespondentul criminalităţii organizate în plan cibernetic.

    Tehnici de atac în Ransomware-as-a-Service
    Operatorii de RaaS se folosesc de numeroase căi de acces pentru a se infiltra în infrastructurile victimei şi a lansa un atac. Poate cea mai populară metodă de infiltrare, atât pentru operatorii de ransomware, cât şi pentru orice alt tip de atac, rămâne metoda ingineriei sociale, unde victima este păcălită să participe la desfăşurarea atacului – de exemplu, să deschidă un fişier ataşat sau să dea clic pe un link.
    O altă unealtă des întâlnită este pachetul de exploituri. Afiliaţilor le este pus la dispoziţie un pachet cu componente modulare menite să exploateze vulnerabilităţi de sistem şi să faciliteze infecţia. Atacatorii oferă şi un pachet de instrucţiuni software menite să infecteze sistemul victimei prin exploatarea unor vulnerabilităţi în aplicaţii sau programe terţe, fie ele browsere, plugin-uri pentru browser sau clienţi de e-mail. Odată ajunşi în sistemul victimei, operatorii se pot folosi de privilegiile nou-dobândite să împrăştie ransomware pe toate sistemele dintr-o reţea internă, compromiţând astfel volume imense de date.
    Deoarece marea provocare a atacatorilor rămâne păcălirea soluţiilor de securitate, operatorii de ransomware modifică constant forma ameninţării informatice pe care o folosesc ca să reuşească pe cât posibil să evite detecţia.

    Cum ne ţinem departe de ransomware
    Dacă vorbim despre cea mai bună apărare faţă de atacurile de tip ransomware, atunci prevenţia stă în capul listei. Prevenţia nu înseamnă însă protecţie totală. Cea mai eficientă măsură pe care o putem lua împotriva unui atac ransomware este să facem backup regulat la datele importante şi irecuperabile din alte surse, fie că vorbim de poze de familie, fie că vorbim de proprietatea intelectuală a unei companii. Astfel, deşi datele de pe dispozitive pot fi la un moment dat criptate, copiile făcute în prealabil pot fi soluţia cea mai uşoară de a scăpa de plata recompensei. Există însă cazuri când atacatorii reuşesc să compromită inclusiv copiile de siguranţă ale documentelor, de aceea e important de reţinut ca backupul să fie salvat separat, într-un mediu fără conexiune la internet.
    Pe lângă practica de a menţine constant backupuri, specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender recomandă instalarea unei soluţii de securitate performante cu protecţie special concepută împotriva ransomware-ului. Cele mai bune soluţii în acest sens folosesc modele de inteligenţă artificială antrenate să observe comportamentul suspicios, surclasând în mod clar eficienţa soluţiilor tradiţionale bazate exclusiv pe folosirea de „semnături”. În mod ideal, protecţia împotriva ransomware-ului va conţine de asemenea şi un modul de remediere, care va readuce datele la forma iniţială chiar şi atunci când ransomware-ul a trecut nedetectat de celelalte tehnologii.
    În situaţia neplăcută a unei infectări cu ransomware, plata recompensei către atacator este cea mai proastă idee din trei motive: nu există vreo garanţie că atacatorul e o persoană de cuvânt şi va restitui accesul la date, victima îşi creează istoric de bun-platnic şi ar putea fi infectată şi pe viitor şi, cel mai dăunător, atacatorii vor folosi banii respectivi pentru arme şi mai puternice care să infecteze un număr tot mai mare de victime.

  • Cel puţin şapte persoane au murit în India în urma ciclonului tropical Fani

    Ciclonul tropical Fan, echivalentul unui uragan de categoria 4, care s-a produs vineri lângă oraşul Puri din statul Odisha, a adus vânturi susţinute de până la 240 de kilometri pe oră. Furtuna este de aşteptat să slăbească în timp ce se mută spre Kolkata, unul dintre cele mai populare oraşe ale Indiei, şi Bangladesh.

    Cei şapte oameni care au murit în Odişa au fost ucişi de căderea copacilor şi de prăbuşirea zidurilor, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Sanjeev Panda.

    Fani a provocat alunecări de teren, fiind cel mai puternic ciclon care a lovit regiunea de când o furtună a ucis cel puţin 10.000 de oameni în 1999. Acest incident a determinat India să reevalueze planificarea gestionării dezastrelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Victimele atacului din Brăila. Mai mulţi medici au venit de acasă să intervină. „În starea cea mai gravă sunt persoanele lovite pe centură şi bărbatul înjunghiat”

    Mai multe victime au fost operate şi pe parcursul nopţii au fost transferate în secţii ale spitalului din Brăila.

    Printre răniţi se află şi doi copii de 11 şi de 13 ani care sunt în afară oricărui pericol, fiind internaţi la Secţia Chirurgie Infantilă.
     
    Adulţii răniţi au între 43 şi 62 de ani, în starea cea mai gravă fiind bărbatul înjunghiat şi cele două persoane lovite pe centură.
     
    „Putem aprecia că în starea cea mai gravă sunt cele două persoane lovite pe centură şi bărbatul înjunghiat. Totuşi, nu este o situaţie critică, toţi răniţii sunt în stare stabilă, sunt echilibraţi. Trei persoane sunt la Terapie intensivă, ceilalţi au fost mutaţi pe secţii. Rămân sub supraveghere”; a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Brăila, Alina Neacşu.
     

  • Victimele războiului din Ucraina devin deschizători de drumuri la Cernobîl – VIDEO

    Şi Vadim Minzuyk a fugit şi şi-a luat ideile de afaceri cu el. Acestui pionier, Cernobîl îi oferă şansa unui nou început şi, de ce nu, a succesului. Despre el scrie BBC într-un reportaj intitulat „Oamenii care s-au mutat la Cernobîl”.
    În fiecare zi, Vadim Minzuyk îşi plimbă câinele de-a lungul gardului de sârmă înalt care marchează începutul zonei de excludere. Este locul lui preferat, unde se bucură de ciripitul păsărilor şi de liniştea pădurii.
    „Este ca şi cum ai trăi în nordul Finlandei sau în Alaska“, spune Vadim. „Această zonă are cea mai mică densitate de populaţie de oriunde în Ucraina – doar două persoane pe kilometrul pătrat.“
    În oraşul de unde a plecat, Horlivka, din estul Ucrainei, Vadim era un întreprinzător cu afaceri de un milion de dolari pe an. Însă după ce oraşul a ajuns pe prima linie a frontului, lovite de artilerie, fabricile şi depozitele sale odinioară înfloritoare au fost rase de pe faţa pământului – pe locul unora dintre ele sunt acum doar cratere. Horlivka este încă pe linia frontului.
    Vadim îşi aminteşte că îi putea vedea prin fereastra din spatele casei pe rebeli ridicând o baricadă chiar din gardul său de la grădină. Uneori, cele două armate ajungeau la numai 100 de metri distanţă una de alta.
    Timp de peste un an, familia sa trecea prin verificări zilnice de identitate la punctele de control militare din oraş. Au văzut cadavre lăsate pe marginea drumului. Au fost chiar martori la o crimă, când un om a fost scos din maşină în faţa lor de rebeli şi executat ziua în amiaza mare.
    După ce şi-au scos copiii din oraş, Vadim şi soţia sa au plecat şi ei. Fugind cu maşina din Horlivka, au lăsat totul în spatele lor.
    Timp de mai multe luni, trăind din economii, Vadim a călătorit prin Ucraina în căutarea unor şanse prin care familia să reînceapă o viaţă normală. Într-o zi, a primit un pont.
    O rudă a auzit despre o proprietate ieftină de vânzare pe lângă Cernobîl. S-a dus să vadă un siloz de cereale abandonat în satul Ditiatki. Situată la marginea zonei de excludere, proprietatea era ieftină şi suficient de aproape de capitala Kiev (115 km) pentru a deveni o oportunitate de afaceri viabilă.
    „Acoperişul curgea acolo unde localnicii scoseseră tot metalul. L-am întâlnit pe proprietar şi am ajuns la o înţelegere ieftină.“
    A cumpărat depozitul cu 1.400 de dolari şi alte trei case pentru doar 240 dolari, le-a conectat pe toate la reţeaua de electricitate şi şi-a deschis un mic furnal de oţelărie.
    „Strategia mea a fost să încep o afacere prin producerea unui produs făcut din deşeuri. Primul an a fost cel mai dificil, dar în ultimii doi ani a început să-mi meargă mult mai bine“.
    Vadim a recrutat şapte dintre foştii săi lucrători din Donbas, oferindu-le cazare. Pentru aceasta a transformat una dintre casele sale în cămin.
    „Pot să-mi câştig traiul prin muncă şi să-i ajut pe muncitorii mei să facă şi ei bani. Eu sunt cel mai mare contribuabil aici în sat. Până la urmă sunt ucrainean şi vreau să-mi ajut ţara.“
    Vadim spune că se gândeşte uneori la radiaţii. Chiar şi-a cumpărat un detector Geiger de mână pentru a măsura intensitatea acestora.
    Însă nu este îngrijorat. E convins că nivelul radiaţiilor atmosferice este suficient de scăzut pentru a nu-i afecta sănătatea.
    „După câte  am văzut în război, radiaţia nu este nimic. A fost un miracol că am supravieţuit.“ El se bucură de viaţa de aici. Nu este vorba doar absenţa războiului, ci şi de o linişte specială.
    Pe 26 aprilie 1986, la Cernobîl s-a produs cel mai grav dezastru nuclear din istoria omenirii.
    Un experiment conceput pentru a testa siguranţa centralei electrice a eşuat şi a provocat un incendiu care a generat radiaţii timp de 10 zile. Norii care transportau particule radioactive s-au deplasat la mii de kilometri faţă de epicentrul catastrofei, provocând o ploaie toxică peste tot în Europa.
    Cei care trăiau aproape de Cernobîl – aproximativ 116.000 de oameni – au fost evacuaţi imediat. O zonă de excludere de 30 km a fost impusă în jurul reactorului distrus. Aceasta a fost ulterior extinsă pentru a acoperi mai multe zone afectate.
    În următoarele câteva luni, încă 234.000 de persoane au fost mutate. Aproape toţi au plecat în grabă. Unii au primit doar câteva ore să-şi împacheteze toate bunurile. Alţii au crezut că vor fi plecaţi doar câteva zile, dar nu au fost lăsaţi să se întoarcă niciodată. Mulţi dintre evacuaţi, care practicau agricultura de subzistenţă, au fost mutaţi în blocuri-turn de beton.
    Însă unii oameni nu au plecat niciodată.
    Astăzi este încă ilegal să locuieşti în interiorul zonei de excludere. Cu toate acestea, aproximativ 130-150 de persoane o fac. Multe sunt femei, bătrâne, care încă trăiesc din ce le dă pământul pe care-l au din moşi-strămoşi.
    Vadim şi ai săi vorbesc despre plăcerea lor de a face plimbări lungi şi liniştite în pădure. Traiul este destul de primitiv, însă familia nu vrea să se mute într-un oraş mai mare, chiar dacă ar însemna mai mulţi prieteni sau oportunităţi. Nevoia lor de linişte după ce au fugit din haosul războiului îi aduce cu picioarele pe pământ.
    Vadim spune că soţia sa, Olena, uneori face comparaţii între ruinele din zona de excludere şi fostul lor oraş distrus de război.
    Însă există o distincţie clară – aici, la marginea zonei de excludere, Olena crede că familia lor are un viitor.
    „Am simţit ca şi cum am pierdut totul“, spune Vadim. „Dar acum, trăind aici, lucrurile se îmbunătăţesc.“
    Marina Kovalenko n-are spirit de întreprinzător. Însă are curaj. În această zi caldă de vară, se joacă fotbal în curte cu cele două fete ale sale. Irina şi Olena, la vârsta adolescenţei, râd de cum câinele de familie încearcă să prindă mingea, împrăştiind puii de găină uimiţi. Însă dincolo de gardul curţii din spatele casei, totul este tăcut şi nemişcat.
    Numeroase case, un magazin şi o bibliotecă stau pustii în satul Steşcina din nordul Ucrainei. Numai pădurea câştigă teren, pe măsură ce plantele târâtoare cuceresc crăpăturile din acest sat abandonat. Familia are câţiva vecini, dar aproape toţi sunt trecuţi de 70 de ani.
    În pofida lipsei de facilităţi sau de oportunităţi, în urmă cu patru ani, Marina şi fiicele ei au împachetat tot ceea ce puteau lua cu ele şi au străbătut sute de kilometri pentru a veni să locuiască aici – la doar 30 km de zona de alienaţie de la Cernobîl.
    Casa femeii şi a fiicelor sale are nevoie urgentă de reparaţii. Podelele putrezesc, iar caloriferele metalice sunt crăpate – o problemă majoră într-un loc unde temperaturile pot scădea şi sub -20C în timpul iernii.
    Au facilităţi de bază – gaze la butelie, electricitate şi semnal de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă că au acces la internet. Însă pentru a merge la toaletă trebuie să iasă în curte. Apa este o problemă – singura lor sursă este un puţ poluat care se conectează la casă printr-o singură conductă. Apa trebuie fiartă înainte de a fi folosită.
    O casă în stare bună în sat ar putea costa 3.500 de dolari, dar astfel de proprietăţi sunt rare. Cele mai multe dintre casele pustii – multe din lemn – sunt vândute de foştii locatari pentru cel mult câteva sute de dolari.
    Marina era prea săracă pentru a cumpăra chiar şi una dintre acestea când a sosit. De aceea, consiliul de conducere a oferit familiei o soluţie de cazare neobişnuită. În schimbul dreptului de a locui acolo, familia trebuia să aibă grijă de un bărbat în vârstă în fazele terminale ale demenţei. Când acesta a murit în urmă cu doi ani, familia a moştenit casa.
    În curte, Irina şi Olena sunt mândre să-i prezinte pe ceilalţi membri ai familiei – câteva găini, iepuri, capre, chiar şi câţiva porcuşori de Guineea. Când nu sunt la şcoală – aflată la 5 km de mers pe jos – fetele îşi petrec mult timp ajutându-şi mama în grădină, cultivând legume şi îngrijind animalele.
    Singura sursă de venit a familiei sunt ajutoarele de la stat – 183 dolari pe lună (5.135 grivne ucrainene). Cultivarea hranei şi îngrijirea animalelor pentru lapte şi carne sunt esenţiale pentru bugetul lor.
    Marina şi fiicele ei au fugit din Toşkivka, un oraş industrial mare din regiunea Donbas din estul Ucrainei. În patru ani de conflict în estul ţării, aproximativ 10.000 de persoane au fost ucise şi aproximativ 2 milioane au ajuns pe drumuri. Conflictul a început în 2014. După anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, separatiştii înarmaţi care pretind că acţionează în numele localnicilor vorbitori de rusă din estul Ucrainei au decis să treacă la acţiune. Luptătorii au declarat două enclave separatiste în jurul oraşelor Doneţk şi Lugansk din Donbas, inima industriei cărbunelui din Ucraina.
    Când separatiştii proruşi au început să cucerească satele şi să-i scoată pe militarii ucraineni din oraşele şi localităţile din regiune, casa Marinei şi a fiicelor acesteia a ajuns sub ploaia de obuze.
    Cu excepţia câtorva ore în fiecare dimineaţă, bombardamentul era  neobosit. În timpul acestor armistiţii temporare, toată lumea încerca să recapete un sentiment de normalitate. Irina şi Olena se duceau la şcoală, în timp ce Marina se ducea la piaţă. Dar la prânz focul era deja în toi. Cele mai multe nopţi au fost petrecute în pivniţă. Venind de la şcoală într-una din aceste pauze, Irina şi Olena au fost prinse neaşteptat sub foc încrucişat. Cu grenadele de mortar picând ca ploaia, Marina nu putea ajunge la ele. Fetele au supravieţuit datorită unui negustor, care le-a târât de pe stradă în siguranţă în pivniţa sa.
    Pentru Marina, acela a fost semnul că trebuie să plece. Există cel puţin zece alte familii din regiunea Donbas care au făcut aceeaşi călătorie lungă în satele abandonate din apropierea zonei de excludere.
    La fel ca Marina, cei mai mulţi dintre ei au venit la recomandarea unor vechi prieteni sau vecini. O femeie chiar spune că pur şi simplu a căutat pe Google „cel mai ieftin loc de trăi din Ucraina“. Rezultatul – aproape de Cernobîl.
    De la dezastru, oamenii de ştiinţă au monitorizat încontinuu nivelurile de radiaţii din sol, de pe copaci, plante şi animale din jurul Cernobîlului, chiar şi în zonele din afara zonei de excludere.
    Nu mai există riscul de emisii de radiaţii în atmosferă, spune Valery Kasparov, de la Institutul de Radiologie Agricolă din Ucraina. Însă în unele zone contaminarea solului ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea oamenilor.
    Kasparov şi echipa sa au descoperit recent niveluri potenţial periculoase de cesiu-137 radioactiv în laptele de vacă produs în unele zone din afara zonei de excludere. Particulele de cesiu, absorbite de rădăcinile de iarbă, au fost transmise bovinelor.
    În cantităţi mari, ingerarea poate afecta celulele umane şi în unele cazuri poate duce la boli grave, cum ar fi cancerul tiroidian.
    Dar aceste riscuri, spune Kasparov, sunt limitate la zone specifice. Timp de peste 30 de ani, echipa sa a lucrat pentru a cartografia aceste zone fierbinţi, astfel încât să poată estima riscul potenţial pentru persoanele care locuiesc şi lucrează în jurul zonei de excludere.
    Pe o hartă care prezintă dispersia de cesiu-137 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, Kasparov se uită la satul Steşcina unde locuiesc Marina şi fiicele ei. El spune că riscul de a consuma legume sau lapte de capră produse într-un loc precum Steşcina este foarte scăzut. Însă zona este în curs de investigare pentru riscul de radiaţii în produsele alimentare sălbatice, cum ar fi ciupercile de pădure sau fructele de pădure.
    Marina spune că s-a gândit la posibilele riscuri generate de radiaţii. Însă se gândeşte şi la faptul că familia ei fugea de ceva mult mai periculos – ameninţarea războiului.
    „Radiaţia ne poate ucide încet, dar nu ne împuşcă şi nu ne bombardează“, spune Marina. „Este mai bine să trăieşti cu radiaţii decât cu războaie. Nu-mi pasă de radiaţii. Îmi pasă doar că nu mai există obuze care să zboare peste copiii mei, este linişte aici, dormim bine şi nu mai trebuie să ne ascundem.“

  • Ţara unde politicieni şi poliţişti violează femei fără a păţi ceva. Mărturiile unor victime: ”La mila bărbaţilor”

    Abuzul sexual este atât de obişnuit în Coreea de Nord încât “a ajuns să fie acceptat ca parte a vieţii de zi cu zi”,  relatează Human Rights Watch (HRW) într-un raport privind violenţa sexuală.
     
    Oficiali nord-coreeni, printre care membri de partid de rang înalt, gardieni din închisori, poliţişti, procurori şi soldaţi comit abuzuri sexuale “fiind puţin preocupaţi de consecinţe”, potrivit organizaţiei care militează pentru apărarea drepturilor omului.

    Temându-se de răzbunare sau dezonoarea socială, femeile raportează rareori aceste abuzuri şi autorităţile rareori investighează sau instrumentează astfel de cazuri, potrivit HRW, care susţine că a intervievat 54 de nord-coreene care au fugit din ţară din 2011 şi opt foşti oficiali nord-coreeni.

    Majoritatea agresiunilor relatate HRW au avut loc când victimele erau în custodia autorităţilor sau când acestea se ocupau cu comerţul în pieţe, fiind atacate de paznici şi alţi oficiali, scrie stirleprotv.ro

    Femeile în custodie puteau face foarte puţine pentru a evita abuzul sexual, întrucât orice plângere putea duce la noi pedepse, inclusiv bătăi şi muncă forţată, precizează HRW.