Cum denumirea de Mişcare Populară fusese deja înregistrată la OSIM de Ioana Băsescu, echivalarea acuzatoare între MP şi ACZ a venit logic, cu corolarul că Lăzăroiu, liber de contract, ar urma să prezideze noua formaţiune şi o s-o crească suficient de mult până la anul încât ea să poată repeta performanţa partidului ceh TOP 09 (la alegerile din 2010, la doar câteva luni de la înfiinţare, TOP 09 a intrat în parlament cu 16% din voturi şi s-a aliat ulterior cu fostul partid de guvernământ de dreapta, permiţându-i acestuia să asigure continuitatea puterii).
Ulterior, într-un interviu pentru TVR, preşedintele Traian Băsescu s-a delimitat de o asemenea interpretare, lăsând să se înţeleagă că MP ar fi de fapt o alianţă a mai multor forţe politice capabile să se opună USL, fie ele existente (de pildă, Partidul Poporului sau Partidul Popular Maghiar, pe care Elena Udrea nu le-a exclus din ecuaţie), fie încă inexistente (ACZ).
Ca atare, până la naşterea ACZ, pe blogurile influente ale dreptei a apărut ideea că Lăzăroiu şi-ar putea creşte vizibilitatea candidând la Primăria Capitalei, o rampă deja tradiţională pentru viitorii prezidenţiabili, cu care ocazie s-ar putea coagula şi ACZ, văzută nu ca un salvator al PDL, ci al Dreptei trădate de PNL şi de baronii PDL.
Leave a Reply