“Menţinerea consumului de bere în primele şase luni ale lui 2011 la volumul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut este rezultatul unui cumul de factori care a reuşit să ţină sub control declinul resimţit la nivel de piaţă. În urma unei analize atente a factorilor care au contribuit la obţinerea acestor rezultate, doresc să menţionez strategiile producatorilor de bere adaptate deopotrivă noului comportament al consumatorului şi ocaziilor de consum diferite, comunicarea constantă şi, nu în ultimul rând, odată cu diminuarea efectelor crizei financiare, o revenire a obiceiurilor de achiziţie şi consum ale românilor”, a declarat într-un comunicat Hezy Ovadia, preşedintele Asociaţiei “Berarii României”.
În prezent, 99% din cantitatea de bere consumată în România este asigurată din producţia internă, industria berii generând în total un număr de 96.400 locuri de muncă, atât în unităţile de producţie, cât şi în sectoare adiacente precum retail, industrie ospitalieră, furnizori şi distribuitori.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply