Anul trecut n-a fost stralucit pentru BCR Leasing, a doua
companie de pe aceasta piata, care si-a redus valoarea afacerilor
de la circa 140 la 18 milioane de euro, pe un context de scadere a
pietei cu 14%. Pentru anul in curs, Bogdan Speteanu estimeaza o
crestere a pietei de circa 15% si o majorare de pana la opt ori a
afacerilor companiei. “Anul trecut ne-am concentrat mai mult pe
eficientizare si optimizare. In 2011, desi administrarea riscurilor
ramane o prioritate, in acelasi timp ne concentram pe cresterea
afacerilor noi”, spune Speteanu, care mizeaza in special pe
finantarile pentru autovehicule, echipamente si utilaje agricole si
a lansat deja in februarie un produs de finantare pentru fermieri,
beneficiind in acest sens de baza de informatie a BCR.
Tanarul bancher, in varsta de 33 de ani, coordoneaza direct 78
de angajati din personalul total de 142 de oameni din firma, a
caror medie de varsta spune ca e de circa 35 de ani. A terminat
ASE, are un EMBA la Asebuss, este Chartered Certified Accountant si
si-a inceput cariera in audit, la Raiffeisen, dupa care din 2004 a
venit la BCR, ca sef de audit intern, apoi responsabil de programul
de integrare a bancii in grupul Erste (2006), director al diviziei
de strategie (2008) si coordonator al programelor de eficientizare
a costurilor. Ii place sa fie “in locurile unde se lucreaza intens,
in mijlocul unor echipe care construiesc sau reconstruiesc
businessuri” si descrie succesul in viata drept “echilibrul intre
viata personala si job”, lesne de inteles pentru un manager care
lucreaza zilnic 9-10 ore si incearca sa ajunga la tenis si la
fitness de 2-3 ori pe saptamana. “Din fericire, sotia mea este
foarte activa, lucru care ma motiveaza si pe mine”, adauga
Speteanu.
BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului
100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii
si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai
importante si dinamice companii din Romania.
Comanda acum varianta electronica a catalogului la pretul de 25
lei.
Leave a Reply