Cum isi fac studentii bani de vacanta

Pentru cei care vor sa se angajeze, orice moment cand piata
muncii iese din chingi este o oportunitate pe care nu-si permit sub
nicio forma sa o rateze. Este cazul studentilor, care vara vor
sa-si ocupe timpul si sa castige bani si experienta, dar si al
somerilor care spera ca un loc de munca sezonier s-ar putea
transforma, cu putin noroc, intr-unul pe o perioada nedeterminata.
Sezonul joburilor de vara se deschide de obicei in luna mai si
dureaza pana in octombrie, astfel incat, in cele mai multe cazuri,
vorbim despre contracte care se intind si pe sase luni de zile. Nu
este vorba despre pozitii cheie
intr-o companie, ci mai degraba despre functii de suport din
diverse departamente. “Mai exact, sunt doua categorii de joburi
care se deschid vara. Sunt cele pentru agentii economici de pe
litoral, respectiv restaurante, baruri, hoteluri, dar si companii
din FMCG care au nevoie de reprezentanti de vanzari in zonele
turistice. Apoi mai sunt cele care apar in Bucuresti in
call-centere, in departamentele de introducere de date si zona de
back-office, in general”, spune Iuliana Badea, directorul executiv
al companiei de recrutare Lugera & Makler. Nu toate companiile
fac angajari sezoniere, iar cele care fac nu au disponibile mai
mult de cateva zeci de posturi.

Daca in cazul celor care se angajeaza in zonele turistice, unde
caracterul sezonier al locului de munca respectiv este evident,
contractele se termina cel mai tarziu in luna octombrie, pentru cei
care raman sa lucreze in Bucuresti sunt sanse destul de mari ca la
sfarsitul verii sa primeasca o oferta de angajare pe perioada
nedeterminata. De obicei, oferta vine si cu un salariu cu 10-15%
mai mare, ceea ce in valoare absoluta nu inseamna foarte mult,
avand in vedere ca vorbim despre salarii de circa 1.000 de lei pe
luna. Recrutorii spun ca, in genere, patru din zece angajati
sezonieri ajung sa-si prelungeasca sederea in companie. “Noi stim
asta inca de la inceput si in fiecare an, cand deschidem cateva
zeci de joburi pentru perioada verii, avem in vedere ca o parte cat
mai mare din candidati va ramane definitiv in companie”, spune
Judith Kis, directorul de resurse umane al Ambient, unul dintre cei
mai mari retaileri de bricolaj din Romania. Cea mai mare parte a
celor care vin sa se angajeze vara la Ambient obtin un loc de munca
in magazine, ca agenti comerciali sau asistenti de vanzari. Pentru
ca Sibiul, acolo unde se afla sediul central al companiei, este un
centru universitar important, candidatii vin in special din randul
studentilor aflati in vacanta de vara. Kis spune insa ca primeste
aplicatii si din partea somerilor care profita de orice ocazie
pentru a se angaja.

Acelasi profil il intalnim si in restul tarii. “Iin special
studentii cauta un loc de munca sezonier sau absolventii de
facultate care in timpul anului nu au reusit sa gaseasca altceva”,
spune Iuliana Badea. Tocmai de aceea, se multumesc cu salarii care
pleaca de la 800 de lei pe luna si nu depasesc, in cele mai bune
situatii, 1.000 de lei plus tichete de masa. Chiar daca par mici,
astfel de salarii sunt normale, avand in vedere faptul ca multi
dintre cei care vor sa se angajeze sunt la primul loc de munca.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *