Desi schimbarile pe care le propune presedintia opereaza pentru
viitor, deci nu pentru principalul inamic politic al USL din acest
moment, reprezentantii Uniunii s-au intrecut sa anunte ca nu
comenteaza un proiect fara sanse, intrucat au in plan sa lanseze
propria varianta de reforma constitutionala, dupa urmatoarele
alegeri.
Disputa se anunta de uzura, mai ales ca presedintele si-a
anuntat obiectivul ca pana vara viitoare acest proiect sa ajunga sa
fie supus referendumului popular, ceea ce presupune obligatroiu
aprobarea lui prealabila in Parlament. Pe marginea discutiilor au
aparut si primele ipoteze fanteziste, intre care s-a remarcat
varianta ca presedintele Basescu sa isi sacrifice ultimii doi ani
de mandat pentru a trece prin parlament varianta sa de Constitutie,
solutie rapid dezmintita de anturajul Cotroceniului.
De notat avertismentul transmis de presedintele Consiliului
National al PSD, Adrian Nastase, care a avertizat ironic ca de la
acest proiect s-ar putea porni o noua actiune de suspendare a lui
Traian Basescu, intrucat si-ar fi depasit atributiile, alterand in
punctele esentiale proiectul de revizuire primit de la Guvern. Desi
ironia era indreptata spre colegul sau din USL, Dan Voiculescu,
n-ar fi exclus ca mesajul lui Nastase sa fie inteles chiar ad
literam de unele spirite mai zeloase ale opozitiei.
Leave a Reply