Lectura cu sclipici: s-a lansat primul Kindle placat cu aur de 24 de carate (GALERIE FOTO)

Noile cititoare electronice, disponibile la pretul de 1.199 de
lire sterline (1.374 de euro), permit si posibilitatea
personalizarii, cu numele fericitului posesor gravat pe carcasa si
cu un toc special, inscriptionat si el cu numele fericitului. Cu un
astfel de obiect “puteti fi siguri ca va detasati din multime”,
suna recomandarea de pe site-ul
firmei
.

Tot in aceasta luna, casa Amosu a iesit pe piata cu o editie
sclipitoare a Blackberry – Black Diamond BlackBerry, cu carcasa din
aur de 18 carate si incrustat cu aproape 1.400 de diamante, livrat
in toc din piele de crocodil generosilor care pot sa se lipseasca
de 16.000 de lire.

Gadgeturi placate cu aur, cristale si diamante
(GALERIE FOTO)

Designerul de lux Alexander Amosu nu e la prima incercare cu astfel
de obiecte. In februarie a pus pe piata o serie de iPhone 4 roz,
ornate cu peste 500 de cristale Swarovski fiecare, la pretul de
2.699 de lire.
Tot atunci a creat un BlackBerry Torch cu carcasa din aur de 18
carate si livrat in toc din piele de crocodil sau piton,
personalizabil cu numele proprietarului.

Exista si un GoldBerry Bold 9780, la 1.250 de lire, la care
inclusiv tastatura e placata cu aur. Si tot casei Amosu ii apartine
cel mai scump BlackBerry din lume, din aur de 18 carate si
incrustat cu 4.459 de diamante, la pretul de 125.000 de lire.

In decembrie trecut, Alexander Amosu a creat o editie limitata de
iPhone 4 cu diamante colorate – Diamond Spider, la 15.000 de lire.
Toamna trecuta a lansat o linie de iPad-uri placate cu aur de 24 de
carate, optional si cu logo-ul Apple facut din cristale
Swarovski.

Pe lista clientilor designerului britanic figureaza celebritati ca
Rihanna, Timberland, 50 Cent, Adele, Lily Allen, Queen Latifah,
Akon, dar si miliardarul Richard Branson.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *