Cine va fi urmatorul lider al PDL? Vasile Blaga, in pole position

Apropierea unui anunt oficial din partea lui Blaga, considerat
mana forte in relatia cu filialele PDL, a fost sesizata si din
inmultirea atacurilor publice la adresa sa, in special in legatura
cu presupusul rol jucat in scandalul coruptiei din vamile
romanesti.

Dupa ce “reformistii” Cristian Preda, Monica Macovei si Sever
Voinescu au fost umiliti in public (inclusiv de Blaga) si le-au
fost respinse aproape unanim propunerile de amendare a statutului
partidului, lupta pentru Conventia Nationala a PDL din 14 mai se va
da probabil fara ca aceasta tabara sa reuseasca mai mult decat un
scor “de onoare”.

Sustinut de alte doua nume cu greutate in PDL, Adriean Videanu
si Radu Berceanu, Blaga va avea insa de infruntat opozitia unui alt
lider important, Elena Udrea, cu care a impartit pana acum
suficiente sageti publice. Merita urmarita deci pozitionarea Elenei
Udrea care, desi a anuntat ca nu vizeaza functia suprema in partid,
nu si-a ascuns niciodata preferinta de a avea un cuvant important
in alegerea urmatorului presedinte PDL.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *