Anchetatorii au suspiciuni ca un rus, membru al unei grupari
rebele islamiste caucaziene, este responsabil de atentatul comis
lunea trecuta pe aeroportul Domodedovo din Moscova, soldat cu 35 de
morti. Surse din politie, citate de presa rusa, au acuzat
factiunile rebele din Caucazul de Nord, in timp ce autoritatile
ruse nu au dat publicitatii nici un element din ancheta asupra
atentatului, care nu a fost revendicat.
La ora actuala, dintre cei aproape 200 de raniti in atentat, 129
sunt inca spitalizati, din care 17 in stare grava. Joi a avut loc
in centrul Moscovei o ceremonie in memoria victimelor, unde
participantii au aprins lumanari si au adus flori, la fel cum au
facut si dupa cele doua atentate sinucigase din martie 2010 de la
metroul moscovit. Actele teroriste, revendicate de rebeliunea din
Caucaz, au provocat atunci moartea a 40 de persoane.
Leave a Reply