In primavara anului trecut, sefii Scop Computers, RHS si Tornado
Sistems erau in negocieri destul de aprinse. La cale era pusa
fuziunea dintre cele trei companii, cu miza de a forma cel mai
puternic distribuitor local de produse IT&C, cu o cifra de
afaceri de 250 de milioane de euro, si de a stabiliza competitia pe
o piata in scadere, unde clasamentul competitorilor a fluctuat
destul de mult in ultimii ani. Intre timp, Scop s-a retras si a
lasat loc doar tranzactiei dintre ceilalti doi competitori, cu
explicatia ca o asemenea mutare este foarte riscanta si destul de
neobisnuita.
Ceva i-a facut insa pe Alexandru Visan si Dragos Stan, cei doi
actionari ai companiei, sa se razgandeasca intre timp. Saptamana
trecuta, ei au semnat contractul de vanzare a 50,96% dintre
actiunile Scop catre polonezii de la ABC Data in schimbul a cinci
milioane de euro, suma care ar putea creste cu pana la 1,67 de
milioane de euro daca sunt indeplinite anumite conditii legate mai
ales de performantele financiare. La discutii, Scop a fost asistata
de casa de avocatura Popovici Nitu & Asociatii, iar polonezii
au lucrat cu White&Case si cu Raiffeisen Investment. Iar in
termen de trei ani, cel mai mare distribuitor IT&C din Polonia,
listat la Bursa de Valori din Varsovia, va prelua si restul
actiunilor de la Mokito Management Limited, una dintre companiile
cipriote din spatele Scop, alaturi de Conkerer Holdings (31,5%) si
Prestex Investments Limited (19,4%).
“Decizia face parte din strategia de dezvoltare a Scop in Europa
Centrala si de Est”, spune Alexandru Visan, directorul general al
companiei infiintate in 1994, care numara 130 de angajati,
distribuie produsele a peste 30 de firme si a avut anul trecut
afaceri de 81,5 de milioane de euro, urmand sa raporteze in 2010 o
crestere de 20 de procente. Explicatia tranzactiei ar putea veni
insa din cu totul alta parte. Anul trecut a fost unul dezastruos
pentru distributia estimata la aproximativ 700 de milioane de euro
in acest an in Romania, cand in anii trecuti depasise miliardul.
Scop a pierdut o buna parte din business, daca luam in calcul ca
afacerile din 2008 au fost de 117,1 de milioane de euro si, cu mici
exceptii, criza a clatinat pana si cele mai solide afaceri aflate
cu nu foarte multi ani in urma in fruntea industriei. Ca sa nu mai
vorbim si de profitabilitate, Scop avand anul trecut un profit de
1,4 de milioane de euro si datorii 24,8 de milioane de euro. Iar
atunci cand ceilalti concurenti iau masuri pentru a cadea tot in
picioare la finalul recesiunii, sa continui pe acelasi drum nu e
poate cea mai buna alegere.
Perspectivele regionale ar fi asadar un avantaj si totodata un
pas strategic important, mai ales ca ABC Data s-a extins in ultimii
cinci ani in tari precum Cehia, Slovacia si Lituania. “Achizitia
unui nume cunoscut pe piata romaneasca de IT confirma realizarea
unuia dintre obiectivele listarii la bursa, de a creste in
regiune”, a spus si Marek Sadowski, directorul executiv al ABC
Data. Din punctul de vedere al polonezilor listati la bursa chiar
anul acesta, preluarea Scop nu este altceva decat o consolidare a
pozitiei la nivel regional, iar “Romania are multe elemente de
atractie pentru polonezi, chiar daca piata se afla cumva in stadiul
in care era cea din Polonia acum sapte-opt ani”, apreciaza Eugen
Schwab-Chesaru, managing director al companiei de analiza si
consultanta Pierre Audoin Consultants pentru Europa Centrala si de
Est. “Investitia unei companii mari din Polonia, o piata de cateva
ori mai mare decat cea locala, confirm potentialul foarte mare al
distributiei IT din Romania si contribuie totodata la cresterea
competitiei”, adauga si Iulian Stanciu, actionarul Asesoft
Distribution, unul dintre principalii competitori ai Scop, alaturi
de RHS-Tornado.
Din punctul de vedere al cumparatorului, lucrurile sunt prin
urmare cat se poate de clare. Au preluat unul dintre cei mai mari
distribuitori de aici, s-au extins pe o noua piata, iar pretul nu a
fost deloc mare raportat la cele 7-8 milioane de euro cat a fost
infuzia initiala de capital a RHS in Tornado, odata cu fuziunea.
“Suma este mult sub asteptarile mele, dar nu se stie exact cum a
fost 2010 pentru Scop si care este explicatia”, spune Stanciu. Din
perspectiva vanzatorilor insa, extinderea este si in cazul lor un
argument, dar stabilizarea companiei in aceste vremuri economice
dificile si evitarea unor scaderi la fel de dramatice ca in 2009
pare mai plauzibila. Iar negocierile si afacerile cu polonezi nu le
mai sunt deloc straine celor doi actionari care, in 2007, au vandut
integratorul Net Consulting catre Asseco. Cu aceeasi discretie ca
si in situatia de fata.
Leave a Reply