Toti pentru Scott Pilgrim

Dupa ce a inventat romcomzom-ul (un tort delicios cu straturi de
comedie, film romantic si film cu zombie) in “Shaun of the Dead” si
s-a aventurat la fel de amuzant in lumea thrillerelor politiste cu
“Hot Fuzz”, Edgar Wright exploreaza acum lumea liceenilor, a
supereroilor (sau a baietilor rai) si a jocurilor video cu “Scott
Pilgrim vs. The World”, ecranizarea unei serii de romane grafice
semnate de Bryan Lee O’Malley.

Poate ca descrierea cea mai buna a filmului a fost oferita de
Kevin Smith, regizorul scandaloaselor (la vremea lor) “Clerks” si
“Chasing Amy”: “Spectatorii n-or sa stie ce naiba i-a lovit”. Exact
asta e senzatia lasata de extravaganta aventura a lui Scott
Pilgrim, un surprinzator melanj de umor si aventura ambalat in
efecte speciale imprumutate din unele dintre cele mai populare
jocuri ale tuturor timpurilor.

Michael Cera se intoarce la rolurile sale de tocilar (oare n-a
venit vremea ca actorul de 22 de ani sa se maturizeze si, o data cu
el, si repertoriul sau?) pentru a-i da glas lui Scott Pilgrim, un
simpatic pierde-vara al carui statut de chitarist al unei trupe
rock pe nume Sex Bob-omb il face foarte popular printre liceene.
Chiar daca o are ca prietena pe energica Knives Chau, al carei
entuziasm dezlantuit i se pare in orice caz cam enervant, Scott se
lasa vrajit de Ramona, o misterioasa aparitie cu par violet si calm
imperturbabil, de care se indragosteste fara speranta. Interesul
Ramonei il ia pe nepregatite pe Scott, doar ca in curand isi va da
seama ca, pentru a ramane alaturi de femeia vietii lui, trebuie sa
se lupte (sa-i invinga de fapt) pe toti fostii super-iubiti ai
acesteia.

Suna ciudat? Chiar si este, iar “Scott Pilgrim impotriva
tuturor” intra de la primele cadre in grupul de filme indraznete,
de o creativitate debordanta, care trebuie vazute dupa ce tragi
bine aer in piept, caci te asteapta un suvoi de poante, atat de
limbaj, cat si vizuale. De fapt poantele sunt atat de multe, incat
o a doua vizionare nu e doar justificata, ci aproape obligatorie,
daca vrei sa savurezi toate glumele in doi peri, comentariile acide
si reactiile extreme ale personajelor. Pe langa posibilitatile fara
limite date de un subiect in care eroul trebuie sa lupte cu sapte
super fosti iubiti, fiecare cu super-puterea sau super-abilitatea
sa, “Scott Pilgrim” este plin de omagii sau trimiteri la o multime
de filme mai mult sau mai putin cunoscute, de la “Matrix” la seria
X-Men. Pentru cinefilul convins, vanarea si recunoasterea acestora
va veni cu satisfactia unei goane dupa comori din copilarie.

Nu mergeti la “Scott Pilgrim” cu supereroi in minte sau
asteptandu-va la efecte speciale de ultima generatie, pentru ca
veti fi dezamagiti. Ne putem gandi la film ca la un film cu
supereroi, ultra-independent, cu efecte speciale inspirate de
jocurile video pe care poate le-am jucat si noi acum un deceniu sau
doua, inainte sa apara consolele portabile. Puterea lui Scott sta
in replici si in atmosfera jucaus-serioasa pusa la cale de
scenografi si ajutata din plin de interpretarile mucalite ale
actorilor. Daca Michael Cera nu mai impresioneaza in rol de “geek”
(nu dupa “Juno” sau “Superbad”, caci in rolul lui Scott Pilgrim se
potriveste perfect), adevarata revelatie se dovedeste Mary
Elizabeth Winstead, in rolul imperturbabilei Ramona. Bineinteles,
Winstead are in urma o lunga serie de roluri notabile, printre care
si cel din “Deathproof” al lui Tarantino, dar in “Scott Pilgrim”
dovedeste ca e de urmarit. Daca filmul lui Edgar Wright arata ca
actrita poate fi expresiva fara ca macar sa ridice un deget, cu
totul altfel stau lucrurile cu “The Thing”, prequelul la horror-ul
cult al lui John Carpenter din 1982: acolo Winstead va avea de
infruntat nu doar frigul Antarcticii, ci si o periculoasa creatura
extraterestra.

Farmecul lui “Scott Pilgrim” rezida si in menajeria “fostilor”,
printre care veti vedea mai multi actori mai bine cunoscuti decat
interpretii personajelor principale. Unul dintre ei este Chris
Evans, de vazut la anul in “The First Avenger: Captain America”,
asta dupa ce si-a incercat mana (de supererou) si in cele doua “Cei
patru fantastici”. Altul este Brandon Routh, cel mai recent
Superman, aici mortal (poate niste ghilimele ar fi fost necesare)
in rolul unui supererou vegetarian. Cat despre un al treilea
inamic, nu vrem sa dam spoilere, dar s-a implicat hotarator in
seria de animatii cu Tinker Bell. Cu atatia supereroi si super
fosti in preajma, mai e nevoie de vreun argument ca sa vedem cum se
ridica “tocilarul” Michael Cera deasupra tuturor?

Extravagantele vizuale si avalansa de gaguri nu fac decat sa
confirme un lucru, de care spectatorul fara false asteptari isi va
da seama din primele minute ale filmului: “Scott Pilgrim impotriva
tuturor” este probabil cea mai placuta surpriza de avut anul acesta
la cinema.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *