Cum scapi de angajatii care stau cu lunile in concediu medical

“Una dintre variantele ce ar putea duce la evitarea problemelor
din acest punct de vedere ar fi de a obliga angajatul sa prezinte o
copie dupa certificatul de concediu medical in termen cat mai scurt
de la acordarea acestuia, obligatie care sa fie inclusa si
sanctionata prin regulamentele interne. In acest fel, companiile ar
putea avea un control atat asupra starii de incapacitate temporara
de munca a unui angajat, cat si in ceea ce priveste deficientele
formale ale certificatului de concediu medical care, astfel, ar
putea fi remediate in timp util, pana la momentul la care trebuie
platita indemnizatia”, a declarat Adriana Puscas, avocat asociat,
SPV Legal.

Manageri de resurse umane din companii au ridicat problema
punctuala a concediilor medicale pentru afectiuni ce ar putea fi
simulate cu usurinta in vedere obtinerii a unor zile libere
platite. Aceasta practica este mai des intalnita, au remarcat cei
prezenti, in preajma diverselor sarbatori legale.


“In aceasta situatie, singura solutie a angajatorilor este
realizarea unor statistici interne, pentru a depista “abuzurile” de
concediu medical si, pentru cazurile care ridica suspiciuni,
solicitarea, catre Casa de asigurari, a unui control cu privire la
acordarea respectivelor concedii medicale”, a adaugat Ana-Maria
Hrituc, avocat asociat SPV Legal.

Mihaela Stoienescu, Sef Serviciu la CASAOPSNAJ (Casa de
Asigurari de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei
Nationale si Autoritatii Judecatoresti), prezenta la discutii, a
confirmat aceasta solutie ca fiind, practic, singura ce poate
preveni si descuraja abuzurile unor angajati in ceea ce priveste
obtinerea de zile libere prin intermediul concediilor medicale.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *