Reportaj: Daca nu Belgia, atunci unde?

Franta a fost intotdeauna tara pasionatilor de moda, Olanda
patria bicicletelor si Elvetia mama ciocolatei. Belgia insa este
tara tuturor. In Bruges, ciocolateriile te imbie la tot pasul. Zeci
de oferte garnisesc vitrinele acestor boutique-uri unde ciocolata
este fie produsa, fie ornata manual. Nimic nu este lasat la voia
intamplarii, de la forma si culoarea bomboanelor si a tabletelor de
ciocolata si pana la ambalaj. Ciocolata este in sine o atractie
turistica in Bruges, care atrage deopotriva localnici, dar mai ales
turisti, placut surprinsi de inventivitatea ciocolatierilor. {i cum
cele mai multe ciocolaterii sunt pe stradutele pietonale, care trec
peste canale si prin parcuri, precum si prin zonele de shopping,
orasul este in sine o invitatie la plimbare.

Parcurile din Bruges sunt largi si cochete, cladirile frumos
conservate, iar preferata turistilor este o zi de relaxare in acest
orasel care este supranumit Venetia Nordului. Asadar, nu doar
ciocolateriile atrag vizitatori. Nici magazinele de haine nu se
lasa mai prejos. Desi vanzatorii nu te asteapta in usa ca in Turcia
si desi vitrinele nu sunt acoperite cu oferte “Orice la 10 lei”,
cumparatorii intra si nu ies cu mana goala. De fapt, asta m-a mirat
cel mai mult in Bruges: aproape toti oamenii care se plimbau prin
oras duceau in mana una sau mai multe sacose cu insemnele unui
brand de haine. Nici urma de priviri lungi la vitrine sau de
restrictii in bugetele de cumparaturi – toata lumea cumpara
ceva.

In capitala Europei, la Bruxelles, pe artera comerciala nu mai ai
loc sa pasesti. Cumparatorii se inghesuie in magazine, desi
perioada reducerilor inca nu a inceput.

Pe o distanta de nici 400 de metri sunt, aproape unul dupa altul,
cele mai populare magazine: patru H&M. Nimeni nu iese fara o
punga inscriptionata cu logo-ul retailerului suedez, iar in fiecare
magazin coada numara cel putin 5 persoane. La doar cativa pasi
gasesti toate numele momentului in ceea ce priveste moda
mass-market, cele mai multe detinute de spaniolii de la Inditex:
Zara, Mango, Bershka sau Desigual sunt doar cateva dintre
ele.

Care este insa motivatia unui retailer sa isi deschida mai multe
unitati pe aceeasi ruta comerciala? Este evident vorba de imagine
si de vizibilitate, insa “in principiu pot exista mai multe motive.
Printre acestea se numara asumarea unei eventuale canibalizari de
vanzari proprii pentru a evita aparitia sau dezvoltarea unui
concurent intr-o zona apropiata cu potentialul de a afecta
afacerile”, crede Szabolcs Nemes, Senior Project Manager in cadrul
Roland Berger Strategy Consultants Romania.

Poate fi vorba insa si de un concept de magazin diferit din punctul
de vedere al clientilor tinta, al gamei de produse oferite sau al
dimensiunii punctului de vanzare. “Astfel de complementaritate
poate exista, de exemplu, in cazul unui retailer de imbracaminte
care are un magazin distinct pentru articolele pentru barbati,
femei si copii. Acestea sunt plasate in apropiere unul de celalalt.
H&M, de exemplu, deseori practica astfel de diferentieri”,
explica Nemes. “Acelasi lucru este valabil si in cazul unui
retailer cu magazin de imbracaminte, dar si cu outlet de accesorii
sau obiecte pentru casa.” In pofida crizei financiare care si-a
lasat amprenta asupra economiilor europene si care a golit
buzunarele consumatorilor, sectorul de retail din Belgia este pe
plus. Astfel, in luna iulie a acestui an vanzarile au crescut cu
1,4% comparativ cu luna precedenta si cu 0,8% fata de aceeasi
perioada a anului precedent. Romania nu a simtit aceleasi cresteri
la acest capitol, ci dimpotriva, in conditiile in care declinul
lunar este de 10,5%, iar scaderea fata de 2008 se ridica la
8%.

Cine sunt insa cei care cumpara? Turistii sau belgienii? Belgia nu
a fost niciodata o destinatie turistica de top. Nici in 2009 micul
stat nu a reusit sa intre in topul celor mai importante zece
destinatii turistice din lume dupa numarul de turisti
internationali primiti, unde se regasesc sase state europene, in
frunte cu Franta si Spania.

Mai mult, anul trecut numarul de turisti straini a scazut cu 5,9%,
potrivit Eurostat. Evolutia turismului in Belgia a fost in ton cu
evolutia turismului mondial. {i numarul de belgieni care au ales sa
isi faca vacantele in strainatate a scazut, pentru prima data dupa
2004. Turismul intern a avut o evolutie mai buna, numarul
belgienilor care au preferat sa viziteze “frumusetile patriei”
crescand cu 1,6%. Printre turisti se gasesc si cativa romani
rataciti, care nu ocolesc Belgia, desi prefera sa isi petreaca
vacantele in alte tari europene, printre cele mai populare in anii
trecuti au fost Grecia, Bulgaria, Turcia, Cipru, Egipt, Tunisia,
Spania, Austria, Franta, Italia.

“Sa stiti ca sunteti singura persoana din Romania care a decis sa
ne viziteze”, imi spune “gondolierul” unei barci din Bruges, care
stia sase limbi straine si cateva cuvinte in romana. In Bruges,
bijuteria de pe coroana Belgiei, transportul se poate face pe apa
pentru turistii care vor sa cutreiere canalele si sa vada orasul
intr-o ora, pentru aproape 8 euro. {i bicicletele sunt la ele acasa
aici. Sute de biciclisti decoreaza strazile. In gara din Bruges te
simti ca in Amsterdam intr-o parcare de vehicule pe doua roti. Sute
de biciclete de toate culorile stau cuminti una langa alta in
asteptarea proprietarului. Nu doar localnicii opteaza pentru
biciclete, ci si turistii grabiti. Ciclistii sunt chiar
privilegiati, pentru ca exista peste 50 de strazi cu sens unic,
unde ei pot pedala in ambele directii. Bicicletele pot fi
inchiriate cu 3-4 euro per ora sau cu 6-12 euro pentru o zi
intreaga.

Daca in orasele mici, precum Bruges sau Gent, oportunitatile de
transport sunt variate, in capitala europeana Bruxelles cele mai
bune optiuni raman transportul in comun sau masina. Din pozitia de
oras care gazduieste institutiile europene, Bruxelles se bucura de
un flux mare de oameni de afaceri, politicieni sau economisti care
vin in interes de serviciu.

In fiecare zi, pragul institutiilor europene este trecut si de
zeci, chiar sute de romani, veniti fie pe cont propriu, in interes
personal sau de afaceri, fie adusi de europarlamentarii romani.
Fiecare europarlamentar roman dintre cei 33 primeste fonduri de la
Parlamentul European pentru a aduce anual circa 100 de persoane la
Bruxelles. In zona office a orasului, oamenii, intotdeauna grabiti,
merg la pas alert spre o destinatie comuna: institutiile europene.
Cartierul european din Bruxelles, care gazduieste institutiile
europene, face nota discordanta cu restul capitalei Belgiei, unde
arhitectura pariziana se imbina cu aerul boem al Amsterdamului.
Cladirile de sticla si oamenii in costum dau tonul in acest cartier
aflat ceva mai departe de centrul orasului, unde arhitectura gotica
domina piata centrala, Grand Place, sau asa numita “inima a
orasului”.

Bruxelles nu este insa unul dintre cele mai frumoase orase ale
Belgiei sau cel putin asta sustin atat localnicii, cat si turistii.
La capitolul turism, Bruges, Gent sau Antwerp sunt principalele
atractii.

“Bruges este mult mai frumos decat Bruxelles, este mai turistic,
mai mic si mai romantic”, spune reprezentanta biroului de turism
din oras. Arhitectura bine conservata din Bruges il propulseaza in
topul celor mai frumoase orase din Belgia, potrivit celor mai multe
topuri. Andreea, un turist roman care a vizitat Belgia, spune ca
arhitectura e punctul forte al micutului oras de pe ape.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *