Noutatea adusa de aceasta institutie de invatamant este modelul
educational hibrid, care presupune imbinarea invatarii in ritm
propriu cu un program structurat, supravegherea de catre cadre
didactice si interactiunea cu colegii si cu profesorii. {coala
primeste orice elev de liceu interesat de cursurile sale. Cei
inscrisi vin in fiecare dimineata la ora opt si incep sa studieze
singuri, in fata unui computer, materii alese dintre cele 130 puse
la dispozitie, printre care cinci limbi straine, marketing, design
de jocuri sau oceanografie.
Desi se pune mare accent pe studiul individual, liceenii de la
San Francisco Flex Academy au profesori cu care se pot consulta,
iar programul lor educational include si asistenta la prelegeri,
participarea la sedinte de dezbateri, ore tinute in laboratoare sau
alte activitati. Nu lipsesc nici activitatile sportive, petrecerile
organizate de scoala sau excursiile cu clasa.
Organizatia care a infiintat mai putin obisnuita institutie de
invatamant, Flex Public School, este increzatoare in succesul
initiativei sale, avand in plan crearea unei retele nationale de
astfel de scoli. Modelul sau le permite elevilor sa parcurga mai
repede materiile la care sunt buni, lucru imposibil in scolile
obisnuite, si sa zaboveasca mai mult asupra celor la care se
descurca mai greu, ceea ce le prieste elevilor ce practica sporturi
de performanta si risca sa ramana in urma la invatatura daca ar
frecventa un liceu de masa sau o forma de scolarizare la
domiciliu.
Unii experti in domeniul educatiei sunt de parere ca modelul
educational promovat de Flex Academy din San Francisco, institutie
care spera sa atraga 400-500 de elevi, ar putea fi aplicat pe scara
larga in scolile americane de stat in urmatorii zece ani.
ARTA
Varsta de aur a baletului
O expozitie recent deschisa publicului la Muzeul Victoria &
Albert de la Londra, intitulata “Diaghilev si varsta de aur a
Baletelor Rusesti” propune vizitatorilor o retrospectiva a
activitatii celebrei companii de balet, prin prisma costumelor
sale.
Acum mai bine de un secol, Ballets Russes, o trupa noua la acea
vreme, uimea vestul Europei nu numai cu frumusetea dansului unor
balerini ca Ida Rubinstein sau Vaslav Nijinski, ci si cu costumele
exotice purtate de membrii sai. Meritul pentru acest fenomen ii
apartinea impresarului care organizase compania Ballets Russes,
Serghei Diaghilev, in viziunea caruia spectacolele erau o opera de
arta completa, la care participau cei mai talentati artisti,
compozitori, designeri, dansatori si coregrafi recrutati pentru
trupa sa. Reprezentatiile Ballets Russes erau un amestec de culori
vii si costume migalos lucrate, create de colaboratorii lui
Diaghilev, intre care Joan Miro, Leon Bakst, Pablo Picasso, Henri
Matisse, Georges Braque sau Coco Chanel. Creatiile lor au
influentat ulterior importanti designeri din lumea modei, ca Yves
Saint Laurent sau John Galliano.
DVD
Nevasta de James Bond
Filmul recomandat de PRO Video in aceasta saptamana, “Un cuplu
mortal” (“Killers”) o are ca eroina pe Jen (Katherine Heigl), o
tanara care, dupa ce a fost lasata cu ochii in soare de fostul
iubit, crede in dragoste la fel de mult cat crede si in Mos
Craciun. Jen este nevoita sa plece in vacanta cu parintii, iar pe
luxoasa Riviera franceza il intalneste pe Spencer Aimes (Ashton
Kutcher), un tip pe cat de aratos, pe atat de amuzant, care in acel
moment parea sa fie rezolvarea tuturor problemelor ei. Desi nimeni
n-ar fi crezut, peste trei ani Spencer devine un sot exemplar si
nimic nu pare sa le tulbure viata linistita din suburbie. Asta pana
in ziua in care Spencer aniverseaza 30 de ani si gloantele incep sa
suiere in jurul lor. La propriu. |n timp ce sunt haituiti de trei
ucigasi periculosi, Jen afla cu stupoare ca Spencer este de fapt un
asasin platit, in slujba guvernului. Conform clasicului “impreuna
la bine si la greu”, tanara afla ce inseamna sa fie nevasta de
James Bond si incepe chiar sa se priceapa la asta. Urmaririle
periculoase devin repede un stil de viata pentru Jen si mariajul
lor idilic se transforma intr-o aventura.
Leave a Reply