Tag: panorama

  • Lux pentru vremuri de criză: de ce pentru Rolls-Royce este business as usual, deşi contextul economic nu ajută

    „Nu suntem imuni la situaţiile economice pe care le traversăm, dar, în general, ceea ce vedem este că, în vremuri de criză, de incertitudine, clienţii se concentrează chiar şi mai mult decât în alte perioade pe valori perene, iar Rolls-Royce este genul acesta de valoare, unii oameni îl ţin în familiile lor pentru generaţii întregi – astfel că se merge dincolo de perspectivele pe termen scurt cu o astfel de achiziţie”, a spus Frank Tiemann, director corporate communications, Rolls-Royce Motor Cars pentru Europa Centrală, de Est şi Asia Centrală, odată cu lansarea în România a modelelor Phantom Series II şi Ghost Black Badge. El a precizat în cadrul evenimentului că  nu au ţinte de volum legate de comercializarea acestor modele, iar profilul clientului nu ţine cont de naţionalitate:  „Clientul român de Rolls-Royce nu are un profil anume, la fel ca cel global, clienţii de Rolls-Royce nu au foarte multe lucruri în comun. Ceea ce au, totuşi, în comun este că sunt lideri în domeniile lor de activitate, majoritatea sunt în business, unii sunt antreprenori, conduc companii şi, având în vedere acest lucru, au posibilitatea să îşi permită o astfel de maşină”.

    Apreciază românii mai mult brandurile decât vesticii? „Nu aş face diferenţe între ţările vestice, cele est-europene sau din centrul Europei, să cumperi un Rolls-Royce este o celebrare a succesului, este o recompensă pentru o perioadă de succes din viaţa ta sau pentru o viaţă de succes, iar asta nu diferă între ţări. Motivele pentru a cumpăra un Rolls-Royce sunt diverse şi specifice fiecărui client, dar nu pot fi asociate cu o ţară. Clienţii care cumpără acest model se recompensează pentru momentele de succes din vieţile lor – nu pentru a ajunge din punctul A în punctul B.” Pe piaţa locală, brandul Rolls-Royce este comercializat de Automobile Bavaria, importatorul grupului german BMW, care deţine şi un centru pentru clienţi şi un service autorizat al Rolls-Royce.

     

  • O companie din New York vinde o gamă de tricouri cu afişe ale unor expoziţii de artă din trecut sau chiar cu fotografii ale lucrărilor unor artişti moderni

    Colecţia de artă nu presupune numai operele în sine, tablouri sau sculpturi, ci şi diverse alte produse care amintesc de artist, lucrări ale sale ori expoziţii, existând deja companii specializate pe vânzarea acestui tip nou de obiecte de colecţie.

    O companie din New York, de exemplu, Flat File, vinde o gamă de tricouri cu afişe ale unor expoziţii de artă din trecut sau chiar cu fotografii ale lucrărilor unor artişti moderni. O companie din Texas, After That, se concentrează pe artişti mai puţin cunoscuţi şi comercializează articole vestimentare care amintesc de expoziţii ale acestora, cum ar fi o expoziţie de la Whitney Museum din 1973 a artistei Lee Krasner, scrie Wall Street Journal. Boot Boyz Biz alege artişti din secolul douăzeci, gama sa de haine, şepci sau chiar săculeţe pentru rufe incluzând referiri la aceştia pe care le pot descoperi clienţii suficient de rapizi cât să apuce să cumpere produsul.

    O altă companie, Shrits, s-a specializat în comercializarea de şepci şi pălării care conţin elemente ce amintesc de anumite lucrări sau artişti. Printre acestea se numără pictura „Nuferi” („Water Lilies”) de Claude Monet, Shrits preferând să nu reproducă imagini, ci să brodeze pe articolele sale titlul lucrării şi semnătura artistului.

    Cei care caută astfel de articole sunt în general atraşi de faptul că ele sunt disponibile în ediţie limitată, de unde şi valoarea lor. Alţii adaugă la colecţie şi haine produse în masă, dar pe care apar reproduceri ale unor lucrări mai noi, în urma unor parteneriate dintre firma producătoare şi cei care reprezintă un artist sau altul. Un astfel de exemplu este compania japoneză Uniqlo, care vinde tricouri cu lucrări semnate Jean-Michel Basquiat.

  • Nederanjat, dar nu singur

    Cu toate că nu e o noutate, o opţiune de relaxare şi vacanţă câştigă teren în rândul celor care vor să călătorească, tot mai multă lume preferând să se izoleze în deplasare alături de un grup de rude sau prieteni pe care-i invită să le ţină companie.

    Metoda de izolare care asigură distanţarea socială este, scrie New York Times, închiriatul unor hoteluri sau complexuri turistice la fel cum altădată se închiriau case de vacanţă. Astfel, clienţii se pot asigura că nu mai stă nimeni în afară de invitaţii lor în locul respectiv, şi în plus au parte de serviciile unui hotel şi intimitatea unei case de vacanţă. Moda asigurării izolării prin rezervarea unui hotel întreg de către cei dispuşi să plătească zeci de mii de dolari a început dinainte de pandemie, dar şi-a câştigat tot mai mulţi adepţi odată cu restricţiile impuse anul trecut. Se preferă structuri de cazare care au şi spaţii în aer liber unde se pot aduna oamenii şi unde se poate asigura distanţarea necesară pentru cupluri sau grupuri mai mici de persoane care înainte să vină stăteau împreună.

    La rândul lor, hotelurile au ales să profite de noua tendinţă ca să nu stea neocupate, adaptându-se la noile cerinţe. Dacă înainte de pandemie ofereau opţiunea de rezervare completă numai la cerere, între timp şi-au regândit oferta, având din start asemenea pachete pentru cei dispuşi să plătească suficient. Mai mult, unele şi-au reamenajat, de exemplu, bucătăriile pentru ca clienţii care doresc să poată găti fără a se simţi intimidaţi de toată aparatura profesionistă şi au pregătit mici spaţii cu birouri şi imprimante pentru cei care vor să mai şi lucreze.

  • Cum îşi vând galeriile de artă lucrările în timpul pandemiei

    Ca să nu rămână fără clienţi, galeriile de artă caută soluţii. Unele prezintă ce au de vândut online, altele respectă măsurile de distanţare socială în alt mod. Acestea din urmă profită din plin de vitrina pe care o au, care devine spaţiu de expoziţie, scrie The Telegraph, aşa cum au procedat nişte galerii britanice. Potenţialii cumpărători pot astfel să vadă ce mai e nou fără să se înghesuie înăuntru şi fără să facă vreo programare pentru vizionare, iar galeriile expun în vitrină lucrările promovate, pe care fie vor să le vândă direct, fie le-au pregătit pentru vreo licitaţie.

    Cel mai mult profită de moment galeriile care au investit în vitrine mari, iar unele dintre cele care activau la etajele unor clădiri
    şi-au adăugat şi ele spaţii stradale în care să se poată vedea bine ce au de vândut, profitând în unele cazuri de faptul  că pot găsi spaţii mai ieftine rămase libere după ce alte afaceri s-au închis.

    Colecţionarii, dar şi publicul larg, pot studia cu atenţie lucrările expuse, cum ar fi o instalaţie sonoră de artă, „Pineapple Project” a artistului Savinder Bual, de la galeria londoneză Peer UK. Instalaţia este formată din nouă instrumente ale căror coarde sunt ciupite de frunzele unor părţi superioare de ananaşi care se rotesc, iar sunetul poate fi auzit accesând site-ul galeriei de pe telefon.  

    Preţurile lucrărilor expuse în vitrinele galeriilor de artă variază între câteva mii şi câteva sute de mii de lire sterline.

     

  • Viitorul stă în trecut, cel puţin atunci când arhitecţii şi designerii caută inspiraţie pentru creaţii noi

    Viitorul stă în trecut, cel puţin atunci când arhitecţii şi designerii caută inspiraţie pentru creaţii noi, nemulţumiţi fiind de situaţia actuală a lumii.

    Diverse muzee s-au întrebat în expoziţiile pe care le organizează cum ar arăta lumea pentru care designerii ar trebui să creeze ceva, dată fiind poluarea, dispariţia în masă a unor specii de plante, criza refugiaţilor şi, mai nou, pandemia.

    Printre lucrările cele mai spectaculoase alese de acestea se numără „Resurrecting the Sublime”, realizată de specialista în biologie sintetică Christina Agapakis în colaborare cu artista Alexandra Daisy Ginsberg şi artistul Sissel Tolaas, care studiază diverse arome şi inclusă în expoziţia „Designs for Different Futures” organizată de Art Institute of Chicago, Philadelphia Musem of Art şi Walker Center din Minneapolis.

    Lucrarea lor, care a presupus recrearea mirosului unei flori dispărute în urmă cu 200 de ani, arată că în încercarea de a-şi face mediul cât mai comod, omul de fapt l-a distrus. O altă expoziţie „Countryside, the Future” de la Guggenheim Musem, are ca temă schimbările din zonele rurale, dat fiind că acestea sunt cu mult mai numeroase decât cele urbane. Expoziţia prezintă o gamă largă de obiecte, imagini şi informaţii legate de acestea şi chiar şi o idee de fermă de interior, unde se pot cultiva roşii cherry.

     

    MODĂ

    Misterul din cutie

    O iniţiativă cu intenţii caritabile dezbină publicul care a susţinut-o, unii fiind mulţumiţi de ceea ce au primit pentru sprijinul lor, alţii nu, considerând că nu li s-a livrat ce li s-a promis, scrie The Guardian. Gândit ca o modalitate de a-i ajuta  pe muncitorii din Bangladesh afectaţi financiar de faptul că mari firme din industria modei nu au mai ridicat comenzi de articole vestimentare în valoare de miliarde de euro ca să-şi reducă pierderile cauzate de pandemie, proiectul Lost Stock îşi propunea să valorifice marfa nevândută trimiţând câteva articole fiecărei persoane care comanda o cutie de produse în valoare de 39 de lire sterline, al căror preţ era de cel puţin 70. Clienţii ofereau detalii despre vârstă, sex, mărime şi preferinţe în materie de haine, urmând a primi o  cutie cu cel puţin trei articole vestimentare, fără a şti dinainte ce anume urmau să primească.

     

     

    ARTĂ

    NOROCUL DIN GARAJ

    Unii pierd bani la vreme de pandemie, alţii câştigă o mică avere fără să se fi aşteptat, aşa cum s-a întâmplat în cazul unui britanic. Obligat fiind de situaţie să stea acasă, acesta şi-a făcut curat în garaj, scrie CNN, unde a găsit ceva ce semăna a ceainic şi l-a dus, într-o doară, la casa de licitaţii Hanson pentru evaluare. Obiectul s-a dovedit a fi un ulcior pentru vin produs în China în secolul XVIII şi totodată o raritate atrăgătoare pentru colecţionari, vânzându-se la licitaţie pentru suma de 500.000 de dolari, de câteva ori mai mare decât se aşteptase casa Hanson.

     

     

    COLABORARE

    Pantofi şi jucării

    Parteneriatele cu diverse vedete pentru game de încălţăminte sport nu mai sunt o noutate, firmele din domeniu căutând colaborări din care să rezulte produse care să atragă colecţionarii. Un astfel de parteneriat este cel dintre Adidas şi Lego, scrie The Independent, care a avut ca rezultat lansarea unui model clasic al firmei germane de articole sportive, ZX 8000, într-o combinaţie de culori şi cu elemente care amintesc de cărămizile clasice  Lego. Albi cu accente de roşu, galben, albastru şi verde, pantofii poartă siglele ambelor companii şi nu pot fi comandaţi decât prin intermediul aplicaţiei pentru dispozitive mobile a Adidas.

  • Aventurile unui pinguin părăsit de parteneră (VIDEO)

    Pinguinul Pierre, rămas golaş după pierderea naturală a penajului, a primit un costum special din neopren care i-a ridicat temperatura corpului, permiţând creşterea penelor la loc. Astfel, scrie San Francisco Chronicle, Pierre şi-a putut relua activităţile de zi cu zi, s-a împăcat cu “soţia”, Homey, şi a fost reprimit în sânul comunităţii.

    Decan de vârstă al coloniei sale, Pierre a împlinit de curând 31 de ani, pe care i-a sărbătorit cu mai puţin fast decât în anul anterior, când a primit tort de heringi. Costumul salvator poate fi admirat la magazinul de suveniruri al instituţiei.

  • Harta mondială a pisicilor

    Pentru a promova deschiderea unei noi secţiuni destinate adăpostirii tigrilor de Sumatra, la 22 martie, instituţia le propune posesorilor de “tigri” casnici să-i înregistreze pe o hartă a lumii. Doritorii pot încărca o fotografie a pisicii lor, împreună cu o scurtă descriere, asociind-o unei localităţi de pe o hartă interactivă disponibilă pe site-ul grădinii zoologice şi pot căuta alte mieunătoare după nume, culoare sau localitate.

    Iniţiativa s-a bucurat de mare succes, aşa încât pe hartă au apărut pisici din toate colţurile lumii, chiar şi România având câteva reprezentante, maidaneze sau cu stăpân.

  • Ce bine le-ar sta femeilor cu arma în mână

    Compania, Jewelry for a Cause, donează 20% din încasări unor organizaţii non-profit, iar în acest caz banii vor merge la autorităţi pentru susţinerea programului.

    Această companie produce din metalul armelor reciclate brăţări rigide cu sau fără pietre preţioase, care au gravat în interior numele oraşului, Newark, şi numărul de serie al armei din care provin, Brăţările se vând la un preţ de 150 până la 375 de dolari.

  • Cea mai tare vedere panoramică asupra unui oraş (VIDEO)

    Clădirea Burj Khalifa, devenită celebră graţie filmului “Mission Impossible 4”, este cea mai înaltă din lume, ridicându-se la 829,8 m deasupra solului.

    Vederea panoramică a fost creată din 70 de fotografii făcute de Gerald Donovan, un fotograf care locuieşte în Dubai. Vizitatorii clădirii Burj Khalifa pot privi de obicei oraşul de la punctul de observaţie situat la etajul 124, însă Donovan a urcat până la etajul 160, ultimul, iar apoi până pe acoperiş, spre a surprinde o privelişte cât mai spectaculoasă.

    Panorama interactivă le permite utilizatorilor de internet să exploreze Dubaiul, alegând diverse obiective de interes, cum ar fi hotelul Burj Al Arab sau hipodromul Meydan.

    Concursul de fotografie Hamdan Bin Mohammed Bin Rashid Al Maktoum urmează să acorde premii în valoare de 389.000 de dolari. Premiul cel mare este în valoare de 120.000 de dolari. Denumirea concursului îl onorează pe prinţul moştenitor Hamdan, fiul şeicului Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite, prim-ministru şi guvernator al statului Dubai.

  • Comoara din arhiva cu poze (FOTO)

    Cele 605 de fotografii au fost descoperite într-o cutie în colecţia de rarităţi ale Bibliotecii Bancroft de la filiala Berkeley a Universităţii, cincizeci dintre ele fiind expuse într-o galerie a instituţiei, scrie San Francisco Chronicle. Fotografiile au fost realizate în anii şaizeci, la cererea rectorului de atunci care dorea editarea unui album spre a marca aniversarea a o sută de ani de la înfiinţarea universităţii. La iniţiativa celei care a descoperit fotografiile, albumul aniversar a fost reeditat, fiind disponibil momentan doar pentru profesorii şi studenţii universităţii.

    Universitatea California Berkeley, 1966:

    Universitatea California Davis, 1966:

    “Cal Band”, orchestra Universităţii, 1966: