Paparazzi de masini. Cine sunt cei care va arata noile modele inainte de lansare

Intra in actiune atunci cand se asteapta lansarea vreunui model
nou de la un producator auto sau pur si simplu pandesc zone unde
stiu ca se testeaza autovehicule pentru a surprinde o imagine in
premiera care se regaseste apoi publicata pe coperte de revista in
exclusivitate ori pe site-uri specializate in prezentarea ultimelor
noutati in materie de la principalii constructori de masini. Sunt
plecati de-acasa cu lunile uneori, inarmati cu multa rabdare si un
aparat de fotografiat cu teleobiectiv puternic care sa le permita
sa surprinda imagini interesante pentru public.

Meseria ii poarta prin diverse locuri din lume, stiut fiind ca
producatorii auto tind sa se ascunda cat de bine pot atunci cand
isi testeaza masinile, mai ales de ochii celor care incearca sa
obtina imagini ale unor modele inca nelansate, cunoscuti drept
paparazzi de masini sau fotografi spioni. De la Cercul Polar pana
in Valea Mortii din SUA sau Cape Town din Africa de Sud, paparazzii
de masini incearca sa obtina o imagine din care publicul sa-si dea
seama cum va arata urmatorul BMW, Lamborghini, Ferrari ori Range
Rover, Mercedes, Bentley sau Mini. O singura fotografie le poate
aduce spionilor mii de dolari atunci cand este reprodusa in multe
publicatii de pe tot cuprinsul lumii, spre iritarea companiilor din
industria auto care si-ar dori sa aiba controlul asupra
informatiilor care ajung in presa, precum si asupra momentului
difuzarii acestora.

Unii dintre fotografii-spion, in special cei de generatie mai
veche, considera ca munca lor este in folosul omului obisnuit, pe
care il ajuta sa ia cea mai potrivita decizie de achizitie a unei
masini. Asa stau lucrurile in cazul unui fotograf francez,
considerat unul dintre primii paparazzi de masini, Jean-Michel
Psaila, care explica pentru The Sunday Times ca imaginile obtinute
le arata oamenilor daca o companie de la care au de gand sa cumpere
o masina va scoate sau nu un model nou in scurt timp si astfel pot
sa ia decizia in cunostinta de cauza.

Pentru a se apara de fotografii indiscreti, constructorii de
masini recurg la tot felul de stratageme, cum ar fi glumele pe
seama acestora, asa cum s-a intamplat recent, in momentul cand
paparazzii din domeniu asteptau sa vada prototipul modelului Evoque
de la Range Rover, stand la panda pe drumurile din jurul fabricii
firmei din Warwickshire. Compania s-a gandit ca daca tot se vor
publica imagini neautorizate ale masinii, atunci ar fi mai bine
sa-i foloseasca pe spionii cu aparate de fotografiat pe post de
instrumente de marketing, punand la cale o defilare cu masini
Evoque camuflate sub un material colorat, pe care erau, de fapt,
harti ale oraselor unde urma sa se vanda modelul respectiv.

Alteori insa, producatorii auto fac tot ce le sta in putinta
pentru a opri publicarea de imagini cu modelele lor inainte de
momentul pe care il considera potrivit, cum ar fi pusul pe fuga cu
caini si paznici al fotografilor spioni, momiti cu promisiunea unor
teste secrete.

Desi domeniul este dominat de barbati, printre fotografii-spion
foarte apreciati se numara si americanca Brenda Priddy, care face
in fiecare an o calatorie obligatorie in desertul Mojave, unde
diversi producatori isi testeaza prototipurile in conditii de
temperatura ridicata. Ea se poate lauda cu capturi de pret, cum ar
fi Cadillacul in care a mers presedintele Barack Obama la ceremonia
de instalare in functie, sau modele Mercedes si Volkswagen.

Daca nu reusesc sa opreasca aparitia de imagini ale
prototipurilor lor, producatorii incearca macar sa le camufleze cat
mai bine, pentru a ingreuna determinarea cu precizie a liniilor
masinii sau a unor detalii de design. Se prefera, de regula, fie un
mulaj de plastic tare, ce nu permite distingerea formei si a
siluetei masinii, fie panouri de vinil, desi acestea nu sunt
indicate pentru testele de viteza, sau bucati de vinil lipite pe
autovehicul cu tot felul de modele caleidoscopice, care sunt greu
de eliminat cu programele de prelucrare foto si ascund detaliile
fine de design.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *