Gata cu vacanta, circul se intoarce!

Toamna se numara bobocii. La fotbal si la politica se pricepe
toata lumea. Guvernul Boc se pregateste de remaniere. Miercuri e
meci de fotbal cu scop caritabil. Sa curatam tara de gunoaie intr-o
singura zi! Care dintre cele cinci propozitii v-au atras mai mult
atentia? Care credeti insa ca ar fi trebuit sa va atraga atentia cu
adevarat?

Remanierea guvernului Boc a fost probabil privit ca fenomenul
cel mai important al saptamanii trecute. Si poate ca asa ar trebui
sa fie, dar motivele nu sunt cele corecte.
In lipsa de orice alta activitate (echipele de club au fost
eliminate din nou pe banda rulanta din competitiile europene de
fotbal), cei mai multi dintre romani se uita la meciul dintre
Basescu si Boc, cu episoade dramatice si rasturnari de
situatie.

Ce mai, ca o telenovela ajunsa deja la al patrulea sezon, cate
unul pentru fiecare remaniere. In tot acest rastimp, puterea de
cumparare creste, bancile nu mai dau credite, fabricile se inchid,
cei care pierd fiind spectatorii (adica prin extensie fiecare
dintre noi). Cu sau fara remaniere, problema Romaniei ramane
aceeasi.

Chiar daca nu sunt un mare fan al domnului Vladescu, am marii
dubii ca numirea domnului Ialomitianu va readuce cresterea
economica sau venituri bugetare mai mari, dupa cum doamna Boagiu
sunt convins ca nu va putea face mai multi kilometri de autostrada
decat domnul Berceanu (nu ca domnul Berceanu ar fi stabilit vreun
record in materie). Sistemul de pensii oricum este in colaps cu sau
fara domnul Seitan si deciziile “geniale” precum impozitarea
suplimentara a drepturilor de autor, o masura care influenteaza in
mod direct activitatea noastra, a ziaristilor.

De la pensii si asigurari nu mai este decat un pas pana la
sistemul sanitar si asa fac trecerea catre o alta propozitie de la
inceputul editorialului. Saptamana trecuta fotbalisti legendari
precum Gheorghe Hagi si Gheorghe Popescu au jucat impotriva unei
echipe a artistilor intr-un meci ale carui incasari trebuie sa
mearga catre spitalul pentru copii Marie Curie. Ghiciti cati oameni
au venit sa vada acest meci! La un oras de aproape trei milioane de
locuitori, cat estimeaza primarul Oprescu, doar 1.500 de oameni au
venit sa vada un astfel de meci de fotbal, comparabil poate doar cu
magia pe care orice meci de tenis cu Ilie Nastase il are chiar si
pentru cei care nu au pus mana vreodata pe o racheta.

Ne place sa stam deoparte si sa ne vaitam, dar nimeni nu se
inghesuie sa faca o donatie catre un ONG sau, de ce nu, sa doneze
din propriul sange pentru a salva vietile altor oameni (cititi un
material pe aceasta tema chiar in editia din aceasta saptamana a
revistei). Citez aici din ce mi-a scris din Alaska, unde pescuia
somon in urma cu vreo doua saptamani seful unei companii de
consultanta imobiliara, caruia ii solicitam sa voteze cei mai
apreciati CEO din Romania (gasiti mai multe detalii despre acest
proiect la noi pe site):

“Romania are nevoie de modele de oameni de afaceri de calitate.
Si prin calitate ma refer la oameni care incearca sa aduca valoare
si sa dezvolte si nu doar sa extraga valoare pe baza relatiilor sau
a pozitiei pe care o au. Tara e in faliment si din cauza ca oamenii
nu sunt obisnuiti sa munceasca, iar modelele promovate (care ar
trebui sa ii inspire) sunt smecherii, nu oamenii de calitate. Asta
se intampla pentru ca oamenii care muncesc cu adevarat nu au timp,
nu vor si nu au de ce sa isi promoveze imaginea publica.”

Chiar si fara timp la dispozitie mi se pare insa inadmisibil ca
niciun manager de multinationala sau antreprenor roman sa nu faca
in 20 de ani pasul catre politica.

Cine altul, daca nu un manager performant, stie si intelege ce
trebuie facut pentru ca mediul economic sa fie cu adevarat stimulat
sa produca, nu sa fure? Cine poate intelege mai bine impactul unei
decizii stupide si al unor norme confuze daca nu un consultant
fiscal dintre cei ai celor mai mare case de avocatura? Asa ca
recomandarea mea catre toti acesti manageri si consultanti este
simpla: cel mai bine este sa combateti mediul politic bolnav din
interiorul lui.

Cu un aparat performant de secretari de stat in spate, numele
ministrului nu va mai fi atat de important. Nu ca acum ar conta
prea mult, dar dincolo de acest nume nu este altceva decat
haos.

PS: Iar daca din cele patru propozitii de la inceput v-au atras
atentia primele doua inseamna ca aveti un copil care tocmai se
pregateste sa inceapa scoala sau doar aveati chef de ceva “small
talk” acum dupa concediu. Oricum ar fi, bine ati venit, sper ca a
fost bine in concediu, acum puneti mana la treaba, ca avem o tara
de urnit din loc. Fiecare dintre noi.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *