Moda trecutului de lux

Oferta e bogata, dar si clientul trebuie sa fie pe masura. Faptul ca  „in ultimii ani tot mai multi romani au inceput sa descopere aceasta piata si sa o aprecieze la adevarata ei valoare“, dupa cum afirma expertul George Pirsoaga, proprietar al galeriilor Palas Antiques din Bucuresti, a dus, inevitabil, si la o crestere a preturilor. O piesa care in 2000 era evaluata la 1.000 de dolari este scoasa astazi la vanzare cu 5.000-6.000 de euro. Proprietarii magazinelor de antichitati nu au, insa, de ce sa se planga. Chiar daca, in general, preturile variaza de la 10 la 200 de milioane de lei, in functie de stilul si perioada careia ii apartin, obiectele puse in vanzare isi gasesc deseori cumparatori. In ultima vreme, insa, nici anumite piese rare care depasesc 15.000 de euro nu stau prea mult in vitrina. Proprietarii sustin ca acest lucru se intampla, in principal, deoarece majoritatea anticariatelor practica preturi de cel putin cinci ori mai mici decat cele „de afara“. Pe de alta parte, un client fidel al anticariatelor de peste hotare, Diana Lascarescu considera ca „deseori, preturile sunt exagerate si chiar mai mari decat afara“. Singura explicatie plauzibila, la care subscriu si proprietarii anticariatelor, ramane ca lipsa de omogenitate a profilului cumparatorului contribuie substantial la cresterea vanzarilor. 

Daca pe piata externa se dau batalii pe viata si pe moarte pentru o anumita piesa, numarul romanilor care vad in achizitia unei antichitati o investitie este destul de mic. Majoritatea sunt atrasi de antichitatile de lux pentru povestea acestora, pentru a se innoi cu ceva vechi sau pur si simplu pentru a-si crea o atmosfera aristocratica in locuinta. Totusi, clientii antichitatilor de lux difera foarte mult. O clasificare rapida i-ar imparti in trei categorii: cei care cumpara antichitati pentru a face cadouri, intermediarii – care au facut din aceasta activitate o afacere – si colectionarii, care sunt de altfel si cei mai fideli clienti ai magazinelor de antichitati.

Acestora li se mai adauga, uneori, inca o categorie, snobii, „cei care cumpara atrasi de multitudinea de zerouri din pret sau care cred ca prin cumpararea unor obiecte de arta se aleg si cu ceva educatie sau bun gust“, spune proprietarul unui ma-gazin de antichitati. Fenomen pe care anticarii nu-l pot impiedica insa pentru ca, mai spune acelasi proprietar, „nu poti sa-ti educi clientul, deoarece chiar daca faci asta din pasiune nu trebuie sa uiti ca de fapt e o afacere“. Si in fine ultima categorie aparuta pe piata, cea a romanului prosper, care se indreapta, in principal, spre mobila veche. „Mobilierul mic e cel mai cautat pe aceasta piata“ spune Eduard Tanase, directorul magazinului de obiecte de arta Unistrade. Priza acestora la cei cu bani se datoreaza in principal rafinamentului artizanilor din secolele trecute, care ar putea completa cu succes livingurile moderne sau dormitoarele minimaliste. „La acea vreme se acorda foarte multa atentie personalizarii la detaliu a o-biectelor“, mai spune directorul Unistrade, astfel ca acum se poate alege intre o masuta de dama sau un „écritoire“ de barbati. 

Majoritatea masutelor, fotoliilor, obiectelor de mic mobilier in special, care se regasesc prin magazinele romanesti de antichitati, sunt copiate dupa piese care impodobesc palatele si castelele din Franta, Austria si Germania, „insa spre deosebire de Germania sau Franta pretul acestora in Romania este mult mai mic“, mai spune Tanase. Multe au fost realizate la sfarsitul secolului al XVIII-lea si fie au fost aduse in secolele trecute din Franta, de boierii romani care isi vindeau graul de pe mosii, il transformau in aur si mergeau la Paris sa cumpere mobila sau obiecte de arta, fie au fost realizate in Ardeal, in manufacturi austro-ungare dupa modele la moda pe alte meleaguri. Din magazinul lui E-duard Tanase au plecat, de-a lungul timpului, spre diferiti cumparatori mobilier francez, Ludovic XIII, XIV, XV, mobila olandeza sau chiar usi imparatesti de biserica, pe care le-a vandut unui particular la 40 de milioane de lei. Si Unistrade nu e un caz izolat. 

Pe strada Covaci, la Milenium Unic Art Galery, te intampina, pe langa mobilierul stil florentin sau vienez, sticlarie Lalique, Daum Nancy sau Gallé, o statueta din bronz realizata in 1904, al carei pret e de 35.000 de euro, chiar daca, dupa cum afirma proprietarul magazinului, Ionel Zaharia, valoarea ei de catalog e aproape dubla. Hanul cu Tei e deja de mult timp un reper de luat in seama. In Luca Antique, anticariatul Da Vinci sau Quasar etichetele cu preturi iti aduc aminte ca nu esti intr-un muzeu si daca iti permiti poti oricand pleca acasa cu o piesa de mobila, cu ornamente elaborate din bronz, cu o masa sau un scaun in stilurile Empire, Rococo sau un fotoliu gen „bergère“.    Indiferent de pret, oamenii cumpara. Obiectele isi traiesc, mereu si mereu, o noua tinerete, o data cu intrarea in casa noua.