Euro a urcat marţi la 5,0916 lei, apropiindu-se de recordul istoric atins în luna mai.
Conform datelor BNR, maximul consemnat până acum pentru euro a fost de 5,1222 lei, înregistrat pe 8 mai, anul acesta, nivel influenţat în principal de evoluţia primului tur al alegerilor prezidenţiale.
“În luna mai am avut o presiune puternică pe piaţa valutară, ieşiri mari de capital, aş spune istoric, unele din cele mai mari. Nu au fost determinate de un singur element, a fost o avalanşă de factori negativi. A început datorită tensiunilor şi discursul public deseori agresiv din campania electorală. Apoi a fost rezultatul alegerilor, dar după a urmat demisia guvernului şi mai ales semnalul de alarmă după ce ministerul de Finanţe nu a reuşit să absoarbă bani din piaţă şi a anunţat acest lucru”, a declarat Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei la momentul respectiv.
De la începutul anului, euro a crescut cu 2,34%, de la 4.9749 lei la 5.0916 lei.
Leave a Reply