Surpriză de peste ocean. Economia americană a crescut cu 3% în al doilea trimestru. Trump: „Mult mai bine decât aşteptările!”

Economia SUA a înregistrat o creştere anualizată de 3% în al doilea trimestru, revenindu-şi după o contracţie înregistrată în primele trei luni ale anului, în contextul în care tarifele impuse de Donald Trump au generat fluctuaţii majore în volumul importurilor, notează FT.

Această creştere a depăşit estimările economiştilor chestionaţi de Bloomberg, care prognozau o creştere de 2,6%.

Într-o postare pe reţeaua sa Truth Social, Trump a salutat cifra de 3%, spunând că este „MULT MAI BINE DECÂT AŞTEPTĂRILE!” şi a cerut preşedintelui Rezervei Federale, Jay Powell, să reducă dobânzile.

Creşterea PIB-ului raportată miercuri vine în contrast cu scăderea de 0,5% din primul trimestru, când companiile americane s-au grăbit să importe bunuri înainte de termenul-limită pentru noile tarife, stabilit de Trump pentru 1 aprilie, numit de el „ziua eliberării”.

Datele privind PIB-ul din ultimele şase luni au fost distorsionate de politica comercială a SUA şi de modul în care sunt tratate statistic exporturile nete.

Importurile au scăzut brusc în al doilea trimestru, ca urmare a introducerii tarifelor începând cu 5 aprilie, ceea ce a redus cererea pentru produse fabricate în străinătate.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *