Deţine rolul actual din 2011, dar cariera sa în cadrul companiei a început în 1996, care repornise de la zero activitatea în ţara noastră după o pauză de aproape 50 de ani, povesteşte executivul. Deşi era absolvent de studii tehnice, s-a orientat către domeniul financiar, primul pas fiind făcut în domeniul asigurărilor în 1995. A parcurs apoi numeroase poziţii de specialitate şi management, de la subscriere şi vânzări, până la daune – procese-cheie ale unei companii de asigurări. „Am încercat mereu să mă concentrez pe soluţionarea constructivă a problemelor din trecut, să rămân bine ancorat în prezent şi să am o viziune echilibrată despre viitor, îmbinată cu deschidere către inovaţie”, detaliază el filosofia de carieră. Din 2014, deţine şi poziţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.
Leave a Reply