Cu poziţii de management deţinute în cinci companii, iar în două dintre acestea pe cea mai înaltă treaptă ierarhică, Bogdan Badea a preluat mandatul de CEO al eJobs în primăvara lui 2018. Spune că se numără printre managerii care sunt direct implicaţi şi la curent cu mai toate proiectele interne, încurajându-şi şi colegii să facă la fel şi să aibă o abordare şi o viziune cât mai antreprenoriale.
SFAT PENTRU MINE TÂNĂR
Angajează-te cât mai repede şi nu te teme să experimentezi. Foarte mulţi tineri încă mai au acest tabu al joburilor blue collar atunci când ei se pregătesc pentru a deveni specialişti într-un domeniu. Ce nu ştiu, poate, este faptul că orice job vine cu extrem de multe lecţii foarte valoroase pentru următorii paşi din carieră. Prin urmare, nu te teme să lucrezi 2 veri ca barista, chiar dacă studiile te pregătesc pentru o carieră în audit, spre exemplu.
Leave a Reply