Ramona Pîrlog, Head of Marketing, Passenger Cars, Mercedes-Benz Romania, 34 de ani
Număr de angajaţi: 327
„Am norocul de a coordona o echipă performantă, creativă şi pasionată de brandul Mercedes-Benz. Calităţile pe care le apreciez cel mai mult la colegii mei sunt proactivitatea şi dedicarea lor de a depăşi aşteptările. Echipa noastră este foarte unită, sprijinindu-se reciproc şi colaborând eficient, deşi fiecare membru are propria sa arie de responsabilitate şi expertiză. Această sinergie ne permite să obţinem rezultate remarcabile şi să inovăm constant.”
Cu o experienţă de peste 12 ani în marketing şi comunicare, Ramona Pîrlog şi-a început cariera în timpul facultăţii în sectorul construcţiilor şi real estate, având o formare de inginer. Rapid, a descoperit adevărata sa pasiune în marketing, domeniu în care spune că se simte în elementul său. Recent, a absolvit programul MBA la Maastricht University School of Business and Economics, ceea ce i-a oferit noi perspective în leadership şi management. În prezent, conduce departamentul de marketing pentru divizia de autoturisme a Mercedes-Benz România, unde îmbină strategia cu creativitatea pentru a consolida brandul, promovând inovaţia şi sustenabilitatea.
Leave a Reply