România a avut cea mai mare creştere a costurilor salariale orare din UE în T1/2024. Costul salarial orar cu forţa de muncă a crescut cu 16,4% în România în T1 din 2024 faţă de aceeaşi perioadă din 2023

Costul cu forţa de muncă din România a înregistrat o creştere semnificativă în primul trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023.

Conform datelor  de la Eurostat, oficiul european de statistică, creşterea procen­tuală a acestui indicator în T1 din 2024 faţă de T1 din 2023 a fost de 16,4%, cea mai mare creştere din Uniunea Europeană în această perioadă. În spatele acestei creşteri a costului cu forţa de muncă stă decizia autorităţilor de a creşte salariul minim pe economie. În 2023, salariul minim pe economie a crescut de două ori, la începutul anului şi în luna octombrie, iar în 2024 a urmat o nouă creştere, una ale cărei efecte nu se văd încă.

Media creşterii la nivelul Uniunii Europene este de 5,4%, ceea ce arată un ritm de creştere moderat al costurilor cu forţa de muncă pe ansamblul blocului euro­pean. De asemenea, statisticile europene arată o diversitate semnificativă între statele membre, reflectând diferen­ţele regionale în ceea ce priveşte economia, politicile salariale şi inflaţia.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *