BusinessMagazin

Tag: salariu minim

  • Ce face acum CEO-ul care a renunţat la aproape un milion de dolari din salariul său anual pentru a-şi face angajaţii fericiţi

    În 2015, şeful unei companii de plăţi cu cardul din Seattle a introdus un salariu minim de 70.000 de dolari pentru fiecare din cei 120 de angajaţi ai săi, renunţând astfel la 1 milion de dolari din veniturile sale.

    Cinci ani mai târziu, el îşi menţine în continuare promisiunea acestui salariu minim pentru angajaţii săi şi spune că pariul său a dat roade, potrivit unui articol publicat de BBC.

    Ideea creşterii salariilor angajaţilor săi cu preţul scăderii propriului salariu a venit după o discuţie cu un prieten care i-a povestit cât de mult se luptă din cauza creşterii chiriei, moment în care a avut revelaţia că trebuie să facă ceva pentru propriii angajaţi. A decis să crească valoarea salariului minim de la 48.000, la 70.000 de dolari pe an. Această decizie a avut drept efect majorarea salariilor a 70 de angajaţi, iar pentru 30 dintre ei, a avut ca efect dublarea salariului.

    „Există o inegalitate mai mare astăzi decât în perioada Marii Recesiuni. M-am gândit mult la acest aspect şi mi-am spus: Este momentul să fac ceva.  “, a declarat Price publicaţiei  Huffington Post. Potrivit unui studiu realizat de universitatea Princeton, un salariu anual de 75.000 de dolari este ideal pentru atingerea fericirii, iar 28% dintre americani au declarat că ar simţi că au succes dacă ar câştiga 70.000 de dolari anual, potrivit unui alt studiu, realizat de CareerBuilder.

    „Vor exista anumite sacrificii, dar, odată ce profitul companiei va ajunge la 2,2 milioane de dolari anul acesta, salariul meu va creşte din nou”, a declarat pe atuncui Price. „Este o soluţie capitalistă la o problemă socială.”

    De atunci, firma sa, Gravity, dar şi el, au trecut prin mai multe transformări, potrivit bbc.com.

    Valoarea plăţilor procesate de companii prin intermediul firmei sale au urcat de la 3,8 miliarde de dolari la 10,2 miliarde de dolari anual. Dar există şi alte evoluţii de care Price este mândru, scrie BBC.

    „Înainte de salariul minim de 70.000 de dolari, angajaţii din echipa noastră făceau între niciun copil şi doi copii în fiecare an. După anunţ, adică în urmă cu aproximativ patru ani şi jumătate, angajaţii noştri au făcut 40 de copii”, spune el.

    Mai mult de 10% dintre angajaţi au fost capabili să îşi cumpere o casă, iar înainte procentul era mai mic de 1%.

    Suma pe care angajaţii o pun voluntar în fondurile lor de pensii este mai mult decât dublă şi 70% dintre ei spun că şi-au plătit creditele pe care le aveau.

    Price a primit însă şi critici: Rush Limbaugh, o vedetă radio pe care Price o asculta în copilărie, l-a numit comunist. „Sper că această companie este un studiu de caz în programele MBA legate de modul în care socialismul nu funcţionează, pentru că va eşua”, spune el.

    Doi angajaţi ai Gravity au demisionat în semn de protest. Nu erau mulţumiţi de faptul că salariile angajaţilor juniori au crescut peste noapte şi au argumentat că această decizie îi va face leneşi şi compania nu va mai fi competitivă.

    Acest lucru nu s-a întâmplat.  Angajaţii cu experienţă au descoperit de fapt că au mai puţină presiune pe umerii lor – pot să îşi ia concedii şi să fie mai liniştiţi că are cine să le ţină locul.

    Price spera că exemplul Gravity va fi urmat de mai multe companii din Statele Unite – este dezamăgit că acest lucru nu s-a întâmplat. Totuşi, PharmaLogics din Boston a crescut salariul minim din companie la 50.000 de dolari, precum şi compania din Atlanta Rented.com; el crede că, prin intermediul lobby-ului online, a influenţat şi deciziile Amazon de creştere a salariului minim.

    Price spera însă la o schimbare structurală, la o răspândire mai mare a unor decizii similare.

    Schimbarea a avut şi un efect asupra vieţii lui Price. Înainte, el era un tânăr milionar din tehnologie, care trăia într-o casă frumoasă şi bea şampanie scumpă. După, şi-a închiriat casa pe Airbnb pentru a-şi permite toate cheltuielile.

    Un grup de angajaţi s-au săturat să îl vadă venind la muncă într-un Audi de 12 ani şi i-au cumpărat împreună o Tesla.

    Per ansamblu, la aproape cinci ani distanţă după această decizie, spune că este mai împlinit ca niciodată, chiar şi decât atunci când câştiga milioane de dolari, deşi spune că nu îi este în totalitate uşor.

    „Există teste în fiecare zi. Am aceeaşi vârstă cu a lui Mark Zuckerberg şi am momente întunecate în care mă gândesc – Vreau să fiu la fel de bogat ca Mark Zuckerberg şi să concurez cu el pe lista miliardarilor lumii. Vreau să fiu pe coperta Time, făcând mulţi bani.- Dar toate aceste lucruri ţin doar de lăcomie. Nu este uşor, dar viaţa mea este mult mai bună.”

  • România nu mai este o ţară ieftină. Vom avea nevoie de oameni mai bine calificaţi în industria prelucrătoare, cu salarii mai mari

    ♦ Un angajat din industria prelucrătoare câştigă aproape 2.700 de lei net pe lună, în creştere cu 54% faţă de acum cinci ani ♦ Angajaţii din rafinării, cei din producţia de tutun şi cei din industria farma sunt cel mai bine plătiţi din sector ♦ Veniturile angajaţilor vor continua să crească, dar cu o condiţie: recalificarea spre joburi mai sofisticate.

     

    Salariul mediu din industria pre­lu­cră­toare, sector care cuprinde, prin­tre al­tele, producţia de com­po­nen­te au­to, fabricarea băuturilor, a ali­men­te­lor sau a tutunului, a ajuns la 2.700 de lei net în 2019, în creştere cu 54% faţă de anul 2015, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

    Astfel, un angajat din acest sector care concentrează cea mai mare parte a angajaţilor din mediul privat a câştigat anul trecut dublul salariului minim pe economie şi 86% din nivelul salariului mediu net la nivel naţional, potrivit datelor centralizate de ZF.

    Ce se va întâmpla în viitor?

    „Salariile din industria prelucrătoare vor mai creşte pentru că suntem un stat membru al Uniunii Europene, dar şi datorită faptului că România nu mai este o ţară ieftină şi vom avea nevoie de oameni care sunt mai bine calificaţi. Vor fi creşteri salariale pentru că oamenii vor învăţa, se vor orienta spre joburile white collar. Cererea va fi tot mai mare în zona aceasta. Fir­mele de automotive nu mai anunţă expan­siu­ni ale fabricilor unde produc cablaje, de exem­plu, ci dezvoltă centre de cercetare-dezvol­tare“, a explicat Florin Godean, country ma­nager al fir­mei de recrutare şi închiriere de forţă de mun­că în regim temporar Adecco Româ­nia şi Ungaria.

    Chiar dacă salariul mediu din industria pre­lucrătoare a crescut semnificativ în ultimii cinci ani (Ă54%), salariul mediu a crescut cu un ritm mai accelerat (Ă68% în pe­rioada 2015-2019, până la 3.099 de lei net pe lună). Majorările de sa­larii din sectorul bugetar, creş­terea salariului minim, dar şi unele majo­rări de salarii din sectoare cu deficit acut de candidaţi au fost principalii factori care au condus la obţi­nerea unor venituri mai mari de către angajaţi.

    Viitorul îl reprezintă cen­trele acestea de cer­cetare şi dez­voltare sau o zonă de blue collar care este mult mai tehno­logi­za­tă. Fabricile vor cum­­păra din ce în ce mai multe echi­pamente, teh­­no­lo­gii noi, iar oa­menii va trebui să se re­ca­li­­fice. Creşteri sa­lariale vor fi în toate sectoarele din in­dus­­tria prelu­cră­toa­re, a mai spus Florin Godean.

    Cele mai mari salarii din sectorul indus­triei prelu­cră­toare sunt obţinute de angajaţii din ra­fi­nării (salariul mediu din fabricarea pro­du­selor de cocserie şi a produselor obţi­nute din prelu­cra­rea ţiţeiului a fost de peste 6.100 de lei net în 2019, în creştere cu 40% faţă de anul 2015). În topul celor mai bine plătiţi salariaţi din acest sec­tor se mai află angajaţii din produc­ţia de tutun (cu salarii de peste 4.900 de lei net în 2019), din sectorul farma­ceu­tic (3.600 de lei net pe lună), din producţia de componente pen­tru in­dustria auto (3.600 de lei net pe lună) şi din in­dustria metalurgică (peste 3.500 de lei net pe lună).

    În schimb, cele mai mici salarii din sub­sec­toa­rele industriei prelucrătoare sunt în indus­tria textilă (circa 1.800 de lei net pe lună în 2019), fabricarea mobilei şi a încălţămintei (circa 2.000 de lei net pe lună) şi în industria ali­mentară (2.100 de lei net pe lună).

    „În general, industria prelucrătoare este cea mai afectată de schimbările de la nivel glo­bal pen­tru că este compusă cu prepon­derenţă de com­panii manufacturiere, cu un grad mic de teh­nologizare. Presiunea creşterii salariale, fie că este vorba de salariul minim, fie că este vor­ba de presiunea din partea angajaţilor, duce la ero­­darea profitabilităţii companiilor din in­dus­tria prelucrătoare“, a mai spus Florin Godean.

    Salariile în creştere, dar şi lipsa de candi­daţi de pe piaţă au condus la închiderea unor fa­brici din industria prelucrătoare în ultimii ani. Chiar în acest an, începând cu luna aprilie, grupul ger­man Ara Shoes, responsabil de 5% din expor­tul de pantofi din România, îşi re­struc­turează ac­tivitatea din fabricile din Sălaj şi din Bihor. Tot în ultimul an şi producătorii el­veţieni de pan­tofi Rieker au închis ambele fabrici locale care angajau 700 de oameni. Şi nu numai indus­tria textilă pleacă din Ro­mâ­nia. În 2018 au înce­put să îşi restructu­reze activitatea şi produ­că­torii de componente auto. De exemplu, pro­du­cătorul de cablaje auto SEWS România a închis fa­brica cu 1.000 de angajaţi din Orăştie (jud. Hune­doara), iar Delphi Packard a închis fa­brica cu 700 de angajaţi din oraşul Moldova Nouă (jud. Caraş-Severin).

    „Companiile care produc bunuri cu o va­loare adăugată redusă nu pot rezista presiu­nilor din partea clienţilor şi din partea angaja­ţilor. Ele pot creşte salariile până la un anumit punct sau se teh­nologizează. Este normal ca organi­za­ţiile aces­tea să nu mai angajeze oameni“, a mai spus Godean.

    Cele mai mari creşteri salariale din ultimii cinci ani din industria prelucrătoare, cuprinse între 60% şi 75%, au fost efectuate în producţia de adezivi, industria alimentară, industria lem­nu­lui, construcţii metalice şi fabricarea de anvelope.

    „Salariile din industrie vor creşte indu­bi­tabil, însă angajaţii se vor duce spre alte dome­nii de activitate, în funcţie de pregătirea lor. Oamenii trebuie să se recalifice profe­sional, iar per­soanele necalificate, care sunt în număr des­tul de mare, se vor duce spre industrii care func­ţio­nează mai bine, cum ar fi gig economy, de tip Uber sau al companiilor de livrări de mân­care. Această gig economy este o com­po­nentă im­por­­tantă în angajarea persoanelor fără califi­cări. Aceasta va fi zona spre care se vor reorienta“, a concluzionat Godean.

  • Economia a crescut în 2019 cu 4,1%: este al patrulea an consecutiv cu un avans al PIB-ului de peste 4%

    În ultimul deceniu, PIB-ul s-a dublat în lei şi a crescut cu 73% în euro ♦ Salariile medii nete au fost majorate cu 140%, iar salariul minim a făcut un salt de 246% ♦ Inflaţia cumulată a fost în ultimul deceniu de 28%, prin urmare veniturile reale au crescut substanţial.

    INS a confirmat vineri creşterea încă bună a economiei României, un plus de 4,1% în 2019. Potrivit economiş­ti­lor, în ciuda deficitelor în creştere alar­mantă, şi 2020 va fi un an bun pentru un sfârşit de ciclu economic (creştere de 3,8% anticipeză Comisia Europeană). Pentru Ro­mâ­nia, ar fi al zecelea an de creştere neîn­tre­ruptă, deceniu în care PIB-ul s-a dublat în lei, de la 534 mld. lei în 2010, la 1.041 mld. lei în 2019 şi s-a majorat cu 73% în euro, de la 124,6 mld. euro la 219,3 mld. euro anul trecut.

    Salariile au urmat şi ele cursul economiei şi s-au apreciat puternic mai ales în urma deciziei fostelor guverne de a stimula economia prin con­sum, folosind drept levier creşterile sala­ria­le şi reducerile de taxe. Reversul a fost o adân­cire puternică a deficitelor şi reaprinderea in­fla­ţiei. Dar salariile nete au întergistrat o creş­tere de 140%, de la 1.391 de lei în 2010 la 3.340 de lei în decembrie 2019. Salariul minim garan­tat a crescut în perioada amintită de la 600 de lei la 2.080 de lei, ceea ce înseamnă un salt de 246%.

    Inflaţia medie anuală a oscilat puternic în această perioadă şi a fost covârşitor influenţată de deciziile administrative. România a experi­men­tat, pentru prima dată după revoluţie, dacă nu pentru prima dată în istorie, ceea ce BNR a numit „inflaţia negativă“ (preţurile la raft au scăzut, graţie reducerii TVA, dar preţurile produselor în sine nu au scăzut, prin ur­mare nu am putut vorbi de „deflaţie“ care în­seam­nă reducerea preţului pe produs, sus­ţinea BNR). Inflaţia medie anuală a fost în 2010 de 6,1%, iar în 2019 de 3,8%. Inflaţia cu­mu­lată a fost în aceşti ani de 28%, prin ur­mare venitul real a fost ajustat cu acest procent.

    Cu un plus al PIB real de 4,1%, 2019 a fost totuşi cel mai greu an din acest deceniu de gra­ţie. Anii de huzur s-au răzbunat: deficitul fiscal a ajuns la 4,46% şi România va intra în pro­cedură de deficit excesiv ce va obliga ad­mi­nis­traţia să prezinte un plan de reintrare în ţinta de deficit de 3% din PIB. Astfel de planuri vin însă, aproape obligatoriu, cu tăieri de cheltuieli guvernamentale. „Aşteptăm şi în 2020 o creş­tere bună – 3,8% – spune Comisia Euro­peană. Dar consolidarea fiscală care va veni va reduce consumul guvernamental şi, prin urmare, creşterea economică va fi mai mică“, arată Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România.

     


     

  • Cum arată de fapt peisajul economic din Sri Lanka, ţara în care salariul minim este de opt ori mai mic decât cel al României

    Sri Lanka, oficial Republica Democrată Socialistă a Sri Lankăi, este o ţară insulară in Asia de Sud, localizată în Oceanul Indian la sed-vest-ul Golfului Bengal şi la sud-est de India, fiind separată de subcontinentul indian de Golful Mannar şi de Strâmtoarea Palk. Capitala legislativă este Sri Jayawardenepura Kotte, o suburbie a capitalei comerciale Colombo, care este şi cel mai mare oraş.

    În 1948, statul care la acea perioadă se numea Ceylon îşi declara independenţa în faţa Marii Britanii şi devenea republică, urmând să îşi schimbe numele în 1978. Istoria recentă a ţării a fost marcată de un război civil de 26 de ani care s-a încheiat în 2009 cu victoria decisivă a Forţelor Armate în faţa Tigrilor Eliberării din Tamil Eelam.

    În 2018, PIB-ul ţării era de 88 de miliarde de dolari, aproape de nivelul înregistrat de România în 2005, potrivit World Bank. PIB-ul Sri Lankăi a crescut într-un ritm accelerat în ultimii 20 de ani, de vreme ce în anul 2000 cifrele abia atingeau 16 miliarde dolari.

    Chiar dacă are o suprafaţă de patru ori mai mică decât a României, Sri Lanka are o populaţie mai mare, înregistrând 21.670.000 de locuitori în 2018.

    Salariul minim lunar în Sri Lanka este de aproximativ 300 de lei, aproape de opt ori mai mic decât cel din România. Raportul dintre leu şi moneda naţională a Sri Lankăi, rupia srilankeză, este de 42 rupii pentru un leu.

    În ceea ce priveşte speranţa de viaţă, nivelul din 2017 din Sri Lanka atinge 76,6 ani. Prin comparaţie, România înregistra în 2017 un nivel de 75,3 ani.

    Rata şomajului ajungea la sfârşitul lui 2019 în Sri Lanka la 5%, în timp ce în românia se apropia spre finalul anului trecut de 4%.

    În timp ce în 2018, rata medie a inflaţiei în România era de 4,6%, în Sri Lanka, cifrele erau asemănătoare, de 4,3%.

     

  • Retailerii continuă lupta pentru angajaţi. Un mare lanţ de hipermarketuri vrea să angajeze 1.000 de oameni şi vrea să ofere un salariu minim cu mult peste media pieţei

    Kaufland România majorează venitul minim brut începând cu 1 martie 2020, la 3.650 lei, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Astfel, începând cu 1 martie 2020, venitul minim brut în companie va fi de 3.650 lei, putând creşte în funcţie de specificul socio-economic al fiecărei regiuni din ţară. Ca urmare a planurilor de extindere prevăzute pentru acest an, ce presupun deschiderea de noi magazine la nivelul întregii ţări, compania va crea peste 1.000 de noi locuri de muncă în România.

    „La nivelul companiei ne-am asumat activ angajamentul de a crea un mediu de lucru corect şi de a oferi pachete salariale competitive. Este motivul pentru care, în continuarea majorărilor salariale anunţate anul trecut, începând cu 1 martie 2020, vom mări venitul minim brut la 3.650 lei. Ne preocupăm constant să extindem şi lista de beneficii de care se bucură colegii noştri cu unele adaptate nevoilor reale, prin care să contribuim cu adevărat la creşterea lor profesională şi personală, în funcţie de etapa din viaţă în care se află şi de direcţia în care îşi doresc să se dezvolte. Premiile obţinute validează eforturile depuse pentru asigurarea unor condiţii cât mai bune de muncă şi arată potenţialilor candidaţi că merită să aleagă un angajator premiat aşa cum preferă clienţii să aleagă un produs de calitate, care a primit multe certificări”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România.

    Kaufland a lansat şi un program de includere în câmpul muncii, prin care au fost create peste 500 de posturi adaptate diferitelor tipuri de dizabilităţi. În plus, Kaufland a demarat şi o serie de iniţiative prin care îşi doreşte să contribuie la susţinerea dezvoltării sistemului educaţional românesc. Unul dintre proiectele lansate în acest scop, cu sprijinul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi a altor actori din mediul academic şi comercial din România, îşi propune introducerea studiului dual la nivel universitar ca alternativă la învăţământul tradiţional existent în prezent pe acest segment.

    În completarea distincţiei primite la nivel local, sigla europeană, obţinută pentru al doilea an la rând, atestă la nivel de grup atitudinea bazată pe respect, orientată pe susţinerea evoluţiei angajaţilor şi pe dezvoltarea comunităţilor în care se află, aspecte care au devenit deja o marcă asociată Kaufland.
    Pentru a obţine cele două distincţii, Kaufland România, lider pe piaţa de retail, a trecut printr-un proces amplu şi riguros de auditare realizat de Top Employers Institute, o organizaţie independentă din Olanda, în cadrul căruia au fost analizate şi evaluate practicile de resurse umane, pachetele salariale şi beneficiile oferite, condiţiile de muncă, programele de formare profesională şi oportunităţile de dezvoltare în companie, alături de studierea culturii organizaţionale.  

     

  • EY: Stabilirea unui salariu minim la nivel european înseamnă pentru companiile româneşti o creştere substanţială a costurilor. Salariul minim pe economie în România ar creşte cu mai mult de 700 de lei şi ar ajunge la 1.900 de lei net

    Iniţiativa de la nivel european de a crea un salariu minim standard pentru statele membre ale Uniunii Europene va aduce un salariu minim în fiecare stat membru echivalent cu 60% din salariul mediu net din ţara respectivă. Astfel, costurile unui angajator din România cu forţa de muncă, unul dintre cele mai importante costuri, va creşte semnificativ, au spus consultanţii EY, în cadrul unui eveniment al companiei de consultanţă şi audit.

    „Salariul minim european ar înseamnă un salariu de referinţă pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene. Este greu de crezut că se va stabili o valoare anume, însă intenţia este de a stabili un cadru, o formulă de calcul a salariului minim şi alinierea statelor membre din acest punct de vedere”, a declarat Claudia Sofianu, partener EY România.

    În condiţiile în care decalajul economic şi al veniturilor dintre unele state membre, cum ar fi România sau Bulgaria şi ţările dezvoltate ale Uniunii Europene rămâne important, consultanţii EY spun că, cel mai probabil, stabilirea salariului minim din fiecare stat membru se va calcula în funcţie de nivelul salariului mediu din ţara respectivă, o proporţie de 60%. În noiembrie 2019 salariul mediu net în România era de circa 3.200 de lei net, în vreme ce salariul mnim pe economie era de 1.160 de lei net, circa 36%. Ca să ajungă la 60% din salariul mediu net pe economie, salriul minim nt ar trebui să crească cu 760 de lei şi să ajungă la 1.920 de lei net.

    În acest moment sunt mai mult de 1 milion de salariaţi care au un contract individual de muncă în zona salariului minim pe economie.

     

  • În timp ce firmele private fac eforturi mari pentru supravieţuire, străduindu-se să cash-uiască fiecare ban, în sectorul bugetar s-a instalat bairamul pe bani publici. Nimeni nu vrea să facă reforme bugetare, problemele fiind rostogolite de la o guvernare la alta

    De o bună perioadă de timp, în negocierea salariului, a dispărut conceptul de salariu minim pe economie sau salariu mediu pe economie, acesta fiind înlocuit de sintagma „vreau cel puţin cât paznicul de la primărie” sau „cât şoferul de la nu-ştiu-ce  instituţie publică”.

    Salariile din sectorul de stat au devenit, peste noapte, salarii de referinţă, nivel standard, la care se raportează toată piaţa muncii din România, această stare de lucruri datorându-se faptului că cei care lucrează în domeniul privat se raportează aspiraţional la sectorul de stat, unde s-a dus vestea că este habitatul populat de angajaţi, mulţi dintre ei ultrablindaţi/tapetaţi cu diplome pompoase aduse direct la cârciumă din particulare buticuri universitare, prea pofticiosi de sporuri, favoruri şi beneficii, dar alergici la muncă şi, în mod special, la cetăţean şi la problemele acestuia.

    Datorită politicilor salariale brandul de angajator al  (employer branding)  a fost ridicat pe cele mai înalte culmi. Cockteilul de avantaje adus de toxica lege a salarizării unice a transformat statul-angajator în vedetă pe piaţa muncii.

    În lucrarea „Dolari şi Raţiune” (Editura Publica, 2018) autorii Dan Ariely şi Jeff Kreisler afirmă că banii sunt un simbol al meritului. Cât de adevarată este această afirmaţie  pentru ceea ce se petrece în momentul de faţă  în mediul bugetar?

    Sectorul bugetar a devenit cel mai mare peţitor pentru sectorul privat.

    S-a ajuns la situaţia aberantă că salariul mediu din administraţia publică să depăşească cu circa 65% salariul mediu pe economie. Este bine de amintit că suntem campionii Europei la acest capitol, media salariului din administraţia publică la nivel European   depăşeşte cu doar 18%  media salariului din mediul privat.

    Am asistat în ultimii doi-trei ani la o creştere uimitoare a salariior în mediul bugetar, punând sectorul privat într-o situaţie penibilă, acesta fiind incapabil să ţină pasul şi ritmul. Prin aceste politici salariale, marcate puternic de o permanentă detentă salarială, statul a surclasat mediul privat, poate chiar l-a umilit. Politica salarială din administraţia publică este decuplată total de realitatea economică.

    Rezultatele nu au întârziat să apară, statul a devenit un aspirator al forţei de muncă din mediul privat: o parte din educatore au părăsit grădiniţele particulare, asistentele medicale au plecat la stat, o parte din tinerii meseriaşi au plecat în armată, iar tractoriştii vor paznici la primărie.

    S-a ajuns la o situaţie hilară: finanţatorul (mediul privat) să trăiască mai prost decât finanţatul (sectorul bugetar).

    Prin aceste politici salariale aberante experimentăm moartea logicii, a firescului, a bunului simţ şi, nu în ultimul rând, al dreptăţii sociale, îndreptându-ne, inevitabil, spre un suicid etic.

    De unde apare această diferenţiere a nivelurilor dintre salarii? În ce constă superioritea şi infailibiltatea statului în politicile salariale?

    Consistenţa diferenţierii este dată de faptul că statul dă salarii mari fără să-l intereseze productivitatea şi sursa banilor, căci doar nu dă de la el, şi nici nu este pus în situaţia de a se justifica. Salariile sunt stabilite arbitrar, fără nicio conexiune cu starea economiei, adică cum vor muşchii decidenţilor. Statul nu este orientat spre performanţă, aici predomină slujul, guduratul şi, in mod excesiv, atasamentul faţă de şefii care i-au pus pe funcţii.

    Guvernanţii nici măcar nu sunt cuprinşi de anxietate anticipativă, pentru că nu plătesc ei în viitor uriaşele împrumuturi, pe câtă vreme în sectorul privat orice derapaj financiar poate deveni fatal.

    Veniturile megalomanice obţinute de unii funcţionari publici, pentru o ţară aşa de săracă, dau senzaţia existenţei unui cofraj care-l desparte de restul lumii sau a unui cluster de sfidare totală.

    Continuand să crească aceste salarii ne îndreptăm spre ceea ce francezii numesc „stânga caviar”,  iar  anglo-saxonii „socialism cu şampanie”.

    La masa bugetarilor se mănâncă bine, fiecare dintre aceştia simţindu-se excesiv de relaxaţi în „jeleul bugetar”, puternic setaţi pe doctrina misecuvenismului.

    Situaţia este de-a  dreptul incestuoasă când cei din conducerea unor instituţii publice sau firme cu capital de stat îşi stabilesc singuri salariile şi sporurile la niveluri intimidante pentru  majoritatea firmelor private.

    Salariile din mediul privat sunt strâns legate de productivitatea muncii, de un buget de cheltuieli şi, nu în ultimul rând, de  profitabilitate.

    În timp ce firmele private fac eforturi mari pentru supravieţuire, străduindu-se să „cash-uiască” fiecare ban, în sectorul bugetar s-a instalat bairamul pe bani publici.

    Nimeni nu vrea să facă reforme în sectorul bugetar, problemele sunt rostogolite cu sârg de la o guvernare la alta, iar o încercare de a schimba ceva este mai imposibilă decât desprăjirea unui ou.

    S-a ajuns ca mediul bugetar să fie un fel de disclaimer, indiferent ce se întamplă nimeni nu mai paţeşte nimic. La asemenea nivel al salarizării funcţionarul public ar trebui să aibă o atitudine pozitivă în relaţia cu cetăţeanul, ori ne confruntam cu adevarată golgotă a intercţiunii acestora. Mulţi funcţionari publici privesc cetăţeanul  ca de pe staţia  orbitală, afişând  aproape în permanenţă un rictus de nemulţumire.

    Ron Kaufman, specialist în cultura serviciilor (articol apărut ZF din 7 iunie 2019), afirmă ca sunt şase niveluri ale serviciilor: criminal (sub nivelul minim acceptat de o companie ), minim, previzibil, dorit, surprinzător, incredibil.

    Prin similitudine se poate afirma că uneori nivelul de deservire a cetăţeanului este criminal, ceea ce se traduce prin sfidare şi indiferenţă faţă de acesta.

    Mulţi funcţionari publici, deşi sunt foarte bine plătiţi, la un nivel de penthouse salarial, fac administraţie la nivelul genunchiului broaştei, refuzând să se gândească la nivelul secolului 21. Ceea ce se petrece în administraţia publică, în prezent, este o compilaţie între incompetenţă crasă şi indiferenţă, toate acestea coroborate cu permanenta menţinere în ecuaţia neputinţei.

    Un bun prieten îmi  povestea, de curând, păţania sa din concediu, pe care şi  l-a petrecut  cu caţiva amici, toţi bugetari, doar el lucrând în mediul privat. În momentul plaţii cazări la pensiunea în care au stat împreună doar el şi-a plătit cazarea cu cash, ceilalţi au folosit voucherele. Deci cel care contribuie la plata voucerelor pentru  angajaţii de la stat nu este deţinător de voucher.

    În timp ce firmele îşi bugetează cheltuielile, ducând o luptă darwinistă pentru supravieţuire, cu multe constrângeri statul îşi bugetează cheltuielile cu mare largheţe, având la îndemenă deficitul bugetar şi  morişca împrumuturilor continue.

    Toata lumea trebuie să înţeleagă că bugetul de stat şi PIB-ul sunt consecinţe directe ale activităţilor firmelor, a vânzărilor şi a profiturilor acestora. Sunt momente când funcţionarii publici fac un veritabil „tackling” sectorului privat. Plină de înţelepciune este butada care a invadat internetul: în  România dacă vrei să faci ceva trebuie să ceri aprobare de la cei care n-au făcut niciodată nimic.

    Construirea unor punţi între administraţie şi mediul privat poate aduce un plus de încredere şi comunicare între cele două entităţi.

    Fără nicio teamă putem afirma, chiar sentenţios, faptul că, în problema nivelurilor salariale, în climatul actual, ţestosul mediu privat nu poate ţine pasul cu ultrarapidul şi iresponsabilul stat-angajator.

     

    Băcanu Gheorghe este un cititor ZF

  • Suma minimă pe care o primesc lună de lună angajaţii din categoria celor scutiţi de impozitul pe venit

    „Ordonanţa 114 a avut efecte asupra companiei – nu atât prin prevederile legate de contribuţia de 2%, cât mai ales indirecte, pe de o parte din cauza impredictibilităţii pe care a generat-o, mai ales asupra clienţilor noştri, care au fost nevoiţi să îşi revizuiască planurile pe 2019 chiar în cursul anului, cât şi un efect direct, respectiv menţiunea legată de creşterea salariului minim din construcţii, inclusiv în construcţii legate de creşterea infrastructurii energetice, la 3.000 de lei. Asta ne-a costat pe noi aproximativ două milioane de lei”.

    Numărul angajaţilor Adrem Invest a ajuns anul acesta la 1.500, în creştere cu 30% faţă de anul anterior. „Bugetul nostru anual de salarii în întreg grupul depăşeşte 40 de milioane de lei pe an; aceşti 2 milioane de lei nu au reprezentant un cost ieşit din comun pentru bugetul de salarii deoarece mare parte din angajaţii noştri depăşeau deja această limită, dar pentru profitabilitatea acestui an, care este de undeva 2-3%, a avut un efect”, spune Corneliu Bodea.

    Pe de altă parte, subliniază el, partea bună a acestei prevederi, se leagă de faptul că a fost însoţită de o facilitate fiscală care spune că acei angajaţi care au ca obiect de activitate în procent de peste 80% din activitate construcţiile, infrastructura ş.a.m.d.p (potrivit codului CAEN aferent), nu plătesc impozitul pe venit, cât şi o mare parte din contribuţiile sociale, ceea ce a dus la creşterea salariilor tuturor angajaţilor companiei cu peste 30%.

    „Eu cred că a fost o măsură bună deoarece principala problemă pe care o aveam în industrie era lipsa de personal, cauzată, în primul rând, de plecările în străinătate, iar apoi, de lipsa de atractivitate a domeniului pentru cei care termină şcoli şi ulterior merg la facultate. Nu exista o atractivitate pentru aceste meserii extrem de dificile – în construcţii, construcţii de infrastructură. Înainte primeau 3.000 de lei net şi nu era suficient, un astfel de angajat câştigă acum aproape 1.000 de euro pe lună net.”

    Corneliu Bodea mai spune că pentru a acorda această facilitate, grupul Adrem Invest a trecut printr-o reorganizare: „A trebuit să divizăm o parte din activitate (citirea contoarelor), pe care am mutat-o în altă companie, a trebuit, desigur, să  mărim şi salariile cititorilor de contoare, chiar dacă nu beneficiază de această facilitate”.

    Legat de posibilitatea abrogării deciziei de mărire a salariilor angajaţilor din construcţii, ca urmare a discuţiilor curente despre OUG 14, Corneliu Bodea este de părere că acest lucru nu se va întâmpla: „Există multe discuţii legate de modificare OUG 114, dar pot să vă spun cu siguranţă că nu va fi abrogată această măsură – nu cred că un guvern va lua o astfel de măsură, cu atât mai mult, cu cât o consider pozitivă, avem o problemă extrem de gravă cu forţa de muncă în acest domeniu”.

    Veniturile Adrem Invest, grupul specializat în aplicaţii industriale controlat de fraţii Corneliu şi Adrian Bodea, s-au menţinut în 2019 la acelaşi nivel ca anul anterior, la aproximativ 40 de milioane de euro, iar profitabilitatea s-a plasat în jurul a 2-3%, potrivit lui Corneliu Bodea,  CEO şi cofondator al companiei. Cea mai mare parte din venituri a fost generată de compania axată pe servicii pentru reţelele de utilităţi Adrem Invest (între 20 şi 25 mil. euro) şi de cea axată pe soluţii pentru infrastructura energtică Adrem Engineering (circa 15-16 mil. euro) în timp ce valoarea veniturilor generate de Adrem Link, axată pe soluţii de eficienţă energetică, optimizare operaţională şi automatizare şi control, a fost de circa 2 milioane de euro.

    În ceea ce priveşte investiţiile, Corneliu Bodea menţionează un buget de investiţii al grupului Adrem Invest pentru ultimii cinci ani de 20 de milioane de euro: „Mare parte din această valoare s-a referit la centrala de cogenerare pe biomasă din Suceava, dar, în acelaşi timp, am direcţionat peste 2,5 milioane de euro în utilaje, în activitatea de mentenanţă, cât şi circa 1 milion de euro în soluţii informatice, de management al muncii, pentru electricienii noştri care lucrează în teritoriu sau de project management. A fost un program de investiţii foarte ambiţios, nu avem în intenţie să îl menţinem la acelaşi nivel – trebuie să fim mai precauţi în investiţii, dar ne propunem să rămânem la minimum 1,5 milioane de euro în fiecare an, investiţii pe care le vom face mai ales în direcţia digitalizării activităţii”.

     

     

     

     

     


     

  • Este oficial, proiectul a fost adoptat: Salariul minim brut pentru studii superioare rămâne la acelaşi nivel în 2020

    Salariul minim brut pentru studii superioare rămâne la acelaşi nivel şi în anul 2020, după ce Proiect de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost adoptat vineri seară de Executiv.

    Documentul prevede ca salariul de bază minim brut pentru cei cu studii superioare să rămână la acelaşi nivel şi în anul 2020, adică la nivelul de 2.350 de lei.

    Proiectul de Hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fus pus în dezbatere publică în data de 3 decembrie.

    Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la acest proiect de act normativ, au putut fi transmise la adresa de e mail: dezbateri@mmuncii.gov.ro, până la data de 12.12.2019.

    Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, va creşte la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră.

    Proiectul de hotărâre vine ca o oficializare a declaraţiilor făcute, cu puţin timp în urmă, de Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului în Guvernul Orban.

    În acest cotenxt “începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se menţine la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră” scrie în documentul oficial.

    Pentru a intra în vigoare, documentul mai trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.

     

  • Pe ce loc ar urca România în clasamentul salariilor minime în UE, dacă salariul minim va fi majorat de la 1 ianuarie

    Majorarea salariului minim este nu doar o solicitare a sindicatelor, ci este şi o necesitate, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis. Tot marţi, vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că Guvernul are în vedere majorarea salariului minim brut pe economie în 2020 cu până la 7,2%, astfel încât acesta va creşte de la 2.080 de lei în prezent la 2.230 de lei. 150 de lei la salariul minim brut înseamnă, 31,5 de euro, la un curs mediu estimat de Comisia de Prognoză la 4,745 lei/euro.

    În euro, salariul minim brut este acum în România de 464 de euro, la egalitate cu Ungaria şi doar peste Bulgaria şi Letonia. Salariul majorat ar ajunge astfel la 495 de euro, România avansând doar un loc, presupunând că Ungaria nu majorează salariul minim, pentru că salariul minim imediat peste nivelul lui 464 de euro este al Croaţiei – 505 euro.

    Dacă salariul minim brut creşte cu 150 de le, în mână beneficiarul va lua în plus doar 83 de lei (adică 17,4 euro), în lei salariul minim net urmând să crească de la 1.263 de lei (265,8 de euro) în prezent la 1.346 de lei (282,7 euro).

    Salariile minime brute în ţările UE, în semestrul II 2019
    Ţară Salariul minim brut (exprimat în euro)
    Irlanda 1.659  
    Olanda 1,635  
    Belgia 1.593  
    Germania 1.557  
    UK 1.524  
    Franţa 1.521  
    Spania 1.05  
    Slovacia 886  
    Malta 761  
    Grecia 758  
    Portigalia 700  
    Litrania 555  
    Estonia 540  
    Polonia 523  
    Slovenia 520  
    Croaţia 505  
    Ungaria 464  
    România 464  
    Letonia 430  
    Bulgaria 286  
    Finlanda NA  
    Danemarca NA  
    Suedia NA  
    Italia NA  
    Cipru NA  
    SURSA: Comisia Europeană