Profitul Astra Asigurari a explodat: plus 83% in primul semestru

Volumul primelor brute subscrise totale nete de anulari, atat pe
segmentul de viata si pe cel de non-viata, inregistrate de Astra
Asigurari in primul semestru al anului 2010, depasesc 581 de
milioane de lei. Din acestia, 574,8 milioane de lei reprezinta
volumul primelor brute subscrise la asigurari generale, in crestere
cu 41% fata de primul semestru din 2009.

Cele mai importante cresteri, pe clase de asigurari, au fost
inregistrate la politele RCA, unde s-au realizat prime brute
subscrise in valoare de 323 de milioane de lei, in crestere cu 223%
fata de primele sase luni ale anului trecut.

Urmatoarea crestere importanta a fost marcata de asigurarile de
viata, care au avut un plus de 134% in primele sase luni, fiind
subscrise prime brute in valoare de 6,3 milioane de lei.

Astra a mai avut crestere de 36% pe segmentul Casco Aviatie,
atingand un nivel al primelor de 10,3 milioane de lei. Opt milioane
de lei au venit din politele civile pentru aeronave, 94 de milioane
de lei din activitatea de subscriere pe segmentul de asigurari de
cladiri si bunuri, 117 milioane de lei de la asigurari auto Casco,
iar politele Casco pentru nave si raspunderi au adus companiei
patru milioane de lei.

Daunele platite de companie au inregistrat in primul semestrul
din 2010 o crestere cu 57% fata de aceeasi perioada din 2009,
cuantumul acestora crescand de la 148,41 milioane de lei, in 2009
la 233,26 milioane de ;ei, in 2010.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *