Kaufland România a inaugurat astăzi un nou magazin în Capitală, pe strada Popa Nan din sectorul 2, ajungând la o reţea de 23 de unităţi în Bucureşti şi 173 la nivel naţional. În galeria comercială aferentă, au fost deschise, de asemenea, o cofetărie, un restaurant, o farmacie şi un centru de înfrumuseţare, printre altele.
Hipermarketul este, de asemenea, şi primul din Bucureşti cu o mini-pădure urbană, plantată pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi în parcarea noului hipermarket. „Iniţiativa este o premieră pentru retail, în România şi marchează începutul unui nou proiect, prin care Kaufland îşi propune să contribuie la reducerea poluării în mediul urban”, spun reprezentanţii companiei.
Leave a Reply