Casa de Pensii, prin vocea lui Daniel Baciu, preşedintele instituţiei, a explicat care sunt pensionarii care primesc bani în plus din toamnă.
Pensionarii care primesc bani în plus din toamnă beneficiază de introducerea în noua lege a pensiilor a unor principii noi de calcul.
„Actuala legislaţie a pensiilor, Legea 263/2010 care este în vigoare de la 1 ianuarie 2011, cât şi legile anterioare, Legea 19/2000 care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001, au acumulat anumite inechităţi de-a lungul timpului. Aceasta şi pentru că Legea 263 a fost modificată de foarte multe ori, iar modificările au produs efecte în viitor, neavând retroactivitate. Astfel beneficiile care s-au introdus de-a lungul timpului au fost în favoarea unor categorii de pensionari şi în defavoarea celorlalte categorii de pensionari care au ieşit la pensie înainte de adoptarea reglementărilor”, a explicat, la RomâniaTV, Daniel Baciu.
Acesta a explicat noul mecanism, după introducerea în legea cea nouă a pensiilor a unor principii noi de calcul.
Leave a Reply