“Merge incet, din pacate merge foarte incet. Lucrurile se misca,
se intampla ceva, dar nu pot spune inca ceva, nu este nimic cert.”
Ingo Nissen, managerul local al dezvoltatorului, proprietarului si
administratorului portughez de centre comerciale Sonae Sierra,
simte poate cel mai bine incetineala cu care se misca segmentul de
retail al pietei imobiliare. Dupa trei ani de la intrarea in
Romania, Sonae nu lucreaza propriu-zis la niciunul dintre cele trei
proiecte ale sale – in Bucuresti, Craiova si Ploiesti – ramanand,
ca proiect care produce venituri, cu River Plaza din Ramnicu
Valcea, achizitionat in 2007.
“La Craiova incepusem deja lucrarile, dar a venit criza si, simtind
amplitudinea pe care o avea, am decis sa oprim lucrarile”, afirma
Nissen, care este in Romania de aproape doi ani si jumatate. A
venit dupa inceperea proiectului Loop 5, situat in apropiere de
Frankfurt, centru comercial a carui dezvoltare a supervizat-o. |n
Romania nu a apucat sa avanseze la fel de mult, dar considera
totusi ca “nu am stat degeaba. Aratati-mi pe cineva care a
inchiriat in 2010 un procent de 30% din suprafata unui mall. Sunt
contracte finale”, afirma managerul, vorbind despre proiectul de la
Craiova initiat de Sonae Sierra.
Acesta este cel mai avansat din portofoliul companiei, cu un
grad de preinchiriere prin acorduri de peste 60% – un procent
suficient, in general, pentru obtinerea unei finantari bancare si
inceperea constructiei. Managerul sustine insa ca bancile prefera
proiectele din Bucuresti, fiind cat se poate de rezervate fata de
cele din provincie, indiferent de competitia din respectiva zona
ori de contractele de preinchiriere deja semnate.
Dezvoltatorul are pe planseta un proiect si in Bucuresti, ParkLake
Plaza, a carui suprafata a fost micsorata cu aproape un sfert,
pentru a putea fi finantat mai usor, dar si pentru a fi in
concordanta cu cererea actuala de spatii comerciale in Capitala.
Chiar si in contextul conditiilor actuale din piata, segmentul de
retail a fost poate cel mai activ in 2010, fie si doar la nivelul
planurilor anuntate.
“Suntem de-abia in iunie, nu s-a terminat vara. Este timp
destul”, comenteaza Matthew Proskine, director de marketing in
inchiriere al Avrig 35. Dezvoltatorul a anuntat in iarna ca va
incepe, alaturi de Cascade Group, constructia Pallady Shopping
Center, prima faza planificata fiind cea a unui parc de retail, cu
cativa chiriasi de mari dimensiuni – Auchan, Decathlon si un
magazin de bricolaj.
Aceasta este, de altfel, una din principalele schimbari aduse de
criza economica: proiectele s-au micsorat sau au fost impartite in
mai multe faze, prima fiind reprezentata de un parc de retail, mai
usor de inchiriat, dar si de finantat. “Avem resurse financiare
proprii si acorduri cu mai multe banci. Acum asteptam aprobarile
urbanistice, estimez ca va mai dura o luna”, a mai declarat
reprezentantul Avrig 35, care a finalizat si vandut mai multe
proiecte imobiliare.
Leave a Reply