Ligia Deca a fost întrebată vineri, într-o conferinţă de presă, dacă face economii, în contextul crizei energetice şi a facturilor mari ce vor veni în timpul iernii.
„Cred că fiecare familie are un comportament sau trebuie să poată avea un comportament responsabil şi să încercăm să avem o rezervă financiară, sigur, în funcţie de veniturile pe care le avem. Da, şi eu am această conduită responsabilă, în a încerca să pun de o parte nu neapărat în perspectiva crizei, dar în perspectiva existenţei unei pături de siguranţă”, a răspuns ministrul Educaţiei.
Şi preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus, în urmă cu o săpătămână, că întotdeauna a evitat risipa, astfel că acum, când trebuie să economisească energia, nu i se pare dificil. „Nu am niciodată o temperatură exagerat de mare în casă, nici temperatura apei calde nu este foarte mare”.
Leave a Reply