USR: Am sesizat CCR pe legea prin care PSD şi PNL au dat undă verde penalilor în avocatură

Sesizarea a fost semnată de deputaţii USR şi deputaţii Forţa dreptei.

„Fără penali în avocatură. Asta am propus noi, USR, coaliţiei PSD-PNL. Să nu se mai permită persoanelor condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni să devină avocaţi sau să îşi continue activitatea în avocatură. S-a văzut, însă, la vot că pentru PSD şi PNL este în regulă ca avocatura să devină un coş de gunoi pentru toate rebuturile care trebuie să-şi găsească un loc să-şi desfăşoare activitatea profesională în justiţie. Textul votat de majoritate, pe lângă faptul că este redactat foarte prost, cu multe repetiţii, nu face decât să enumere limitativ câteva categorii de infracţiuni, însemnând că toate celelalte infracţiuni sunt permise în avocatură. Deci, o ruşine mai mare ca acest text cu greu poate fi imaginată, drept pentru care am sesizat Curtea Constituţională”, declară Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei.

În sesizarea depusă la CCR, USR arată că proiectul de modificare a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat conţine prevederi neclare, imprecise şi lipsite de predictibilitate, încălcând astfel principiul securităţii juridice şi principiul clarităţii legii.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa de plen din 27 septembrie.

„În plen, PSD, PNL şi UDMR au decis să-i protejeze pe penalii care vor să devină avocaţi şi au introdus o listă limitativă de infracţiuni (infracţiune contra vieţii, infracţiune contra patrimoniului, infracţiune contra înfăptuirii justiţiei, infracţiune de corupţie sau de serviciu, infracţiune de fals, infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, infracţiune contra securităţii naţionale sau o infracţiune de genocid, contra umanităţii şi de război) a căror comitere atrage imposibilitatea de a practica profesia de avocat”, potrivit comunicatului USR.

 

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *