In ianuarie 2003, deplangeam intr-un editorial faptul ca revista
engleza “The Translator”, condusa de Mona Baker, editoare stimata a
unei Encyclopedia of Translation Studies, a luat (in semn de
protest fata de politica lui Ariel Sharon) decizia de a boicota
institutiile universitare israeliene, cerandu-le la doi cercetatori
israelieni care faceau parte din comitetul director al revistei
sa-si dea demisia. In paranteza fie spus, cei doi cercetatori se
aflau in mod public in polemica cu politica guvernului lor, dar
acest lucru pe Mona Frank n-o privea.
Observam atunci ca trebuie facuta o distinctie intre politica
unui guvern (sau chiar intre constitutia unui stat) si fermentii
culturali ce agita o anumita tara. In mod implicit, remarcam ca a
considera toti cetatenii unei tari responsabili de politica
guvernului lor era o forma de rasism. Intre cei care se comporta
astfel si cei ce afirma ca trebuie bombardati toti palestinienii pe
motiv ca unii palestinieni comit atentate teroriste nu exista nicio
diferenta.
Acum a fost prezentat la Torino un manifest al Campaniei
Italiene pentru Boicotul Academic si Cultural al Israelului, tot in
reactie la politica guvernului israelian. Manifestul sustine ca
“universitatile, universitarii si intelectualii israelieni, aproape
in totalitatea lor, au jucat si joaca un rol de sustinere a
guvernului lor si sunt partasi la politicile acestuia.
Universitatile israeliene sunt si locurile unde se realizeaza unele
dintre cele mai importante proiecte de cercetare, in scopuri
militare, pentru noi arme bazate pe nanotehnologii si pentru
sisteme tehnologice si psihologice de control si oprimare a
populatiei civile”.
In consecinta, ni se cere sa ne abtinem de la a lua parte la
orice forma de cooperare academica si culturala, de colaborare sau
proiecte comune cu institutiile israeliene; sa sustinem un boicot
global al institutiilor israeliene la nivel national si
international, inclusiv suspendarea tuturor formelor de finantare
si de subventionare a acestor institutii.
Nu impartasesc deloc politica guvernului israelian si am privit
cu mult interes manifestul multor evrei europeni (JCall) impotriva
expansiunii asediilor israeliene (cu polemicile starnite in jurul
lui, acest manifest arata ca exista o dialectica aprinsa in jurul
problemei, in interiorul si in afara Israelului). Dar gasesc falsa
afirmatia conform careia “universitarii si intelectualii
israelieni, aproape in totalitatea lor, au jucat si joaca un rol de
sustinere a guvernului lor”, pentru ca toti stim cati intelectuali
israelieni au polemizat si polemizeaza pe aceste teme.
Trebuie sa ne abtinem a gazdui intr-un congres de filozofie
orice filozof chinez, pe motiv ca guvernul de la Beijing cenzureaza
Google?
Pot sa inteleg ca (pentru a depasi neplacutul subiect israelian)
daca se afla ca departamentele de fizica de la universitatile din
Teheran sau din Phenian colaboreaza activ la constructia bombei
atomice a acelor tari, departamentele de fizica de la Roma sau
Oxford prefera sa intrerupa orice raport institutional cu acele
lacase de cercetare. Dar nu inteleg de ce ar trebui sa fie
intrerupte relatiile cu departamentele de istorie a artei coreene
sau de literatura persana antica.
Vad ca la noul apel la boicot a participat prietenul meu Gianni
Vattimo(1). Sa zicem (prin absurd) ca in unele tari straine s-ar
raspandi stirea ca guvernul Berlusconi atenteaza la sacrul
principiu democratic al diviziunii puterii, prin delegitimarea
magistraturii, si ca se serveste de sustinerea unui partid
indiscutabil rasist si xenofob. I-ar placea lui Vattimo ca,
polemizand cu acest guvern, universitatile americane sa nu-l mai
invite ca visiting professor, iar comitete speciale sa se apuce
sa-i elimine toate lucrarile din bibliotecile SUA? Eu cred ca ar
vocifera impotriva nedreptatii si ar afirma ca a face asa ceva e ca
si cum i-ai face pe toti evreii responsabili de deicid, doar pentru
ca Sinodul in acea vinere sfanta era prost dispus.
Nu este adevarat ca toti romanii sunt violatori, toti preotii
pedofili si toti specialistii in Heidegger nazisti. Prin urmare,
nicio pozitie politica ori polemica despre un guvern nu trebuie sa
implice un popor intreg si o intreaga cultura. Si acest lucru este
valabil in mod deosebit pentru republica cunoasterii, unde
solidaritatea intre oameni de stiinta, artisti si scriitori din
toata lumea a fost dintotdeauna un mod de a apara, dincolo de orice
frontiera, drepturile omului.
Nota:
1. Gianni Vattimo, filozof si politician comunist
Leave a Reply