In interiorul celui mai scump avion din lume

“Sunteti la fel de curiosi ca noi sa vedeti daca e asa de
silentios precum se spune?” Acestea au fost primele cuvinte ale
pilotului, inainte ca noua vedeta a companiei aeriene Lufthansa,
aeronava superjumbo A380, sa decoleze saptamana trecuta de pe baza
din Hamburg. Zborul de doua ore, la care au participat peste 500 de
invitati, dar si 22 de membri ai echipajului, a fost asteptat cu
sufletul la gura si in nordul, si in vestul Germaniei. Daca la
Hamburg, vremea destul de insorita a scos sute de curiosi la
marginea pistei, care au vrut sa priveasca primul zbor oficial al
aeronavei, nici cei din Frankfurt nu s-au lasat mai prejos, in
ciuda faptului ca, la momentul aterizarii, ploaia parea sa strice
momentul de glorie al A380-lui, avion supranumit “regina cerului”
de catre Chew Choon Seng, CEO al Singapore Airlines.

Parerea lui Chew Choon Seng a facut inconjurul lumii aviatice:
Singapore Airlines a fost prima companie care a primit aeronava
pentru zboruri comerciale, dar a semnat si un acord cu Airbus
pentru a avea exclusivitate timp de zece luni pe zborurile cu A380.
Airbus a primit pana in prezent 202 de comenzi ferme pentru A380 de
la 17 clienti, dintre care a livrat 27 pana acum, insa cel mai
important cumparator este Emirates, care a plasat 58 de comenzi. In
Europa, Lufthansa ramane cel mai mare client de Airbus A380, cu 15
comenzi, fiind urmata de Air France si British Airways, fiecare cu
cate 12 comenzi.

Wolfgang Mayrhuber, CEO al companiei germane, spune ca Lufthansa
a primit aeronava mai tarziu decat Air France doar pentru ca a
plasat comanda mai tarziu si nu din alte motive: “Nu am vrut sa fim
primii care luam in primire aeronava aceasta”. Oricum, livrarile
aeronavelor A380 au intarziat cativa ani, astfel ca nu putini au
fost cei care au asteptat cu sufletul la gura ca Lufthansa sa
zboare cu A380. Compania germana a ales pentru A380 o configuratie
cu 526 de locuri pentru pasageri, dintre care 8 sunt la first
class, 98 la business class, iar restul, la economic. “In cooperare
cu Airbus, am dezvoltat mai multe solutii tehnice in ceea ce
priveste designul cabinei si finisarile”, a spus Mayrhuber in
cadrul ceremoniei organizate la uzina Airbus din Hamburg, care a
marcat livrarea primei aeronave A380 catre Lufthansa si la care au
participat circa 700 de invitati, 100 de jurnalisti din intreaga
lume, oameni de afaceri si oficiali ai Lufthansa, Airbus si
Rolls-Royce.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *